Viața și memoriile unui Cavaler al „Crucii de Fier”

Săptămâna aceasta, va avea loc lansarea cărții „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viaţa şi memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al „Crucii de Fier”, de Florian Bichir. Evenimentul va avea loc miercuri, 17 octombrie 2018, ora 15.00, la Cercul Militar Naţional, Galeria Artelor.

Cartea prezintă activitatea și memoriile generalului Ion Dumitrache, cel ce a condus unitățile Armatei române care au atins cel mai estic punct al celui de-al doilea război mondial, ajungând până aproape de Cecenia.

La eveniment vor lua cuvântul Adrian Pandea, directorul Editurii Militare, conf. univ. dr. Constantin Buchet, președinte CNSAS, col. prof. univ. dr. Dorel Bușe, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Florian Bichir este un istoric și jurnalist român. Doctor în Științe politice și în Teologie, este cercetător științific al Academiei Române, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană-Iaşi și lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *