Péter Esterházy – O femeie

De Gabriel Daliș „Există o femeie”. Nu cred să existe o carte mai plictisitoare decât asta. Am citit-o cu îngăduinţa care a provocat fatalitatea oricărei aşteptări. O ideogramă ratată a iubirii-fetish, vetustă, ca un ciripit de dragoste a unui îndrăgostit afon. O vreme am crezut că este vorba despre un cântec lesbian de dragoste, ceea ce m-a bucurat mult. Greşisem. Apoi am înţeles salturile pudibonde, interiorizate, ale unui adolescent efeminat care se proiectează într-un 3D în care nu atinge nici realitatea spectacolului, nici ficţiunea interpretării. Greşisem iar, pentru că această carte nu spune nimic. Este albă, lipsită de asperităţi, plină de decenţe.97 de scurte capitole care încep cu aceeaşi certitudine: “Există o femeie”, un fel de joc rezervat „mă iubeşte, nu mă iubeşte”, exasperant. Un roman voyeur, care merită cumpărat şi citit numai pentru non-sensul lui. De acelaşi autor Harmonia caelestis Order O femeie Preţ @ RON22,00 Qty: Adauga in cosul de...

Herta Müller – Animalul inimii

Premiul Nobel pentru Literatură, 2009 De Florin Moise „Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“ Cartea curge ca un jurnal. Între disperări şi frică, abuzuri şi atrocităţi, derută şi samavolnicii, eroina principală – care cam seamănă biografic cu scriitoarea din Niţchidorf – caută soluţii de rezistenţă prin fuga de sistem. Teama şi-o consumă alături de alte trei personaje, cu profil asemănător: fii de foşti persecutaţi, toţi membri ai etniei şvabilor bănăţeni. Relaţia cu tatăl său, fost ofiţer SS, e lapidară. “Am devenit copilul lui şi am fost silită să cresc împotriva morţii. Mi s-a vorbit pe un ton şuierător. Mi s-a dat peste mâini şi am fost străfulgerată cu privirea. Dar nimeni nu m-a întrebat vreodată în care casă, în care loc, la care masă, în ce pat şi în ce ţară aş fi vrut să merg, să mănânc, sa dorm sau să iubesc pe cineva cu frică, mai mult decât acasă”, scrie autoarea, marcând profilul perfect al dezrădăcinării. Nu se simte acasă acolo unde nu ştii cine îţi umblă în casă, ce prieteni ţi “s-au mai dat”, ce pete ai mai luat din aerul intransigenţei şi al neîmpăcării. Membrii grupului ei comunică prin semne. Se marginalizează social şi trăiesc într-o enclavă numită cultură. Vor să scape. Fie prin sinucidere, fie plecând în exil. Dar le e teamă. “Oamenii îi simţeau pe dictator şi pe paznicii săi stând deasupra tuturor planurilor secrete de fugă, oamenii îi simţeau cum pândesc şi cum răspândesc frica”, scrie autoarea. La ce vedem noi multi-culturalitate, românii neaoşi ar desluşi anti-românism. Dacă prietenii personajului principal au nume, românii, doar categorii generice: securişti, turnători, călcători pe cadvre. Autoarea, prevăzând cârcoteala de Dâmboviţa, lămureşte contextul s crierii: „Chipurile rare de pe stradă nu aveau contur.” Cei care nu înţeleg drama...

Ryu Murakami – Albastru nemărginit, aproape transparent

De Alexandru Cristian

Sorin Issvoran – Astăzi începe mâine

De Marius Ghilezan România clar nu suferă de o criză de destin, ci de o bilă politică leneşă, ce nu poate digera şoricul cefei de porc, ridicată la rang de elită. Anamneza corpului conducător evocă, nu neutralizează, guşaţii, „fonfii şi flecarii” naţiei, tolăniţi pe canapelele studiourilor de televiziune. Falsele modele apărute pe cat-walk şi puzderia de cărţi vitriolante ale fostei Securităţi din librării urmăresc să intoxice şi să deruteze naţiunea, instituind o falsă carantină a valorilor. Dacă nu ne-am fi bătut joc de noi, timp de aproape 25 de ani, aceşti sconcşi ai tranziţiei nu ar mai fi existat. România a avut şi are modele frumoase, umane, tonice, elegante, cu înalte simţăminte patriotice, fie acasă, fie în pribegie. Pentru că la noi liftele şi corul de valeţi ai nomenclaturii au uzurpat poziţiile de demnitate, oameni ca doctorul american, de origine română, Sorin Issvoran, nu sunt cunoscuţi de mulţime. Cartea „Astăzi începe mâine,” apărută la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj, în 2009, este drama unei vieţi, comparabilă cu cea a celebrului Pappilon din copilăria noastră. Prin anii de ciumă, ai instalării republicii, personajul cărţii era un tânăr student la Medicină: La nici 20 de ani, a fost aruncat în temniţă, împreună cu tatăl său, un distins avocat, învinuit că ar fi apărat “sabotori ai economiei naţionale,” de fapt patrioţi români care au încercat să zădărnicească marşul convoaielor de grâne către URSS, ca datorie de război. Scăpând de vigilenţa temnicerilor a sărit de la etajul puşcăriei şi a trecut Dunărea înot, într-o toamnă târzie a anului 1948. A fost unui dintre cei 1500 de supravieţuitori din cei aproximativ 100.000 care au încercat să treacă graniţa morţii. Niciodată nu vom şti exact câţi tineri au murit seceraţi de elicele şalupelor de coastă. În Iugoslavia lui Tito, deloc prietenă refugiaţilor, a fost închis în vreo opt închisori. Torturat, ameninţat permanent cu...

Umberto Eco – Numărul zero

De Alexandru Cristian Un roman politic de real succes trebuie să aibă o paletă întreagă de fapte, momente și personaje. Nu există carte mai fascinantă decât cea inspirată din realitate. Realitatea depăsește cu mult imaginația. Anul 1978 este debutul unui deceniu de turbulențe în Italia, o Italie ancorată în vise neofasciste. Tânăra democrație se luptă cu fantomele trecutului și cu spaimele prezentului. Colonna este un jurnalist de cincizeci de ani, cu O experiență relativ modestă. Talentul său scriitoricesc a fost remarcat de Simei un jurnalist speculant conectat cu o rețea plină de mister politic. “Ghostwritter”, Colonna intră în lumea lui Simei optimist că va reuși o metamorfoză a presei din Italia. Simei îi propune să fondeze un ziar Mâine. Un ziar despre evenimente politice și sociale ce se vor întâmpla. Din acest ziar se vor evidenția idei care vor manipula societatea italiană dar și cultura. Ratații și autodidacții au privilegiul erudiției, ne învață Umberto Eco. Colonna era un erudit dar un ratat par excellence. Cartea pe care Simei dorea să o scrie împreună cu redactorul său adjunct, Colonna Mâine:ieri era o trecere în revistă a evenimentelor ce au zguduit Italia în deceniul violent, 1978-1988, cu extensie până în anul 1990. Comandorul Vimercate patronul din umbră al acestui ziar este o mână pe care nimeni nu o intuiește, este un editor ce plătește o echipă de ziariști, aparent naivă, pentru a scoate 12 numere. Numerele vor apărea înaintea ziarului, ca un fel de avertistment despre acest proiect editorial, vor fi numere zero, 0/1, 0/2….0/12. Un avertisment pentru elita italiană, nimeni nu poate tăinui secretele față de presă. Romano Braggadocio un ziarist angajat în această echipă este tipul omului căutător de mistere ascunse și inventator de povești greu de crezut. Doar că uneori scormonitul prin trecut poate trezi la realitatea monștri care te pot devora. Braggadocio îi povestește lui Colonna cum...

Ernest Hemingway – Bătrânul şi marea

Premiul Nobel pentru Literatură, 1954 “pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în “Bătrânul şi marea” şi pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan“ De Marius Ghilezan Cartea “Bătrânul şi marea” a lui Ernest Hemingway, la fel ca şi “Maestrul şi Margareta” a lui Mihail Bulgakov, am interpretat-o altfel la maturitate decât la vârsta adolescenţei. Aşa mi s-a întâmplat şi cu “Ana Karenina“. Cărţile mari ale umanităţii sunt cele pe care orice vârstă le savurează şi le dă interpretări noi. Povestiri în ramă – din viaţa unui oraş românesc fără identităţi şi fără memorie La maturitate am priceput altfel plecarea solitară a bătrânului în căutarea peştelui cel mare. Am remarcat nu numai dorinţa sa de a ieşi din sărăcie. Ci mult mai mult. Singurătatea apostolică a unuia care nu mai are cui să-i împărtăşească experienţele sale de viaţă. Pentru cei care nu au citit capodopera lui Hamingway, amintesc momentul în care bătrânul a pândit fluxul pentru a pleca din nou. De data asta singur. Timpul trecea, iar gândurile i se întunecau. La un moment dat, liniştea necuprinsă a mării se tulburase de trasul plutei în adâncuri. “Trebuie se fie un peşte mare pentru că trage de funie şi duce barca în larg”, şi-a zis Santiago, dintr-o dată fericit. Există şi două filme animate: Bătrânul şi-a închipuit deja că având o pradă de asemenea mărime s-a făcut bogat. Problema era cum să-l aducă la suprafaţă şi să-l omoare. VREI SĂ FII CEL MAI CUNOSCUT AUTOR ROMÂN DE EBOOK? Micul mare gigant conducea ostilităţile. Fiind în mediul său părea mai puternic. Dar bătrânul nu s-a dat bătut. Două zile şi trei nopţi s-a luptat cu vieţuitoarea acvatică. Aici e momentul culminant, atât de bine ilustrat de pesiagistul şi aventurierul de geniu care a fost Hemingway. Va birui sau va fi tras în adâncuri? Care dintre cei doi, omul sau...