Aliluia pe scrisoarea lui Severin

Aliluia. Excelentă scrisoare i-a trimis Adrian Severin noului Ambasador SUA în România. A criticat faptul că SUA se implică atât în politică, cât și în Justiția din România, și faptul că SUA acționează dominant în România. A menționat faptul că o bună parte a intelectualității de la noi au o chemare către politica rusă. S-a exprimat privind corupția din UE, dar și despre Corupție în sens larg, în legătura cu sistemele politice nedemocratice.

Programul lui Cipariu are idei excelente

Doar ce m-am întors de la Teatrul de Comedie unde au avut loc alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor din România și pentru conducerea Secției de Poezie a USR. M-am întâlnit cu o serie de poeți, printre care și cu L.I.Stoiciu, Ghe. Iova, Magda Cârneci, Marian Drăghici etc. cu care am mai stat de vorbă. Stoiciu mi-a zis că m-a lăudat nu mai știe cine la nu știu ce festival de literatură de la Adjud care tocmai s-a terminat, pe bună dreptate, zicea el, căci, din Bacău și județele din jur sunt cel mai bun, la București aș avea o problemă, a bătut ghes la propria lui persoană, la care eu i-am răspuns în glumă că va muri și el într-o zi… Drăghici mi-a zis că a scris o notă scurtă în numărul următor al revistei Viața Românească despre Poemul poemelor…Ghe. Iova mi-a zis de ce l-au scos din societate și omorât ăia pe Eminescu, și că la fel ca și înainte de Lovitura de Stat din 1989, când fii de securiști erau promovați în detrimentul poeților cu mult mai valoroși, în prezent se întâmplă același lucru, și mi i-a dat exemplu pe Dună, Vlada, Komartin…Magda Cârneci m-a lăudat că am luat cuvântul și că astfel, am făcut auzită și vocea tinerilor, căci eram singurul tânăr scriitor prezent… Dădea cuvântul domnul Varujan Vosganian celor care aveau de spus ceva în legătură cu Programele de candidatură prezentate de cei doi candidați pentru funcția de președinte al USR, domnii Nicolae Manolescu respectiv Dan Mircea Cipariu, am recomandat viitoarei Conduceri a USR să materializeze ideile din Programul lui Cipariu, idei care mi s-au părut excelente, care pot fi găsite aici http://www.agentiadecarte.ro/2013/07/programul-„uniunea-scriitorilor-din-romania-in-pas-cu-schimbarea”/ și care materializate pot transforma USR într-o instituție comparabilă cu omologele ei din statele UE, totodată am recomandat și să aibă în vedere spusele unei scriitoare care a subliniat că sunt mii...

Stoian G. Bogdan – Torrent

De Marius Ghilezan Torrent e un fel de traseu prin grădina cu suflete şi nicidecum un sistem de căutare de filme mişto. De undeva de sus, autorul (ajuns în eternitate) priveşte „nemuritor şi rece” la întâmplările fierbinţi cu sex, droguri şi chiar acţiuni necrofilice, unde altundeva, decât pe strada Stoian G. Bogdan sau în cimitir. În poemul eseu, named Torrent by the author: „uite-l pe Louis Armstrong, negru ca ciocolata cu lapte/şi Ela Fitzgerald ca tăciunii de înger,/şi Paganinio cu vioara cu vene de drac/what a wonderfull world”, o lume trăieşte la foc intens nebunia. Autorul e un altfel de demiurg. Dacă din scris, reiese că nu crede în viaţa de apoi, textul e un elogiu carnal la poezeu (o altă divinitate).  Sub ochii impasibili ai cititorului se petrece un masacru morbid al pudibonderiei, un fel de obişnuinţă la poeţii neamului, „când nimic nu au a spune”. Torrent e un tunet, nu un torent. Cuvintele explodează, nu vindecă prejudecăţi. Excită şi zăpăcesc. Versurile sunt cearşafuri de lupanare, nu deprinderi zemoase ale textului fără conţinut. Când nu vrăjeşte şi nu execută angelicele făpturi, Stoian G. Bogdan parodiază viaţa, paştişează poetul neamului Ion Mureşan şi duce personajele sale să facă sex cu trupul nedescompus al cântăreţei din groapă. Aici, faza e memorabilă. Citiţi-o şi nu dormiţi la noapte! Supraomul din eseu sfidează imponderabilitatea gesturilor şi trăirilor poetice, aşezate comun în obişnuinţa literară românească. Dacă alţii plictisesc, SGB provoacă senzaţii tari. Nebunia la el nu e numai în pantaloni. Parafrazându-l pe Brecht, aş zice: „Opriţi ascensiunea lui Arthuro Ui,” deci a celui neadaptat unei lumi înţepenite în mediocritate. Şi la ce ar folosi această frână? „Lumea va fi mai chill mai cool mai dă-o dracu’?” SGB îşi trăieşte condiţia de supraerou cu aripile în vânt, nu cu pliscul spre animalele de companie, cu plictisul în gheare. Plăcerea scrisului e la ea acasă,...

Stoian G. Bogdan – Nu ştiu câte zile

De Marius Ghilezan Nu ştiu câte zile este romanul celor care nu vor să mergă cu tramvaiul, visează poziţii sociale, dar şi o viaţă de desfrâu erotic şi financiar. Adică, tânărul de azi care s-a născut într-o societate fără principii, în care dictează banul şi bunul-plac. Stoian G. Bogdan nu psihanalizează, trece direct la acţiune. Narcis, protipul descurcăreţului de azi, revine în comunitatea sa natală din Moldova, desigur „îmbrăcat foarte shuki” şi cu merzan. Intră într-un local de jocuri, se cinsteşte ca un belfer ce este şi-şi duce limuzina, cu număr de înmatruculare B-11-SUG ( „sug banii poporului” n.a.) la spălătorie, unde dă peste Ramona, fosta sa prietenă, „căzută” la munca de jos. O cinsteşte cu 500 de euro doar pentru a-i arăta ce mahăr a pierdut. Trebuie spus că în adolescenţă, ea „se vrăjea” ce fiul primarului, nu cu el. „Ramona era pişată. Îşi înghiţise limba. Aşa gest nu văzuse nici în telenovele.”  Vechii prieteni Novac, Cocostârcu, Daniel sunt tot pe „felie” . Puicuţele îi fac cu ochiul. Ascunde că este cuplat la Bucureşti cu fiica unui interlop notoriu, de unde are şi banii. Îi fură unui fiu de cămătar iubita, după care îl ameninţă că el e mai tare la Bucureşti. „Ţiganul a început să o dea la mangleală, cum se zice, adică i s-a înmuiat tupeul”. Autorul taie planurile. Influenţele lecturilor generaţiei beat nu sunt prea evidente. Şi bine face. Cititorul nu e lăsat să respire. E bine conectat la aparatul de accelerat pulsul, adrenalină, „la greu”. Bătăii cu ciorile dintr-un bar sătesc i se interpun aducerile aminte. Vremea copilăriei sale triste când părinţii i-au fost executaţi de mafia mercurului. Activ în procesul de seducţie, dezvirginează o puştoaică după care zăpăceşte pe alta şi o duce la Torino, unde chipurile avea treabă. „Ştii că nu există dragoste. Dragostea este o invenţie a poeţilor romantici care nu...

SGB: „criteriul politic (în cazul lui Vargas Llosa n.a.) a avut cea mai nesemnificativă relevanţă”

Când în urmă cu un an criticam într-o proză scurtă (Poetul cu nike argintii) criteriile de acordare a Nobelului pentru literatură, persiflând, mai mult sau mai puţin subtil, pe proaspăta nobelizată originară de pe plaiurile mioritice, aduceam ca argument şi faptul că prozatorul peruan Mario Vargas Llosa îl merita cu preădere, cel puţin pentru primele trei romane: Oraşul şi câinii, Casa verde şi Conversaţie la catedrală , Iată că acum acesta sorţi au fost de partea lui, confirmâdu-mi că, deşi am trăsăturile unui laureat, le am şi pe cele ale unui jurizant (cuvântul ăsta nu-i în DEX dar mie-mi sună ca şi când ar fi:-), Însă numai în ceea ce-i priveşte pe unii laureaţi. Nu ştiu de ce, mi se pare chiar stupid, dar mă bucur pentru Llosa şi mă iluzionez că în cazul lui, criteriul politic a avut cea mai nesemnificativă...