De Alexandru Cristian
Moartea ne visează pe noi sau noi visăm moartea? Trecerea de la viață la moarte este văzută de mulți ca o ușurare, ușurătatea morții și greutatea vieții. Privind cerul ne dăm seama că suntem trecători printr-un timp fără eroi și plin cu morminte.
Veranda cu frangipani privește tragedia azilului de bătrâni din fortăreața São Nicolau. Un xipoco, un strigoi pe nume Ermelindo Mucanga revine la viață pentru a simți că a trăit. Pentru a muri în moarte. S-a întrupat cu ajutor unui animal mitologic, Halakavuma, în trupul unui polițist tânăr Izidine Naíta. Acesta venise la azil să investigheze asasinarea directorului Vasto Excelêncio. Bătrânii din jurul lui au doar o singură speranță, moartea care îi va reda vieții. Navaia, bătrânul portuhez, Nhonhoso și Nãozinha așteaptă ca oceanul să le înece trupurile și să îi facă nemuritori. Pentru că ei spun că apa nu are timp, apa te salveaza de nenorocirea vieții.
Istoria tragică a Mozambicului este derulată prin fața ochilor lui Izidine care se întreabă cum arborele frangipani, a rămas așa de iubit și de frumos. Bătrânul portughez spune că se îmbată cu infinit când miroase florile alb-aurii ale arborelui. Veranda cu frangipani este martorul crimei dar și a poveștilor mitice ale bătrânilor. Crezurile bătrânilor îl fac pe tânăr să realizeze arhaismul țării, iar pe xipoco prospețimea culturală a imensei verande întinse deasupra Oceanului Indian.
Țara a ajuns ca o coajă de portocală, stoarsă de conducătorii ei, meditează trist Salufo un soldat cu rădăcini în pământul însângerat al umilitei sale țări. Ermelindo realizează că pentru a scăpa din moarte singura soluție este să facă un ultim gest eroic penru ca lumea să devină o lume în care orice om este respectat, numai pentru că e viu.
La final spiritul lui Ermelindo renaște în arborele de frangipani, unde va dăinui veșnic, ca o jertă pe altarul unui popor mitizat de mirosul florilor ca norii.
Mia Couto a scris un roman superb despre Mozambic, istoria și religia sa. Scris cu o eleganță poetică, cu metafore pline de înțeles filosofic, romanul este o lecție de istorie, de viață și o învățătură despre vremelnicia noastră pe pământ. Romanul este un omagiu adus vieții efemere și morții eterne. Mesajul ascuns este că nimeni nu trebuie să moară înainte de face ce îi este dat să facă și fără să trăiască în visele sale.
Visul este parte a vieții, Veranda cu frangipani ne pregătește un loc, unde tăcuți să privim acest arbore rupt din Paradis și să ascultăm tânguirea veșnică a Oceanului. Cine nu a stat pe această verandă a ratat această viață. Fiecare are un loc de unde să contemple măreția și să realizeze micimea. Căci viața este fir de nisip, iar moartea un ocean ce umple, spală și vindecă.
Ce chestie, şi eu am citit „Veranda cu frangipani” de curând 🙂
U roman micuţ, dar foarte cuprinzător!