Aurelia Felicia Stăncioiu – Planificarea de marketing în turism. Concepte şi aplicaţii

Modificările survenite în ultimul timp în plan tehnic, economic, politic, socio-cultural, informaţional etc. susţin ideea că societatea actuală, a cunoaşterii, îşi bazează evoluţia pe economia acelor sectoare ce îşi asigură avantajul competitiv prin creativitate, flexibilitate şi dinamism. Cele mai însemnate progrese s-au înregistrat în sectorul serviciilor, şi în special în domeniul turismului care, fiind ,,beneficiarul” mutaţiilor înregistrate în celelalte ramuri, reprezintă, de fapt, indicatorul civilizaţiei şi bunăstării membrilor unei societăţi. Pentru a face faţă permanent schimbărilor complexe ce au loc în mediul extern, orice destinaţie turistică (localitate, regiune, zonă etc.), întreprindere de turism, prin managementul propriu, trebuie să-şi planifice pe termen lung, mediu şi scurt, activitatea. Prin prezenta lucrare, autorii încearcă să pună la dispoziţie atât celor ce lucrează în managementul activităţilor turistice, cât şi celor interesaţi în pregătirea profesională în domeniu (studenţi, specialişti etc.) un material pentru studiu care poate fi, în acelaşi timp, şi o sursă de idei ce pot ajuta la dezvoltarea unei afaceri în turism. Lucrarea, structurată în două părţi, prezintă, teoretic şi practic, etapele ce trebuie parcurse în vederea elaborării planului de marketing. În prima parte sunt prezentate conceptele teoretice de bază ale planificării de marketing, iar în partea a doua, prin aplicaţiile efectuate, sunt concretizate metodele şi instrumentele de marketing necesare planificării de marketing în turism, asigurând, în acest fel, o înţelegere mai uşoară a conceptelor prezentate. Utilitatea lucrării constă în prezentarea generală a întregului proces al planificării de marketing în turism, iar parcurgerea etapizată asigură succesul cititorului în elaborarea planului de marketing. De acelaşi autor Strategii de marketing în turism...

Tatiana Moşteanu – Concurenţa. Abordări teoretice şi practice

Regulile concurenţei corecte active în România sunt instaurate. Autorităţile concurenţei şi-au format deja o minimă experienţă, dispun de personal specializat într-o nouă profesie, aceea de inspector de concurenţă, care abordează pieţele relevante şi identifică comportamentele reprobabile, pe care legea le încriminează. Piaţa şi concurenţa corectă pot fi protejate. Nevoia de cunoaştere, de pregătire într-un domeniu nou, cum este cel al protecţiei concurenţei, şi-a manifestat cererea de lucrări de specialitate pentru a acoperi golurile care au apărut în literatura de specialitate (economică şi juridică), în materie de concurenţă. Cei care dintotdeauna şi-au consacrat eforturile pe acest tărâm al ştiinţei, conştientizând solicitarea publicului interesat, au răspuns afirmativ la această chemare, pentru A SCRIE O CARTE CU SUBIECTUL – CONCURENŢA ECONOMICĂ. Sub acest imbold, în 1998, a apărut în Editura Economică o primă ediţie intitulată “Concurenţa. Ghidul afacerilor performante”. Noua ediţie, CEA DE FAŢĂ, încununează eforturile de cercetare ale autoarei, care timp de aproape patru ani s-a documentat, în special din literatura străină, dar şi din rezultatele practicii româneşti, pentru a aduce cititorului român noţiunile şi orientarea elementară, de bază, absolut necesară celor care acţionează într-o economie de...

Ciprian Goriţă – Negocierile de aderare la U.E.

Realizând o schiţă a istoriei extinderii europene, dl. Ciprian Goriţă trimite mereu cititorul spre succesiuni de experienţe care pot fi considerate precedente, dar, în acelaşi timp, şi acumulări în elaborarea teoriilor şi metodelor/procedurilor negocierilor europene şi, implicit, a negocierilor de aderare. Apelând la metoda istorică şi analiza factuală, autorul ne-a pus la dispoziţie şi o serie de mostre comportamentale ale actorilor negocierilor de aderare, dând posibilitatea reconstituirii drumului de construire a ceea ce a devenit negocierea europeană, desigur pe palierul extinderii. De altfel, autorul ne şi avertizează că analiza sa a fost deliberat concentrată pe derularea negocierilor de aderare, din perspectiva actorilor implicaţi, fără a aborda exhaustiv procesul aderării României (politic, instituţional, economic, social, etc.). Concluziile lucrării sunt exprimate într-un set de propoziţii care ar putea fi considerate paradigme actuale ale negocierilor europene, cu aplicabilitate la procesul extinderii Uniunii Europene. Acestea pot fi acceptate ca atare, pot fi o bază de dezbatere sau ar putea fi amendate, inclusiv prin adâncirea altora. Această reconstituire a procesului negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană este printre primele care prezintă procesualitatea. Deja şi în literatura de la noi au fost prezentate diferite aspecte secvenţiale ale negocierilor de aderare (ex. agricultură, concurenţă etc.), ceea ce creează cadrul unei adevărate dezbateri, la care contribuţia autorului este binevenită. Meritul lucrării domnului Ciprian Goriţă este tocmai că a început şi a făcut posibilă (noi am zice că a făcut să fie chiar necesară) şi în România o dezbatere ştiinţifică aprofundată asupra unui aspect fundamental al construcţiei europene – negocierea. Sunt convins că negocierea europeană va fi un subiect tot mai frecventat şi în domeniul ştiinţei, dar şi în practica socială din...

Irina Eugenia Iamandi – Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale

Deşi literatura de specialitate abundă în controverse de ordin ideologic, prezenta lucrare îşi propune, în general, urmărirea a trei obiective de bază: conturarea unei imagini cât mai complete privind principalele aspecte specifice responsabilităţii sociale a companiilor multinaţionale; evidenţierea faptului că, la modul pragmatic şi real, responsabilitatea socială poate fi condusă de companii astfel încât să devină o strategie profitabilă de afaceri la nivel global; realizarea unei analize exhaustive şi integrate, teoretico-aplicative, a modului în care responsabilitatea socială corporativă poate fi evaluată şi corelată cu performanţa financiară a unei companii de talie internaţională, care îşi desfăşoară o parte din activităţile de afaceri şi pe teritoriul României. Pentru a răspunde la solicitările şi aşteptările pe care societatea actuală le are cu privire la exercitarea activităţilor corporative şi la rolul pe care acestea îl îndeplinesc în cadrul comunităţii, companiile au iniţiat o serie de acţiuni responsabile social ce pot fi cuantificate în termenii sustenabilităţii şi perfor­manţei durabile. Scopul intim al politicii de responsabilitate socială corporativă este unul deontologic şi anume acela de a contribui, în mod voluntar, la îndeplinirea unor obiective sociale, prin alocarea de resurse corporative către o serie de iniţiative ce duc la sporirea binelui public. Ca efect indirect al politicii de responsabilitate socială corporativă, condusă în mod coerent şi integrat, reputaţia companiei responsabile social se repercutează pozitiv şi la nivelul profitabilităţii corporative, generând o situaţie din care au de câştigat ambele părţi implicate în relaţie: societatea şi compania. Order Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale Preţ @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

Larousse – Transporturile

O carte care îi va ajuta pe copii să cunoască toate mijloacele de transport şi să înţeleagă mai bine modul în care funcţionează maşinile, avioanele, trenurile, vapoarele. De acelaşi autor Set...

« Older Entries Next Entries »