Miguel de Molinos – Ghid spiritual

CarteGhidul spiritual al lui Miguel de Molinos (1628-1697), autor mistic condamnat la închisoare pe viaţă de Inchiziţia romană pentru pagini în care creştinii se pot regăsi cutremuraţi, este tradus acum pentru prima oară în limba română. Una din ultimele mari cărţi ale misticii spaniole şi occidentale ce promovează temeiurile vieţii contemplative şi asceza lăuntrică este pusă la dispoziţia cititorilor dintr-un spaţiu unde mistica răsăriteană, pătrunsă de isihasm, ar putea-o recepta şi înţelege în chip privilegiat. Revendicându-se din Dionisie Areopagitul, Sfântul Bernard, Evagrie Ponticul, Sfântul Ioan Scararul, Sfântul Bonaventura, misticii renani şi carmeliţii spanioli etc., Molinos reunifică într-o sinteză personală un fond european comun de tradiţie mistică şi îşi dezvoltă din el doctrina pe care, indiferent de ce va fi fost înainte de arestare, va fi avut prilejul să şi-o experimenteze, total izolat de lume, în temniţele deasupra cărora se slujea zi de zi liturghia Invierii şi a Milei cristice.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *