Marin Mălaicu Hondrari – Războiul Mondial al Fumătorilor

De Serenela Ghițeanu 24.95 – 12.00 Lei Ca sã îţi placã ultimul roman al lui Marin Mãlaicu-Hondrari nu trebuie sã fii fumãtor,  ci sã fii mistuit de gustul pentru nomadism, sã ai boema în sânge, aceea profundã, care te face sã cauţi mereu un vis despre care nu ai idei prea clare dar fãrã de care nu poţi trãi. Ca şi în Apropierea, naratorul, Constantin (acelaşi prenume cu cel din Lunetistul), mediteazã, mai ales noaptea, singur, lângã rulota în care s-a retras, pe un câmp pãrãsit dintr-o ţarã inventatã, Camarile. Unde se vorbeşte o limbã asemãnãtoare totuşi cu spaniola. El vinde ţigãri într-o republicã bizarã în care preşedintele, Ricardo Rivas Ponti,  a introdus în Constituţie articolul “Camarile este stat laic şi fumãtor” şi a câştigat alegerile pe baza sloganului “Lãsaţi-ne sã ne fumãm petrolul!” Cãsãtorit cu o româncã, apoi divorţat, Ponti are o fatã, Ada, “cea mai mare fumãtoare din lume”, care fuge în România fãrã sã îl previnã. Preşedintele are atunci nevoie de poveşti spuse de Constantin, devenit un soi de Şeherezadã masculinã! Constantin îşi rememoreazã copilãria din satul ardelenesc Între-Vãi, abandonat de pãrinţii plecaţi la muncã în Spania, dar nesuferind deloc dupã ei, crescut de o bunicã atotputernicã, şi avându-i alãturi pe fraţii de cruce Cuţitaş şi Accidentu. Episoade demne de un Ion Creangã reloaded, plus nişte iniţieri erotice nu foarte spectaculoase, o vizitã la pãrinţi, în care nu aflãm nimic despre Spania, ci numai despre o farmacistã localã, Elena, cu 13 ani mai mare decât Constantin-adolescentul.  Dupã care tinereţea lui Constantin ne duce la Bucureşti unde, împreunã cu Cutitaş, Constantin face afaceri şi cunoaşte alte femei, net superioare celor pe care le cunoscuse pânã atunci, cum ar fi Lady Slim -femeie de afaceri priceputã dar posedând o naturã hamletianã. Sau Cristina, care citeşte partituri muzicale, şi pentru care Constantin încearcã sã se lase de fumat. Pãrãsind...

Umberto Eco – Baudolino

De Marius Ghilezan Umberto Eco, pentru a creea un personaj puternic, coboară din nou scările istoriei. Eroul unui nou puzzle istoric este numitul Baudolino, mincinos invederat, poet şi aventurier, care câştigă favorurile împăratului Frederic Barbarossa prin farmecul şi istetimea lui. Se face că e primăvară, pe undeva prin 1204, la Constantinopol, dată exactă, când splendida capitală a Imperiului Bizantin cade sub asaltul nemilos al cavalerilor celei de-a patra cruciade. Între disperare şi carnagiu, Baudolino salvează de la moarte un istoric, de fapt un oficial al Curţii, care îi spune o terifiantă poveste. Născut ca un ţăran simplu din Nordul Italiei, acesta avea două daruri naturale: un talent de a învăţa limbi străine şi abilităţi în a transmite minciuni. Într-o pădure l-a cunoscut pe viitorul său protector, el fiind chiar Împăratul. L-a adoptat, l-a trimis la şcoală la Paris. Dar nu s-a simţit comfortabil doar cu ştiinţa, fără aventură. Influenţat de mituri şi de efectele legendelor învăţate, pleacă să caute un preot de renume ce conduce un vast imperiu în Est, în care trăiesc fantasmagoreic creaturi ciudate, cu ochi pe umeri şi gura în stomac, eunuci, unicorni şi nebuni simpatici. De acelaşi autor Numele trandafirului Order Baudolino Pret @ RON38,95 Qty: Adauga in cosul de...

Mia Couto – Veranda cu frangipani

De Alexandru Cristian Moartea ne visează pe noi sau noi visăm moartea? Trecerea de la viață la moarte este văzută de mulți ca o ușurare, ușurătatea morții și greutatea vieții. Privind cerul ne dăm seama că suntem trecători  printr-un timp fără  eroi și plin cu morminte. Veranda cu frangipani privește tragedia azilului de bătrâni din fortăreața São Nicolau. Un xipoco, un strigoi pe nume Ermelindo Mucanga revine la viață pentru a simți că  a trăit. Pentru a muri în moarte. S-a întrupat cu ajutor unui animal mitologic,  Halakavuma, în trupul unui polițist tânăr Izidine Naíta. Acesta venise la azil să investigheze asasinarea directorului Vasto Excelêncio.  Bătrânii din  jurul lui au doar o singură speranță, moartea care îi va reda vieții. Navaia, bătrânul portuhez, Nhonhoso și Nãozinha așteaptă ca oceanul să le înece trupurile și să îi facă nemuritori. Pentru că ei spun că apa nu are timp, apa te salveaza de nenorocirea vieții. Istoria tragică  a Mozambicului este derulată prin  fața ochilor lui Izidine care se întreabă cum arborele frangipani, a rămas așa de iubit și de frumos. Bătrânul portughez spune că se îmbată cu infinit când miroase florile alb-aurii ale arborelui. Veranda cu frangipani este martorul crimei dar și  a poveștilor mitice ale bătrânilor. Crezurile bătrânilor îl fac pe tânăr să realizeze arhaismul țării, iar pe xipoco prospețimea culturală a  imensei verande întinse deasupra Oceanului Indian. Țara a ajuns ca o coajă de portocală, stoarsă de conducătorii ei, meditează trist Salufo un soldat cu rădăcini în pământul însângerat al umilitei sale țări. Ermelindo realizează că pentru a scăpa din moarte singura soluție este să facă un ultim gest eroic  penru ca lumea să devină o lume în care orice om este respectat, numai pentru că e viu. La final spiritul lui Ermelindo renaște în arborele de frangipani, unde va dăinui veșnic, ca o jertă pe altarul unui popor...

Lev Tolstoi – Război şi pace

De Alexandru Cristian Istoria uluitoare a marilor puteri este marcată de mari tragedii. Imperiul lui Alexandru cel Mare s-a stins după o cumplită luptă fratricidă. Imperiul Roman a căzut sub berbecii barbarului însetat de cucerite. Imperiul lui Napoleon s-a sfârşit într-un fum temporal, ca un vis măreţ. Război şi pace este capodopera literaturii ruse şi poate cel mai mare roman istoric din istoria literaturii universale. Este un romn ce descrie starea societăţii ruseşti în războiul cu Imperiul Napoleonian dar sub dominaţie culturală franceză. La începutul secolului al-XIX-lea mândra nobilime rusă vorbea numai limba franceză, aproape că uitase rusa. Romanul este vast, dens,  de o limpezime aparte. Lev Tolstoi a rescris romanul de 13 ori înainte de a-l publica. Frazele sunt şlefuite şi atent alese. Romanul este ca un tablou plin de culoare despre o epocă în care glasurile au tăcut şi muschetele au urlat. Acţiunea se petrece între anii 1805-1812 şi începe cu descrierea celebrei bătălii de la Austerlitz, culmea militară şi politică a lui Napoleon Bonaparte. Personajele principale ale romanului sunt Pierre Bezuhov un nobil modest, prinţul Andrei Bolkonski, Nataşa Rostov  o femeie de o frumuseţe remarcabilă. Numărul personajelor este uluitor de mare peste 500, epicitatea romanului este construită ca un solid schelet de fapte idei şi întâmplări. Război şi Pace este reflecţia lui Lev Tolstoi asupra istoriei. Pentru acesta istoria este un înşelător joc de şah unde noi suntem pionii. Mareşalul Kutuzov deşi un ’’bătrân şiret’’ salvează Rusia, pentru că aşa a trebuit să fie, concluzionează Tolstoi. Un roman filosofico-istoric despre măreţia şi decăderea popoarelor. De ce Rusia nu  a fost cucerită de Napoleon? Lev Tolstoi ignoră presupunerile şi analizele istorice, crede că fiecare om sau fiecare naţiune are un destin sau  o soartă proprie  de neschimbat. Obiectivul istoriei este libertatea omului în raport cu spaţiul, timpul şi o cauzalitate cu origini greu de cunoscut, crede Tolstoi....

Goran Mrakic – Punk Requiem

De Marius Ghilezan Cine mai e şi Goran Mrakic? Cum adică “Punk Requiem”? Înainte de a comenta carcea bănăţanului sârb, care nu e cal verde, trebuie amintit că în epoca medievală, celebrele Diario anunţau locuitorii burgurilor cine va mai fi ars la Stâlpul lui Rudolf. Ulterior, cronicarii au povestit despre războaie şi cum era organizată viaţa din cetate. În arhivele municipale zac date fără conţinut. Orice moment strălucit sau întunericit al istoriei se datorează exclusiv memorialiştilor. Fără ei, trăirea nu are memorie. Bun, dar ce are în comun un jurnalist cu istoria? Chiar facultatea de istorie. Am zice. Poveştile lui Mrakic cu sedilă sunt ale Revoluţiei române, adică ale trecerii paşnice de la chiftelele bunicii la hamburgherii din carne de şobolan. Nu râdeţi. Temele  din “Punk requiem”, ai lumii care nu e numai a tururilor de pantaloni târâţi prin imală, ci şi a ritmurilor “chem puţu vas”,  ale generaţiei fericite. A celei care a sărit direct din iadul comunist în infernul capitalist. De la adidaşii din Ociko, la mâncatul de seminţe în Ferrari. Mai precis din Lacto-bar, direct în McDonald’s-ul împlinirii. Mracik este cronicarul nopţii de 26-27 aprilie 1997 (Noaptea Învierii): “Deodată porţile fast-food-ului luminos s-au deschis larg, iar puhoiul a început să se reverse. Ne-am lipit de un perete şi am privit neoutincioşi iureşul din faţa noastră. Oamenii se călcau în picioare ca să intre înăuntru. Pumni, coate, urlete, îmbrânceli, ameninţări, enoriaşi care ieşeau de la slujbă. Angajaţii priveau terifiaţi hoarda care a luat cu asalt întregul spaţiu. Primilor le-au fost promise reduceri. Cei ajunşi la pult stăteau lipiţi unul de altul şi se uitau cu pupilele dilatate spre vânzătorii în uniforme. “Ce doriţi să comandaţi?” Câteva secunde de tăcere. Nu ştiau ce să comande. La un moment dat un băiat buhăit a strigat disperat: Hamburgheri, vreau zece hamburgheri. :I cinci cizburgheri. După el s-a declanşat corul apoliptic...

Svetlana Aleksievici – Dezastrul de la Cernobîl

Premiul Nobel pentru Literatura 2015 De Alexandru Cristian „scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre” Câteodată istoria ne face oribile feste. Cele mai sigure lucruri devin un pericol, iar viața o interogare asupra a ceva. Moartea unei lumi nu este neapărat nașterea unei noi lumi. Poate fi declinul perpetuu al acelui univers. Dezastrul de la Cernobîl  a precedat stingerea visului de aur al socialismului sovietic. Evenimentul de la Cernobîl  a lăsat urme adânci fizice dar mai ales metafizice. Oamenii care au supraviețuit catastrofei de la Cernobîl sunt noii hibakusi, hibakusi fiind supraviețuitorii celor două dezastre nucleare din Japonia. În  termeni fizici dezastrul de la Cernobîl  a afectat 2,1 milioane de oameni dintre care 700.000 erau copii. Peste 70% din radiații s-au abătut asupra Bielorusiei. Înainte de Cernobîl rata afecțiunilor oncologice era mică, 82 de cazuri la 100.000 de oameni, după Cernobîl s-a mărit de 74 de ori, 6000 de cazuri la 100.000 de oameni. În termeni metafizici efectele au fost greu de surmontat. Oamenii caută și acum în sufletul chinuit și pustiit vinovatul. Cine e vinovat? Omul de știință, omul de partid, sistemul. Svetlana Aleksievici  a scris o carte în care nu dorește să caute vinovatul. Jurnalista descrie o tragedie umană, încercând să o cuprindă din punct de vedere metafizic. Cartea Dezastrul de la Cernobîl are ca subtitlu Mărturii ale supraviețuitorilor. Sunt gândurile unor omeni care te cutremură și te lasă împietrit în fața Istoriei. Lichidatorii au fost cei care au suferit cel mai mult. Cei care au intervenit exact în momentul avariei. Aceștia s-au îmbolnăvit grav, diferite forme galopante de cancere. Soția unui lichidator povestește plină de uimire cum medicii i-au spus că soțul său nu mai este un om, este un adevărat reactor și că o să ardă amândoi. Dar ea ardea de dragoste pentru bărbatul ei și nimic nu  a împiedicat-o...