Doar ce m-am întors de la Teatrul de Comedie unde au avut loc alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor din România și pentru conducerea Secției de Poezie a USR. M-am întâlnit cu o serie de poeți, printre care și cu L.I.Stoiciu, Ghe. Iova, Magda Cârneci, Marian Drăghici etc. cu care am mai stat de vorbă. Stoiciu mi-a zis că m-a lăudat nu mai știe cine la nu știu ce festival de literatură de la Adjud care tocmai s-a terminat, pe bună dreptate, zicea el, căci, din Bacău și județele din jur sunt cel mai bun, la București aș avea o problemă, a bătut ghes la propria lui persoană, la care eu i-am răspuns în glumă că va muri și el într-o zi… Drăghici mi-a zis că a scris o notă scurtă în numărul următor al revistei Viața Românească despre Poemul poemelor…
Ghe. Iova mi-a zis de ce l-au scos din societate și omorât ăia pe Eminescu, și că la fel ca și înainte de Lovitura de Stat din 1989, când fii de securiști erau promovați în detrimentul poeților cu mult mai valoroși, în prezent se întâmplă același lucru, și mi i-a dat exemplu pe Dună, Vlada, Komartin…
Magda Cârneci m-a lăudat că am luat cuvântul și că astfel, am făcut auzită și vocea tinerilor, căci eram singurul tânăr scriitor prezent… Dădea cuvântul domnul Varujan Vosganian celor care aveau de spus ceva în legătură cu Programele de candidatură prezentate de cei doi candidați pentru funcția de președinte al USR, domnii Nicolae Manolescu respectiv Dan Mircea Cipariu, am recomandat viitoarei Conduceri a USR să materializeze ideile din Programul lui Cipariu, idei care mi s-au părut excelente, care pot fi găsite aici http://www.agentiadecarte.ro/2013/07/programul-„uniunea-scriitorilor-din-romania-in-pas-cu-schimbarea”/ și care materializate pot transforma USR într-o instituție comparabilă cu omologele ei din statele UE, totodată am recomandat și să aibă în vedere spusele unei scriitoare care a subliniat că sunt mii de scriitori în țară și cu toate acestea numai câțiva, o restrânsă parte, o elită creată mai mult sau mai puțin pe criterii de valoare, dintre scriitori sunt promovați și susținuți de USR în revistele sale și prin programele sale.
Vorbind excelent cum m-a obișnuit, domnul Vosganian a zis la un moment dat o propoziție gen, poezia de la nu știu cine sau de nu știu unde, nu mai rețin exact, „până la Komartin și Sociu.”, de parcă poezia română se termină cu acești doi poeți sau de parcă acești doi poeți ar fi cei mai valoroși dintre cei tineri. Am observat această mentalitate greșită și la alți oameni inteligenți, mentalitate care exprimată în cuvinte, public, mai ales de o personalitate ca Vosganian, nu poate decât dezinforma eventualul public de poezie, trimițându-l poate nu chiar la poezia cea mai valoroasă a momentului. Dacă domnul Vosganian a vorbit în virtutea notorietății și nu a valorii, iar s-a înșelat.
Nu că mi-au murit lăudătorii, (deși multora dintre aceștia ba le sunt interzise comentarii publice la adresa mea, gen recenzii, cronici etc., ba au pus botu la vorbele menite să defăimeze atât persoana mea cât și literatura mea, ba ambele), dar comparativ cu cei doi poeți menționați, sunt și mai notoriu, deși instituțiile de cultură ale Statului nu mă susțin și nu m-au susținut, în timp ce acele instituții i-au susținut pe cei doi, în special pe primul, cu vârf și îndesat, iar literatura mea este cu mult mai valoroasă, fapt neîndoielnic pentru orice cititor priceput și lipsit de partipriuri. Sunt mai notoriu pentru că am apărut pe la TV, și nu pe TVR Cultural, la radiouri, și nu doar la Radio România Cultural, prin reviste, și nu doar în cele de cultură, am avut ditamai panourile publicitare în mai multe stații de metrou din București etc. și nu în ultimul rând, arăt și mai bine 😀
Plastic vorbind, poezia lui Sociu e ca Copilul de Aur înainte să-l descopere și lanseze Dan Bursuc, cea a lui Komartin ca actuala clasă politică. Cum trăim în România, țară în care coeficientul de inteligență și cel de omenie sunt în cădere liberă, și cum publicului, adică celorlalți scriitori, li se tot repetă că acești doi poeți sunt mari poeți, concepția comandând percepția, și cum cei care repetă această abnormitate sunt considerați autorități, nu e de mirare că nu puțină lume chiar crede asta.
Dacă cu Sociu soarta nu a fost tocmai generoasă și nici alegerile lui nu îndeajuns de inspirate, rezultând astfel o viață tristă pe care în literatura lui acesta a redat-o excelent, elicitând în special mila și compasiunea multor cititori, cu Komartin soarta a fost destul de generoasă, oferindu-i un părinte înalt ofițer cu influență, nașterea în capitală, casă moștenită, siguranță, alegeri de cele mai multe ori inspirate, perfidie accentuată, zel, rezultând astfel o viață tristă și fericită deopotrivă, tristă din cauza masochismului menit să genereze trăiri care să-l inspire poetic, fericită din cauza norocului de a se naște într-o familie cu posibilități, a sadismului și a perfidiei acestuia, viață pe care și acesta a redat-o de cele mai multe ori excelent, exagerându-i tristețea și nu rareori fabricându-i dramele, elicitând în special tot mila și compasiunea multor cititori. Cum poeții cu vibrație joasă atrag cititori cu vibrație joasă sau mai joasă, vibrație survenită dintr-o conștiință restrânsă situată, momentan, la nivelul viscerelor, pentru unii cititori poezia acestora este foarte valoroasă. Celui care vibrează la vibrația black metal a lui Komartin sau celui care vibrează la vibrația manea-blues a lui Sociu, dacă le pui muzica lui Vangelis, a lui Puccini, a lui Jean Michael Jar, a lui Palestrina, a lui Mozart, sau, de ce nu, a lui Michael Jackson, nu va vibra, pentru că conștiința acestuia nu depășește ceakrele inferioare, viscerele. Privită însă de un om cu conștiința elevată, situată cel puțin la nivelul plexului solar, poezia celor doi zgârie timpanul. Privită de la nivelul ceakrei inimii, cea a lui Komartin e proastă, cea a lui Sociu e suportabilă.
Leave a Reply