Alexandru Dragomir – Crase banalităţi metafizice

„Aici, discursul meu despre «crase banalităţi metafizice» se încheie. Am vrut să arăt că suntem prinşi într-un mediu spaţio-temporal exact ca într-o capcană. Am vrut oarecum să se priceapă că filozofia nu e o chestie care tratează despre problema infinitului în paralogismele raţiunii pure la Kant. Nu, nu! E o chestie de aici, în imediat. Ea trebuie gândită hic et nunc. Tocmai de aceea nu poţi trăi fără să faci filozofie. Într-un anumit fel putem trăi fără să gândim infinitul, dar nu putem trăi fără să ne gândim capcana. Şi asta pentru simplul motiv că trăim în ea. Filozofia e gândirea capcanei în care trăim.“ (Alexandru DRAGOMIR) de acelaşi autor: Meditaţii despre epoca...

Carmen Dominte – Soarele răsare din televizor

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a II-a, 2009 Soarele răsare din televizor de Carmen Dominte este o culegere de „secvenţe din viaţă“ scrise rafinat, cu mână sigură, cu un acut simţ al nuanţelor. Autoarea povesteşte scurt şi limpede, acumulând notaţii, detalii, imagini care contureazã povestiri cu un final ce pune pe gânduri. Nimic ostentativ, nimic strident în aceste proze scurte care par că „se scriu de la sine“. (Mircea Vasilescu) Order Soarele răsare din televizor Preţ @ RON29,90 Qty: Adauga in cosul de...

Toma din Aquino – Întrebări disputate despre suflet

Renegat de Renaştere, căzut în uitarea Epocii Luminilor, Evul Mediu revine în conştiinţa publică şi în dezbaterile savante contemporane. Şi o face, eliberat de artificialul idealizării romantice, ca obiect al ştiinţei istorice pozitive ori ca topos istorico-geografic încărcat cu semnificaţie identitară. Într-adevăr, mai mult decât Antichitatea clasică, a cărei moştenire Occidentul o împarte cu Islamul sau cu spaţiul bizantin, medievalitatea latină e resimţită astăzi ca origine a modernităţii europene, ca locul în care Apusul se constituie şi ajunge pentru prima dată la conştiinta de sine. Iată de ce interesul pentru cele douăzeci şi una de întrebări despre suflet ale lui Toma d’Aquino este multiplu: teologic, filozofic sau istoric. Născute din dispute universitare, Întrebările disputate despre suflet definesc fizionomia sufletului şi facultăţile sale, raportul acestuia cu corpul, dar şi ierarhia existenţelor, cosmosul, îngerii sau pe Dumnezeu. În ele descoperim, aşadar, marile teme ale filosofiei medievale, cele care, la interferenţa influenţelor arabe, greceşti şi creştine, vor da naştere unuia dintre primele ale omului...

Miguel de Molinos – Ghid spiritual

Ghidul spiritual al lui Miguel de Molinos (1628-1697), autor mistic condamnat la închisoare pe viaţă de Inchiziţia romană pentru pagini în care creştinii se pot regăsi cutremuraţi, este tradus acum pentru prima oară în limba română. Una din ultimele mari cărţi ale misticii spaniole şi occidentale ce promovează temeiurile vieţii contemplative şi asceza lăuntrică este pusă la dispoziţia cititorilor dintr-un spaţiu unde mistica răsăriteană, pătrunsă de isihasm, ar putea-o recepta şi înţelege în chip privilegiat. Revendicându-se din Dionisie Areopagitul, Sfântul Bernard, Evagrie Ponticul, Sfântul Ioan Scararul, Sfântul Bonaventura, misticii renani şi carmeliţii spanioli etc., Molinos reunifică într-o sinteză personală un fond european comun de tradiţie mistică şi îşi dezvoltă din el doctrina pe care, indiferent de ce va fi fost înainte de arestare, va fi avut prilejul să şi-o experimenteze, total izolat de lume, în temniţele deasupra cărora se slujea zi de zi liturghia Invierii şi a Milei...

Un haitean, laureat al premiul Benjamin Fondane, instituit de ICR Paris

Scriitorul haitian Jean Métellus va primi în ziua de 18 martie, la Palatul Béhague, sediul Ambasadei României la Paris, premiul  Benjamin Fondane, un autor de prestigiu, de origine română care a scris în limba lui Moliere şi a plecat recent la cele veşnice. Jean Métellus s-a născut în orașul Jacmel din Haïti în 1937 și s-a exilat la Paris în 1959.  Remarcat la debuturi de André Malraux pentru volumul « Au pipirite chantant» (1975), Jean Métellus a publicat peste 20 de volume de poezie, proză, teatru și eseuri, fiind distins în 2006 cu marele premiu internațional de poezie Léopold Sédar Senghor pentru întreaga sa operă. În 2008 i se acordă în Franța importanta distincție Cavaler al Legiunii de Onoare. Printre scrierile sale de mare succes la public și la critică se numără : « Jacmel, ou le crépuscule » (roman, 1982) ; « Anacaona » (piesa de teatru, 1986)  și volumele de eseuri « Haïti, une nation pathétique » (1987) , « De l’esclavage aux abolitions – XVIIème – XXème siècles » (1998), precum și cartea de interviuri cu Françoise Naudillon, intitulată « Des maux du langage à l’art des mots »...

« Older Entries Next Entries »