BOOKiseala – Magazin de cărţi 10 Martie 2010

Fotografiile regizorului Radu Afrim vor fi prezentate publicului joi, 4 martie, la ora 18.30, la Libraria Engleza Anthony Frost, odată cu lansarea numărului doi al revistei de fotografie “Punctum”. Revista publică în fiecare număr un portofoliu al unei personalităţi din domeniul cultural, pasionată de fotografie: Radu Afrim a fost invitatul special al acestei ediţii, informează Hotnews.

„Încerc să duc înspre bizar un anumit tip de erotism, să creez o atmosferă suprarealistă care să nu se regăsească neaparat în compoziţie, ci în trupurile celor pe care îi fotografiez. Trupurile au poveşti. Iar eu fotografiez întâmplări şi trupuri, nu trupuri lipsite de întâmplări“, spune regizorul într-un interviu realizat de fotograful Cosmin Bumbuţ, editorul publicaţiei.

Marin Mălaicu – Hondrari şi Gabriel Daliş se vor întâlni miercuri, 24 februarie, ora 18,00, la Clubul Institutului Blecher de sub egida Uniunii Scriitorilor, în sala Oglinzilor, cu cititorii la o seară de lectură.  Organizator este Claudiu Komartin.

Gabriel Daliş s-a născut la 8 mai 1978. A studiat Ştiințele Economice şi Teologia. A publicat, până în prezent, patru volume de versuri: Semnale de sambată (1996), Întoarcere acasă (1998), Chip Împreună (1999) și Copacul fără urmaş (2005). Prezent în două antologii și în Enciclopedia Bucovinei vol. II. A publicat în: Convorbiri Literare, Bucovina Literară, Dacia Literară, Crai Nou, Outopos, Orizonturi, Poezia, Poesis, Luceafărul etc. Semnează recenzii pe BOOKiseala.ro și pe Hyperliteratura.ro. Premiul de debut pentru carte de poezie (1997), Premiul pentru carte de poezie (1999, 2000), Premiul Iulian Vesper (2000).

Marin Malaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971. A publicat volumul Zborul femeii pe deasupra bărbatului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004. Cartea a obţinut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România , filiala Cluj. În 2006 a publicat Cartea tuturor intenţiilor, Editura Vinea, Bucureşti. A tradus poezie din limba spaniolă pentru revista LiTerra.

Andrea Pora cere în “22″:  “Este timpul, susţin mulţi, să înceapă deratizarea presei în condiţiile de degradare morală în care a ajuns aceasta”, referirea la “bogătanii presei”, la “jurnalişti care şi-au vândut conştiinţele” şi îndemnul că aceştia “ar trebui scoşi la lumină aşa încât opinia publică să ştie ce hram poartă fiecare”, oricine îşi poate da seama că nu se poate face nici o departajare de textele semnate în “Scînteia” de la graniţa anilor ’40-’50 de către A. Toma sau S. Brucan, relevă o analiză de text în www.cotidianul.ro

Read the rest of this page »

Scriitoarea Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, susţine printr-o scrisoare publică numirea istoricului Marius Oprea ca preşedinte al  Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

“Înlăturarea sa de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc nu o pot considera decât încă o bătălie câştigată de aceste structuri ale vechiului regim. De aceea m-am decis să îl susţin public, pentru că el să poată continua, alături de echipa sa, acţiunea de deconspirare a crimelor comunismului. Adresez acest apel de a ne alătura lui Marius Oprea, pentru a sprijini demersul lui, public şi instituţional, de a arăta ce s-a întâmplat cu noi, de a ne aminti cum am trăit în acei ani trişti şi tragici, şi de a ne putea elibera astfel de frica trecutului“, se arată în scrisoarea dechisă.

“Cu ani în urmă am participat alături de Marius Oprea la o lectură publică la Casa Literaturii de la Berlin. Fiecare dintre noi a reuşit performanţa de a atrage atenţia publicului german asupra suferinţelor la care au fost supuşi cetăţenii României de către represiunea comunistă.

Pe Marius Oprea îl cunosc ca scriitor, unul dintre cei mai tineri ai Generaţiei ’80, ca istoric, din intervenţiile şi acţiunile sale îndreptate împotriva rămăşiţelor totalitare din România, care, din păcate, continuă, cum afirmă el şi cum cred şi eu, să exercite o puternică influenţă. În presa germană acţiunile institutului pe care îl conduce sunt privite cu respect şi chiar cu admiraţie“, scrie Herta Müller.

Marius Oprea a fost numit în aprilie 2006 în funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.

Oprea, conduce în virtutea inerţiei noul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), el nefiind reconfirmat în funcţie de primul ministru Emil Boc, aşa cum prevede legea.

HOTNEWS.RO

Filmul “Informatorul şi laureata Premiului Nobel” de pe postul public al televiziunii germane prezintă documente din arhivele Securităţii, prin care, individul cu numele de cod: “Voicu” o turna pe Herta Muller la Securitate. Distinsa laureată l-a recunoscut în persoana lui Franz Schleich, fost ziarist la publicaţia locală „Neue Banater Zeitung“ din Timişoara. Conform datelor prezentate în documentar, informatorul a furnizat Securităţii în 1982 interpretările decisive ale unor texte cuprinse în volumul de debut al Hertei Müller, intitulat „Niederungen“ („Depresiuni“). Într-o notă din 16 martie 1982 „Voicu“ scria: „Critică, şi iar critică, o critică atît de destructivă, încît te întrebi, ce rost au aceste texte?!“ Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.] al Hertăi Müller.

În 1983 Franz Thomas Schleich emigrează în Germania, iar Securitatea îşi pierde unul din colaboratorii de nădejde. În 1985 vine în România împreună cu un fotoreporter de la revista germană „Stern“, cu scopul de a scrie un reportaj despre situaţia din ţară, în general, şi cea a scriitorilor din Timişoara, în special. Textul apare în ediţia din 17 octombrie 1985 sub titlul „Numai bătrînii vor să mai rămînă“.

În martie 1986 vine din nou în România şi solicită o întîlnire cu fostul său ofiţer de legătură. Din raportul redactat după această întâlnire de către lt. col. Nicolae Pădurariu rezultă că Schleich (conspirat în acest material sub numele de „Schneider“) a primit şi o „sarcină“ pe care a îndeplinit-o cu acelaşi zel ca şi în anii precedenţi cînd şi-a semnat delaţiunile cu numele de „Voicu“. În acelaşi raport Pădurariu elogiază activitatea lui Schleich, afirmând, că în trecut acesta „a furnizat un volum mare de informaţii de valoare operativă asupra mai multor elemente din mediul scriitorilor de naţionalitate germană din judeţul TIMIŞ, cât şi din alte judeţe”, se menţionează într-un material publicat de Deutsche Welle, în 12 ianuarie 2010, sub semnătura lui Richard Wagner.

Fostul ambasador american la Bucureşti Jim Rosapepe şi soţia sa Sheilah Kast, de profesie jurnalist, semnează împreună cartea “Dracula is dead“, o mărturie despre “O Românie spectaculoasă, din spatele lui Dracula, a orfanilor, a comunismului, cu o cultură vibrantă şi o istorie unică, cu abilităţi specifice secolului XXl care definesc o ţară nouă”.

“Ca majoritatea americanilor, impresiile noastre despre Romania inainte de a merge acolo erau legate de Ceausescu, Dracula si copii abandonati. Aproape de indata ce am ajuns, am fost loviti de un nivel ridicat de educatie si cultura, de importante resurse naturale, de la Marea Neagra si raul Dunare pana la munti si la rezerve de petrol si gaze, precum si de fabricile, afacerile si structurile guvernamentale care erau destul de bine dezvoltate – ca in Europa de Vest sau Rusia, nu ca intr-o tara din lumea a treia”, sustin cei doi soti, intr-un interviu acordat jurnalistilor americani,” scriu autorii americani.

Acum, James Rosapepe este senator de Maryland, iar soţia sa Sheilah Kast îşi continuă meseria de jurnalist şi este gazda unei emisiuni la un post de radio. Nu pierd, însă, nicio ocazie să vorbească despre România, ţara unde Rosapepe a fost ambasador din 1998 până în 2001. “Chiar şi arhitectura Bucureştiului ne-a surprins. Este un melanj de modern, art nouveau, secolul 19 şi era comunistă. Totul arată că Romania este o ţară modernă, dezvoltată şi explica de ce, între cele doua războaie mondiale, Bucureştiul era numit Parisul din Est”, mărturisesc cei doi în The Baltimore Sun.

Ioan Bâlă, directorul administraţiei penitenciarelor din România, ne-a obişnuit cu lansările de carte în puşcării. Marius Ghilezan a lansat “Hoţia la români” în Penitenciarul de Maximă siguranţă de la Timişoara, unde era şef Bâlă, înainte de a fi numit mai marele peste toate instituţiile de profil.

Read the rest of this page »

Editura ALL – „Cele mai frumoase locuri din Europa“ . Europa civilizaţiei occidentale, a renaşterii şi a iluminismului, a urmelor paşilor marilor personalităţi, cu toate bogăţiile naturale, din nord până în sud, cu obiceiuri şi datini, toate sunt cuprinse într-un album care nu prea are o identitate şi un discurs epic, dar bine realizat.

Editura Nemira – „Pistolarul“ de Stephen King – 720 de exemplare. Stephen King nu mai are nevoie de recomandări. orice scrie se vinde. Volumul lansat recent de Nemira prezintă povestea lui Steve, care la varsta de nouasprezece ani, s-a hotărât să scrie o poveste similară cu cea din Stâpanul inelelor de J.R.R. Tolkien. Westernul legendar regizat de Sergio Leone, Bunul, răul şi urâtul, şi un poem de Robert Browning, Childe Roland to the Dark Tower Came, l-au inspirat să scrie “ceva ce continea sentimentul de aventură şi magie din seria lui Tolkien, dar pe fundalul western aproape absurd de măreţ al lui Leone”, o epopee de o “măreţie apocaliptică”, spun cei care l-au citit.

Editura Humanitas – „Jurnal“ de Oana Pellea O incursiune enigmatică în spatele scenei, dar şi o nostalgică privire spre zările înalte, unde Amza, tatăl ei, distrează cu siguranţă heruvimii ne propune Oana Pellea, într-un “Jurnal”, de o surprinzătoare valoare literară. Actorul a urcat pe singura scenă care nu o cunoştea. Cea a cărţii. Şi a păşit cu solicitudine şi grandilocvenţă. O recomandăm de citit în zilele toride de vară.

Editura Tritonic: “Ultimul Papa” de Luis Miguel Rocha. “Ultimul Papă”, al tânărului autor portughez Luis Miguel Rocha, are toate ingredientele necesare unui ospăţ de la care care n-ai mai pleca. Respectând reţeta acestui gen literar, de unii contestat, de alţii considerat new-wave, romanul se desfăşoară, cum altfel, în jurul unui mister. Cel legat de moartea Papei Ioan Paul 1. Pontiful care a stat pe scaunul de la Vatican doar 33 de zile. O ziaristă din Londra, Sarah Monteiro, primeşte un misterios pachet cu nişte înscrisuri şi o cheiţă. De aici nebunia. Planurile sunt întretăiate. Acţiunea te ţine cu sufletul la gură. Papa este găsit mort în pat. Ca în Dan Brown, un om îşi dă duhul în faţa unui tablou. Blitz. Urmează urmăriri ca-n filme. Secvenţele se succed. Apare în scenă Raphael, un agent dublu care este recomandat de tatăl ziaristei. Aşa află marele secret al familiei. Părintele său era agent al unui serviciu secret şi de aici viaţa ei paşnică devine un coşmar. Raphael încearcă să o scoată din turbionul provocat de înscrisuri. Interesant caz de manipulare este momentul în care acesta realizează un act terorist pe o stradă din Londra, iar serviciile secrete îl împachetează drept al unor arabi. Cei doi pleacă să se întâlnească cu tatăl fetei la o mănăstire din Portugalia. CIA e pe urmele lor. De aici alte escapade, urmăriri, scene de film, prinderea lor şi foarte fain lucrată ţeserea intrigilor şi întinderea curselor, chiar celor care sunt specializaţi în aşa ceva. În final, cheiţa deschide seiful şi întregeşte dosarul de manuscrise. Acestea se întorc întregi de unde au plecat şi CIA se recunoaşte învinsă. Multe crime, prea multe crime, în numele adevărului despre moartea Papei. Foarte expresiv unul dintre ultimele capitole în care un ofiţer CIA recunoaşte că l-a omorât pe Papă pentru că încerca să tulbure regulile impuse. Asta mai rar se întâmplă în realitate. dar ficţiunea bate întotdeauna realitatea.

Editura Corint Junior – „Sacrificiul vraciului“, de Joseph Delaney . Tom, ucenicul Vraciului, trebuie să apere Comitatul său de întuneric. Dar acum mama are nevoie de ajutorul lui în ţara ei natală, Grecia. Una dintre cele mai periculoase din Vechile Zeităţi, Ordeen, se pregăteşte să se întoarcă acolo, aducând cu ea măcel şi pustiire. Dar şi Diavolul este liber în lume, şi dacă îşi uneşte forţele cu Ordeen, asupra Pământului se va pogorî o nouă eră a întunericului. Mama a chemat alături de ea multe ajutoare, dar printre ele se numără şi vechile duşmane ale lui Tom, vrăjitoarele din Pendle, cu asasina Grimalkin şi vicleana conducătoare a clanului Mouldheel, Mab. Va putea oare Tom să nesocotească tot ce l-a învăţat Vraciul şi să se alieze cu vrăjitoarele? Care este secretul pe care mama nu i l-a împărtăşit până acum? Şi ce sacrificii cere lupta împotriva întunericului? Citiţi şi vă lămuriţi.

Editura Litera Internaţional – „Gabriel Garcia Marquez. O viaţă“, de Gerald Martin Biografia conţine informaţii din tinereţea celui numit Gabito, lecturile din copilărie ale acestuia – Alexandre Dumas sau „O mie şi una de nopţi” –, curtea pe care i-a făcut-o lui Mercedes, viitoarea soţie, interesul pentru Faulkner sau Kafka. Descoperirea autorului ceh este consemnată astfel: „Într-o după-amiază, un prieten (…) i-a împrumutat un exemplar din «Metamorfoza», tradus de scriitorul argentinian Jorge Luis Borges. García Márquez s-a întors la pensiune, a urcat în cameră, s-a descălţat şi s-a întins în pat. A citit prima frază: «Într-o dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după un somn zbuciumat, se pomeni metamorfozat într-o gânganie monstruoasă.» De-a dreptul fascinat, García Márquez îşi aminteşte că şi-a spus: «Drace, exact aşa vorbea bunica!»”

Editura Polirom – „Mărturisirile unui disident convertit“, de Adam Michnik “Revizionismul nu a fost o factiune in partidul comunist sau in aparatul de partid. A fost un stil, o formatie culturala, o moda. A fost critica sistemului stalinist practicata de mostenitorii lui. A fost o reactie furioasa a oamenilor care au cedat ispitei comuniste. A fost rusinea oamenilor care, orbiti, au participat la destructia totalitara. A fost, deci, interpretand cuvintele lui Stanislaw Baranczak, o revolta a florii impotriva radacinilor…” (Adam Michnik) “Personaj intrat in legenda, iubit, admirat, adulat, detestat, ponegrit, contestat, hulit, Adam Michnik este unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali critici ai timpurilor noastre. In raport cu el, nimeni nu ramane indiferent ori neutru.” (Vladimir Tismaneanu)

Editura LEDA – „Morţi cu toţii“, de Charlaine Harris Regina vampirilor din Louisiana se afla într-o situaţie critică, întrucât puterea ei a avut de suferit în urma trecerii uraganului Katrina. Cu alianţe secrete si înţelegeri ascunse pe ordinea zilei – şi a nopţii – Sookie trebuie să hotărască de ce parte se află. Iar alegerea ei poate însemna supravieţuire sau catastrofă totală…

Editura Humanitas – „Cu mănuşi“, de Mihaela Nicola Într-o lume zdruncinată şi fără repere morale, cartea Mihaelei Nicola ar trebui să fie citită de orice familie care doreşte mai mult de la viaţă. Reguli simple, de bun simţ, propuneri decente, predicate bine puse în pagină sunt doar câteva elemente care recomandă cartea. Nu este numai pentru cei care doresc să-şi schimbe manierele de viaţă, ci şi pentru toţi oamenii de bun simţ. Pe vremea bunicii mele, fiecare casă avea o carte despre cum să te porţi în societate. La aceea vreme, prin Ardeal, circula un banc despre trei femei care discutau despre cât de lungi trebuie să fie mănuşile la o doamnă. La un moment dat a apărut o a patra care, văzând cum măsoară femeile, a dat un răspuns tranşant: “Nu contează cât e, om bun să fie.” Păcat că “Ghidul nesimţitului” se vinde de zeci de mii de ori mai mult decât cartea Mihaelei Nicola. Autoarea ofera exemple din life-style-ul romanesc sau occidental, tratand acest subiect intr-o maniera usoara si relaxanta pe placul cititorilor. Mihaela Nicola este doctorand în comunicare, conduce agenţia numarul 1 în acest domeniu,“The Group” şi a scris peste două sute de articole în presa de specialitate. Pe lângă activitatea publicistică este şi profesor de maniere elegante certificat de Şcoala de Protocol din Washington DC ( 2005).

Topul vânzărilor Editurii Adevărul Cele mai vândute cărţi din Colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“. 1 „Winnetou“, de Karl May volumul II 2 „Winnetou“, de Karl May volumul III 3 „Marile speranţe“, Charles Dickens, volumul II 4 „Marile speranţe“, volumul I 5 „Notre Dame de Paris“, de Victor Hugo 6 „Papillon“, H. Charriere, volumul II 7 „Idiotul“, de Fiodor Dostoievski, volumul I 8 „Chemarea străbunilor“ 9 „Idiotul“, volumul II 10 „Anna Karenina“, de Lev Tolstoi, volumul I Top 5 cele mai vândute cărţi din Colecţia Disney Clasic „Frumoasa adormită“ „Peter Pan“ „Cartea junglei“ „101 Dalmaţieni“ „Mica sirenă“ şi „Aladi

Se pot scrie romane pe twitter? Oh, nu ar zice filologii noştri care sunt atât de aproape de new means of communication ca dracu’ de Dumnezeu. Pentru că America e ţara tuturor posibilităţilor, în toamnă, celebrul grup de edituri Penguin, va publica volumul “Twitterature”. 75 de romane şi piese clasice sunt rezumate în limbajul telegrafic folosit pe Twitter, datorită a doi tineri de Universitatea din Chicago. Proiectul îndrăzneţ e pentru culturalizare în masă. Astfel încât şi cei care nu ştiu ce e “Iliada“, să afle în 140 de semne. Decât să se depună praful în bibliotecă, parcă ar fi mai bine ca tânărul să fie agăţat cu cârligul twitter.
Întrebaţi pe orice profesor de filo’ ce-i twitteratura şi el va crede că vă bateţi joc de el.

În acest interviu se petrece o vastă operaţie de dezvrăjire: Masca jos! Sunt abolite pe rând o seamă de mituri: mitul „momentului de splendidă unitate naţională“ creat prin mitingul de sub balcon din 1968, în fapt o jalnică comedie patriotică jucată de Ceauşescu după intrarea trupelor sovietice în Cehoslovacia. Din interviu reiese cu claritate că Ceauşescu nu urmărea decât să-şi salveze pielea şi, dacă diversiunea cu amorul de patrie nu-i ieşea, era pregătit să fugă în China. Apoi, mitul disidenţei României comuniste înăuntrul lagărului socialist.

Din interviu veţi vedea cum „disidentul“ Ceauşescu şi-a pus Securitatea să lucreze pentru sovietici până în ultima clipă. (Planurile avioanelor Fokker furate pentru Brejnev.) Din interviu aflăm cum devalizau delegaţiile române conduse de Ceauşescu, cu ocazia vizitelor în străinătate, palatele în care erau primite şi cum „prada“ era recuperată în final de gărzile „Tovarăşei“ şi însuşită de către aceasta (de pildă, după vizita făcută în Anglia). Din interviu aflăm cum serviciul comunist de spionaj român era – citez spusele lui Pacepa – „o bandă de asasini“ şi că „asasinatul devenise un instrument politic“, că România devenise „o ţară de spioni“, dat fiind că, incapabil să producă, regimul comunist „a fost nevoit să fure“ şi să trăiască din spionaj industrial şi din „trafic de arme şi droguri“ (Gabriel Liiceanu, Cotidianul, 13 iunie 2009)

Shipping Rate: F