Realizând o schiţă a istoriei extinderii europene, dl. Ciprian Goriţă trimite mereu cititorul spre succesiuni de experienţe care pot fi considerate precedente, dar, în acelaşi timp, şi acumulări în elaborarea teoriilor şi metodelor/procedurilor negocierilor europene şi, implicit, a negocierilor de aderare. Apelând la metoda istorică şi analiza factuală, autorul ne-a pus la dispoziţie şi o serie de mostre comportamentale ale actorilor negocierilor de aderare, dând posibilitatea reconstituirii drumului de construire a ceea ce a devenit negocierea europeană, desigur pe palierul extinderii. De altfel, autorul ne şi avertizează că analiza sa a fost deliberat concentrată pe derularea negocierilor de aderare, din perspectiva actorilor implicaţi, fără a aborda exhaustiv procesul aderării României (politic, instituţional, economic, social, etc.). Concluziile lucrării sunt exprimate într-un set de propoziţii care ar putea fi considerate paradigme actuale ale negocierilor europene, cu aplicabilitate la procesul extinderii Uniunii Europene. Acestea pot fi acceptate ca atare, pot fi o bază de dezbatere sau ar putea fi amendate, inclusiv prin adâncirea altora.
Această reconstituire a procesului negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană este printre primele care prezintă procesualitatea. Deja şi în literatura de la noi au fost prezentate diferite aspecte secvenţiale ale negocierilor de aderare (ex. agricultură, concurenţă etc.), ceea ce creează cadrul unei adevărate dezbateri, la care contribuţia autorului este binevenită.
Meritul lucrării domnului Ciprian Goriţă este tocmai că a început şi a făcut posibilă (noi am zice că a făcut să fie chiar necesară) şi în România o dezbatere ştiinţifică aprofundată asupra unui aspect fundamental al construcţiei europene – negocierea. Sunt convins că negocierea europeană va fi un subiect tot mai frecventat şi în domeniul ştiinţei, dar şi în practica socială din România.
Leave a Reply