BOOKiseala – Magazin de cărţi 11 Martie 2010

Interviu cu Paul Lăzărescu, fost director al cotidianului “Dreptatea” şi “Cotidianul”, prieten din copilărie cu Adrian Marino

L-aţi cunoscut pe Adrian Marino în urmă cu vreo şase decenii. De ce credeţi că astăzi a ajuns atât de interesant?

“Trăim într-o Românie care categoric

nu este a  noastră”, Adrian Marino

Mă bucur că şi după plecarea lui la cele veşnice provoacă dezbateri. Prin structura sa sufletească, prin educaţia şi formaţia sa ulterioară a fost un adevărat savant. A muncit enorm. Tot timpul era ocupat doar de munca lui. Dar şi interesat de viaţa socială. Poţi comanda “Viaţa unui om singur” aici.

Read the rest of this page »

Frumuseţea răpitoare şi performanţele actoriceşti de excepţie au transformat-o pe Angelina Jolie într-un veritabil star de nivel mondial. Viaţa ei tumultuoasă a fost mereu în centrul atenţiei mass-media, iar implicarea în activităţile caritabile, relaţia cu Brad Pitt şi familia lor mereu în extindere nu au făcut decât să menţină treaz interesul faţă de adevărata persoană din spatele imaginii publice. Autorul cărţii ne prezintă familia şi copilăria Angelinei, debutul ei cinematografic, aspectele controversate ale vieţii sale amoroase şi cariera de filantrop, conturând chipul unei actriţe care a reuşit să se reinventeze şi să devină, din fostul copil rebel de la Hollywood, o vedetă care şi-a pus faima în slujba ajutorării oamenilor năpăstuiţi de pretutindeni.

Shipping Rate: F

Jamie Oliver, cel mai îndrăgit bucătar din Marea Britanie, a ajuns celebru datorită modului său pragmatic şi simplu de a găti feluri de mâncare sofisticate. Vedetă TV, autor a numeroase bestselleruri şi, când timpul îi permite, baterist într-o formaţie rock, el a cucerit chiar şi exigenta Americă. Pe lângă talentul culinar extraordinar, farmecul personal şi înfăţişarea i-au atras atenţia şi simpatia publicului. Preocupările lui profunde cu privire la o alimentaţie sănătoasă şi la importanţa muncii susţinute pentru obţinerea succesului l-au transformat într-un model, dovedind că, dincolo de Jamie cel jovial şi amabil, se află un om extrem de serios şi de devotat meseriei sale.

Pornind de la relatările şi mărturiile prietenilor, rudelor şi colegilor lui Jamie, autorii au realizat o biografie pătrunzătoare şi inteligentă, un portret complex şi complet al unei personalităţi despre care, în mod surprinzător, se cunosc prea puţine amănunte.

Shipping Rate: F

David Ogilvy, maestrul de necontestat al publicităţii americane moderne, a fost, de fapt, britanic get-beget: un scoţian de viţă veche, şcolit la Oxford. Întreaga viaţă i-a fost călăuzită de spiritul de aventură şi de încăpăţânarea proverbială moştenită de la strămoşii săi. A abandonat studiile de istorie, atras de mirajul Parisului, apoi a bătut drumurile de ţară din Scoţia cărând o servietă de comis-voiajor, a trecut Oceanul pentru a lucra în cercetare cu legendarul George Gallup, a participat la elaborarea strategiilor de război psihologic în cadrul serviciilor secrete britanice. Nimic nu prevestea însă că, la vârsta de 38 de ani, aventurierul Ogilvy avea să se transforme într-un copywriter de geniu.
Agenţia de publicitate pe care a înfiinţat-o în 1949 cu numai 6000 de dolari este acum una dintre cele mai mari reţele de comunicare din lume, cu peste 450 de filiale în 120 de ţări. În portofoliul ei se află corporaţii precum American Express, BAT, BP, Cisco, Coca-Cola, Ford, Gillette, IBM, Johnson & Johnson, Kodak, Kraft, Lenovo, Motorola, Nestlé, Unilever sau Yahoo.

Shipping Rate: F

Celebritate controversată, Michael Jackson şi-a petrecut aproape toată viaţa în lumina reflectoarelor, fiind considerat de mulţi drept cea mai influentă personalitate a muzicii secolului  XX.

A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame de două ori. A creat câteva mişcări complicate de dans, care au intrat în istorie - reprezentative fiind „dansul robotului“ şi „mersul pe lună“. A fost primul artist afroamerican care a atras o audienţă eterogenă prin intermediul MTV. A avut multiple intrări în Cartea Recordurilor, printre care pentru cel mai bine vândut album din toate timpurile, pentru cele 13 melodii ajunse pe locul întâi în topuri, pentru vânzări estimate de circa 750 de milioane de albume în întreaga lume.

Filantrop cunoscut, Michael Jackson a donat milioane de dolari prin intermediul fundaţiei sale şi a susţinut alte 39 de instituţii de caritate.

Shipping Rate: F

Există multe moduri de a scrie istoria… Uneori, poate fi spusă pe îndelete, dar asta, bineînţeles, ar interesa doar specialiştii… Jean-Luc Hees, fost director al France-Inter, multă vreme corespondent radio în Statele Unite, ne invită în culisele Casei Albe pe culoarele neoficiale, cele care îi pun în adevărata lumină pe cei care sunt găzduiţi temporar aici.

Lectura acestei cărţi îi va oferi cititorului adevărate momente de delectare. Pe deasupra, fără falsă pedanterie, cu un ritm dintre cele mai seducătoare, Jean-Luc Hees face o distincţie fermă între mentalităţile prea învechitei Europe şi mereu tinerei America.

Este de observat la început că în această carte nu este vorba despre miticul şi sfântul Washington, unde îndeobşte se spune că a descălecat primul preşedinte al Statelor Unite. Nici pe departe. De-abia John Adams, în 1800, încearcă să scoată din anonimat, la propriu şi la figurat, clădirea gândită de irlandezul James Hoban. Casa Albă nu era decât o construcţie neterminată, în mijlocul unui orăşel încă în formare, înecat în noroi sau în praf, după anotimp. În curtea reşedinţei animalele păşteau în voie, iar toaleta era, evident, în fundul curţii. Unde este măreţia? E la fel de stupefiant să citim că reşedinţa prezidenţială americană era, în anii 1800, deschisă oricui dorea să intre. Mai mult, Congresul s-a dovedit de-a lungul anilor extrem de zgârcit să aloce fonduri Casei Albe, chiar şi atunci când acoperişul practic stătea să cadă în capul ocupanţilor. Iar preşedinţii americani aveau ca servitori propriii angajaţi.

În 1814, izbucneşte un al doilea război între Anglia şi tânăra republică de peste ocean. Washingtonul cade, iar Casa Albă este incendiată. Nici o sută de ani mai târziu clădirea nu era complet restaurată.

Fiecare locatar al Casei Albe este creionat cu fineţe. În zorii mileniului al treilea nu putem să nu gustăm umorul lui Abraham Lincoln. Într-o zi când comandantul armatelor nordiste, sufocat de ingerinţele preşedintelui în mersul războiului, îi trimite o telegramă răutăcioasă cu următorul conţinut: „Am capturat 6 vaci sudiste. Ce să facem cu ele?“, preşedintele Lincoln îi răspunde: „Mulgeţi-le“. Cititorii vor fi surprinşi de faptul că preşedinţii SUA nu sunt cu nimic deosebiţi de oamenii obişnuiţi. De exemplu, mediocrul Harding transformă Casa Albă în tripou, iar tăcutul Coolidge nu scotea nici un cuvânt când i se cerea ceva, iar ziariştilor le răspundea întotdeauna cu nu.

Istoria Casei Albe este de o remarcabilă calitate, atrăgând în acelaşi timp prin ton şi seriozitate. Această carte este mai întâi o frumoasă şi necesară lecţie de democraţie. Iar cititorul dornic de informaţie va avea o dublă satisfacţie, pătrunzând în cea mai păzită clădire din lume, descoperind leagănul democraţiei şi al libertăţii şi ţara cea mai puternică din lume, ca şi oamenii care o conduc, fără perdeaua oficială a comunicatelor de presă şi a pozelor oficiale.

Shipping Rate: F

Deschis în faţa suprarealismului, a literaturii onirice, a noului val (Nouveau Roman), Steinhardt le apreciază şi în măsura în care dislocarile, discontinuitatea, descompunerile, fracturile de limbaj ori de realitate imaginară sunt urmate de o recompunere, de o reunificare, de o reasamblare după alte coordonate. Pentru că el, pe urmele lui Charles Peguy, considera că Raul este cel care «nu se compune», care se opune organizării vieţăii spiritualizate.

Shipping Rate: F

Pe 20 septembrie 2009 s-au împlinit 550 de ani de la emiterea primului document “în cetatea de pe Dâmboviţa” de către Vlad Ţepes, în anul 1459. Avem deci o istorie multiseculară care începe de pe vremea bunicului acestui voievod, adică a lui Mircea cel Bătrân. Dacă un jurnalist de la publicaţia Binele public îşi exprima, în anul 1879, speranţa că “peste o sută de ani Bucureştiul va fi o bijuterie”, astăzi eu sunt mai puţin optimist şi mă mulţumesc cu afirmaţia domnitorului Moldovei, Petru Rareş, rostită în 1538, când se refugiase în Transilvania: “Vom fi ce-am fost şi mai mult decât atât”.

Shipping Rate: F

Se zice că atunci când priveşti detaşat un spectacol, poţi vedea mai clar jocurile de rol de pe scenă şi poţi intui mai uşor acţiunea ce urmează. Zorin Diaconescu (cine îşi dă numele copilului Zorin?), la fel ca alte 22 de milioane (minus populaţia Timişoarei şi o parte din Bucureşti), s-a culcat noaptea cu dictatura şi s-a trezit dimineaţa cu revoluţia, Nu era vina lui. Era profesor la liceul din Jad. O localitate care nici nu există pe hartă. Cică pe Valea Nireşului. Undeva pe lângă Cluj. După 20 de ani scrie impresii. Când mi-a picat în mână cartea sa de debut “Schimbarea la faţă” m-am enervat. Am zis că omul ăsta îşi bate joc de noi. Venea el, dintr-un loc care nu există, să ne explice nouă, celora care am stat aproape o săptămână sub gloanţe, în Decembrie 1989, cum e cu revoluţia.
O carte scandaloasă, cu un titlu care nici nu-i aparţine. Noroc că în prefaţă îi dă Cioranului ce-i a lui Cioran şi nouă, cititorilor consumatori de revoluţii, o interpretare foarte aproape de adevăr a evenimentelor de atunci.
A trebuit să vină Neica Nimeni, dintr-un oraş imaginar, să ne limpezească angoasele şi trăirile, să ne explice cât de fraieri am fost şi cum s-au folosit alţii de noi.
Cum să nu dai cu ochelarii de ciment când citeşti silogismul autorului: “Dacă tulburările de stradă le considerăm revoluţie, atunci avem câte o revoluţie la fiecare meci de fotbal Universitatea cu CFR Cluj.”?
Adică în Decembrie 1989 nu a fost revoluţie adevărată? Omul care aşa cum recunoaşte nu a făcut în viaţa lui altceva decât să conducă o clasă de elevi, ne conduce pe noi prin meandrele concretului unei emanări de pomină, în nopţile în care ne-am pierdut vigilenţa şi ne apăram de falşii terorişti.
Zorin Diaconescu a văzut cu ochii lui cum tovarăşa Cociurlă, cu coc şi blănuri fine, a fost tulburată, în timpul discursului ei de condamnare a Timişoarei, de către un tânăr venit cu steagul revoluţiei pe Warburgul din dotare. Nici în ziua de azi în ţinutul uitat de lume, dar şi de cartografi, nu s-a aflat cine a fost instigatorul revoltei pornite în piaţă şi terminată, fireşte, la braseria Sarmisegetuza. Ţesătura textului, care poate fi cuprinsă într-un singur tiv de la buzunar, are o structură enervant de exactă: a fost o diversiune. “Emanaţii” s-au folosit de naivitatea noastră pentru a prelua puterea.
Armata nu avea cum să tragă în populaţia neînarmată într-o zi, iar a doua să pactizeze cu demonstranţii, păi nu erau aceiaşi ofiţeri la pupitrul de comandă? De ce aparatul de partid şi de stat, cu braţul său înarmat Securitatea, a fost anchilozat? Profesorul din Jad nu are numai mirări subiective, ci şi certitudini obiective. “Eram atât de preocupaţi de trăirile noastre, atât de exaltaţi, încât cu greu ne-am dezmeticit, iar atuncând pleoapele au început să se dezlipească şi să zărim ceva mai limpede, locurile din faţă la Jad erau ocupate. Cinste celor care le-au ocupat , ei sunt fără îndoială mai săraci cu câteva iluzii, dar se consolează cu extrasul de cont.” Enervant de limpede. Cutaţi-l pe Zorin şi daţi-vă palme! “Schimbarea la faţă” e pastila care alungă somnul. Nu mai e nevoie de nicio comisie prezidenţială sau parlamentară, nici vreun organism de putere. Raportul e gata tipărit la Eikon.
Dacă orice revoluţie îşi devoră fii, atunci orice revoluţionar trebuie să parcurgă analiza obiectivă a profesorului dintr-un liceu ardelean. O carte care m-a vindecat de iluzii. Puterea e tot a lor, sunt tot în locul de unde nu au plecat niciodată. Şi adevărul enervează.

Shipping Rate: F

Filmul “Eu când vreau să fluier, fluier”, regizat de Florin Şerban (35 de ani), a câştigat Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin, precum si premiul Alfred Bauer pentru inovaţie artistică. Filmul reprezintă debutul în lung-metraj al regizorului român. Ursul de Aur a fost câştigat de filmul “Honey” (Turcia).

interviu cu regizorul: “Să câştigi Palme d’Ore e ca şi cum ai fi campion mondial la fotbal. Să mergi la Berlin e ca şi cum ai fi în Liga Campionilor, între primele două trei echipe din lume”

Scenariul filmului- inspirat din piesa de teatru a  Andreei Vălean – care i-a bătut pe abonaţii premiilor, printre care şi Roman Polanski, poate fi descărcat  aici.

Read the rest of this page »

Cartea lui Adrian Marino “Viaţa unui om singur” poate fi comandată acum. Costă 44,90 de lei plus taxele poştale. Românii redescoperă un înţelept uitat de cultura românească de gaşcă. A publicat 19 cărţi. Începând cu Viaţa lui Alexandru Macedonski, prin Hermeneutica lui Mircea Eliade şi  cele şape Biografii ale ideilor de literatură, criticul şi ideologul europenist de la Cluj a intrat demult în universalitatea visată de mulţi practicieni ai scrisului de la noi.

Read the rest of this page »