Marius Ghilezan – Manual de campanie electorală cu elemente de New Media

Recomandat de bookiseala.ro Manual de campanie electorală – cu elemente de New Media are toate ingredientele necesare unei campanii de succes: de la alegerea siglei, a sloganului, a a afişului electoral, a bannerelor, până la promovarea pe internet. Ce e NOU şi în carte şi în spaţiul public este dorinţa publicului de  a interacţiona rapid cu fiecare candidat. Înaintea apariţiei internetului era mai greu. „New Media a schimbat paradigma comunicării. Acum comunicarea este mult mai personalizată şi mai angajantă. Un candidat de succes trebuie să stea de vorbă cu oamenii de pe net, să aibă răspunsuri live şi să nu se ascundă în spatele consilierilor,” a declarat autorul ziarului www.evz.ro Ghidul de campanie al lui Marius Ghilezan, deşi apărut în 2000(2012), rămâne cel mai consistent şi mai practic îndreptar pentru cei care vor să reuşească în viaţa politică. Cititorii pot învăţa cum se face o strategie câştigătoare, cum se constuieşte un mesaj percutant, ce înseamnă imaginea publică şi cum se citesc sondajele de opinie, altfel decât o fac mai toţi politicienii. Sfaturi practice cu exemple concludente fac din carte un îndreptar la îndemâna oricui doreşte să câştige voturi şi să obţină mult râvnita încredere a electoratului.     Capitole 1. Introducere şi definiţie 2. Identitatea şi imaginea organizaţiei politice 3. Cultura organizaţională 4. Arta conducerii 5. Recrutarea candidaţilor 6. Profilul candidatului 7. Profilul alegătorului 8. Recrutarea echipei de campanie 9. Rolul agenţilor electorali 10. Cum se construieşte o reţea 11. Munca de teren 12. Sondarea opiniei publice 13. Campania electorală 14. Creativitatea 15. Între publicitate şi comunicarea politică 16. Comunicarea politică 17. Rolul psihologiei mulţimilor 18. Instrumente de comunicare 19. Discursul electoral 20. Mesajul 21. Sloganul 22. Interviul 23. Dezbaterile 24. Realizarea publicaţiilor proprii 25. Culoarea 26. Simbolul 27. Funcţia asociativă 28. Rolul spin-doctorilor 29. Relaţia cu publicul 30. Comunicarea n0n-verbală 31. Graffiti 32. Telefonul alegătorului 33. Trimiterea scrisorilor...

Ken Follett – Coloana de foc

De Marius Ghilezan

Suferința mântuitoare. Regele și poporul român

Emoția ne-a cuprins la auzul inexorabilei vești despre trecerea timpului. Parte a istoriei Regele Mihai a devenit el însuși o Istorie. O lecție pe care trebuie să o învățăm cu tot sârgul. Personalitatea Regelui este greu de conturat în momente de emoție. Majestatea Sa a dorit să fie prezentat ca un Adevăr Istoric nu ca o șaradă de laude. Demn și plin de modestie Regele a hotărât să trăiască discret departe de țară. Față de alți monarhi care și-au pierdut în diferite împrejurări sceptrul, Regele a trăit plin de curaj soarta dată de Dumnezeu. Singura certitudine este trecerea timpului. Ningând anii peste Majestatea Sa, zăpada vieții sale ne-a arătat că poți trăi fericit departe de fastul lumii și de laudele contemporanilor. Regele a privit singur tragedia poporului nostru, o tragedie explicată cu greu de încercatul nostru popor. Steaua roșie a frânt destinul măreței noastre case regale, nu vom ști niciodată de ce s-a întâmplat acest lucru, doar Dumnezeu știe. Privesc nostalgic la iarna care se instalează în țara noastră, iarna Regele a plecat din țară, tot iarna Regele s-a întors pentru totdeauna în țara pe care a iubit-o cu discreție și cu abnegație. Regele Mihai I a trăit vremuri tulburi, el a fost sub vremuri nu vremurile sub dânsul. A acceptat zâmbind amar, valurile agitate ale vieții, a sperat că va fi parte a pământului acestei țări pentru veșnicie, Dumnezeu i-a îndeplinit dorința. Nu pot scrie, de fapt nu știu, despre personalitatea Regelui Mihai I. După plecarea sa vor mai trebui să treaca câteva ierni pentru a înțelege ce a reprezentat Regele Mihai I. Poate în iarna vieții noastre vom înțelege căile Domnului pentru acest popor. Regele spunea că prea a suferit acest popor, prea a fost încercat. Dumnezeu prin Fiul Său ne-a învățat că suferința e mântuitoare. Scriptura ne oferă multe exemple de sacrificu, culminând cu Mântuitorul Nostru....

Sorin Issvoran – Astăzi începe mâine

De Marius Ghilezan România clar nu suferă de o criză de destin, ci de o bilă politică leneşă, ce nu poate digera şoricul cefei de porc, ridicată la rang de elită. Anamneza corpului conducător evocă, nu neutralizează, guşaţii, „fonfii şi flecarii” naţiei, tolăniţi pe canapelele studiourilor de televiziune. Falsele modele apărute pe cat-walk şi puzderia de cărţi vitriolante ale fostei Securităţi din librării urmăresc să intoxice şi să deruteze naţiunea, instituind o falsă carantină a valorilor. Dacă nu ne-am fi bătut joc de noi, timp de aproape 25 de ani, aceşti sconcşi ai tranziţiei nu ar mai fi existat. România a avut şi are modele frumoase, umane, tonice, elegante, cu înalte simţăminte patriotice, fie acasă, fie în pribegie. Pentru că la noi liftele şi corul de valeţi ai nomenclaturii au uzurpat poziţiile de demnitate, oameni ca doctorul american, de origine română, Sorin Issvoran, nu sunt cunoscuţi de mulţime. Cartea „Astăzi începe mâine,” apărută la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj, în 2009, este drama unei vieţi, comparabilă cu cea a celebrului Pappilon din copilăria noastră. Prin anii de ciumă, ai instalării republicii, personajul cărţii era un tânăr student la Medicină: La nici 20 de ani, a fost aruncat în temniţă, împreună cu tatăl său, un distins avocat, învinuit că ar fi apărat “sabotori ai economiei naţionale,” de fapt patrioţi români care au încercat să zădărnicească marşul convoaielor de grâne către URSS, ca datorie de război. Scăpând de vigilenţa temnicerilor a sărit de la etajul puşcăriei şi a trecut Dunărea înot, într-o toamnă târzie a anului 1948. A fost unui dintre cei 1500 de supravieţuitori din cei aproximativ 100.000 care au încercat să treacă graniţa morţii. Niciodată nu vom şti exact câţi tineri au murit seceraţi de elicele şalupelor de coastă. În Iugoslavia lui Tito, deloc prietenă refugiaţilor, a fost închis în vreo opt închisori. Torturat, ameninţat permanent cu...

Misterioasa moarte a lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu era incomod pentru Puterile Centrale Încă de pe vremea când era redactor şef la Timpul, oficiosul Conservatorilor, Mihai Eminescu şi-a afirmat puternicele sentimente patriotice, în dezacord cu linia partidului, a puterilor centrale, chiar şi împotriva lui Maiorescu. După 120 de ani de la moartea sa cunoaştem scrierile sale, atât jurnalistice cât, mai ales, cele poetice. Mai puţin ştim despre contextul politic al acelor vremi. Între 1880 şi 1883, anul alienării sale, a avut o activitate virulentă împotriva politicienilor acelor vremuri. Mai mult, lua parte la înfiinţarea confreriei „Societatea Carpaţi”, care va atrage atenţia marilor puteri imperiale pentru natura „subversivă” a discuţiilor membrilor. Ei se pronunţau pentru dezlipirea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar. Iată ce conţinea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: „Eminescu a făcut propunerea, la una dintre şedinţele grupului, ca toţi tinerii care frecventează instituţiile de învăţământ din România să acţioneze în timpul vacanţei, prin locurile natale, pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari”. Eminescu, înzestrat cu o puternică şi influentă carismă, era lider de opinie. Părerile sale nu erau conforme celor ale politicienilor conservatori din jurul lui Carp, care negociau mai bine de doi ani cu “Tripla Alianţă” (Germania, Austro-Ungaria, Italia).  Sărbătorile naţionaliste de la Iaşi, însă, de la începutul lunii iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare şi când Eminescu, perfect sănătos, a citit la “Junimea” poemul sau, “Doina”, au iritat puterile centrale.  Von Bismarck a cerut ferm desfiinţarea Societăţii “Carpaţi”, un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă şi în clandestinătate pentru ruperea Ardealului de la Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui la Ţară. Guvernul conservator scotea astfel confreria în afara legii. Moment excepţional pentru Titu Maiorescu să-şi pună în practică planul său de reducere la tăcere a lui Eminescu.  Ziarul...