Ernesto Sabato – Dialoguri

De Alexandru Cristian Dialogul este o parte esenţială a vieţii noastre. Omul s-a născut în dialog, primul dialog este  conversaţia copilului  cu mama sa şi cu tatăl său. Dialogul este forma exterioară a sentimentelor unui om, este materializarea gândurilor, sentimentelor şi emoţiilor. Dialogul dintre doi titani este ceva greu de descris. Doi scriitori mari pot trece peste divergenţele lor prin dialog.Sabato şi Borges au trecut printr-un dialog savuros, o conversaţie împărţită în 7 dialoguri, de valoare platoniciană despre; artă, literatură, muzica, teologie, destin, istorie, ştiinţă şi alte subiecte ce pot incita mintea  a doi scriitori universali. Dialogurile dintre Borges şi Sabato(Diálogos de Borges y Sabato) este o carte pe care nu ai cum să o uiţi prea uşor. Temele abordate de cei doi sunt atât de complexe încât este greu să le cuprinzi într-o scurtă recenzie.Despre literatură Sabato crede că singurul lucru valabil este cartea, care este scrisă pentru a rămâne, ziarul este un produs care este supus uitării.Despre teologie Borges crede că este o literatură fantastică de o înaltă valoare, iar Sabato crede că este creaţia omului dar şi că poate exista un Dumnezeu imperfect, din cauza lui se pot produce o grămadă de nenorociri în lume, de care lumea a avut parte subliniază Sabato.Ernesto Sabato în ciuda divergenţelor pe care le-a avut cu Jorge Luis Borges, îi recunoaşte acestuia meritul spunând că Borges este un scriitor pentru scriitori ca şi James Joyce.Divergenţa cea mai interesantă a celor doi este legată de romanul Don Quijote de la Mancha a lui Cervantes, opera care tronează de sute de ani peste literatura de limbă spaniolă, opera-rege. Borges în tinereţea sa nu a fost atras de roman, pe când Sabato întotdeauna l-a crezut unul dintre cele mai mari romane ale istoriei literaturii universale, dacă nu cel mai mare. Cei doi mari scriitori  nu au obţinut niciodată Premiul Nobel.Sabato explică acest lucru...

Dorin Sarafoleanu – Comunicare. Voce – limbaj – artă – tehnologie

De Marius Ghilezan Până la apariţia cărţii “Comunicare – voce – limbaj – artă -tehnologie” a domnului profesor Dorin Sarafoleanu, credeam că numai specialiştii din PR cunosc funcţia complexă a comunicării. Iată că un prestigios ORL-ist vine să ne susţină nu numai ştiinţific alegaţiile noastre, potrivit cărora doar printr-o profesionalizare a limbajului public “cea mai frumoasă reuşită a speciei umane”, cum măiestuos ne explică autorul, putem obţine empatia. Eram persecutat de ideea fixă că omul modern primeşte mai multe informaţii decât poate să proceseze. Iată că omul distopian al lui Fukuyama, cel care a descris în celebra sa carte despre sfârşitul istoriei că individul de azi este distrugătorul propriei specii, nu rămâne decât în mintea futurologului care nu este nici pe departe un Jules Verne al timpurilor de azi. Teoria lui pare a fi contrazisă de o lucrare a unui exeget român contemporan. Înainte să plece în lumea veşniciei, prietenul meu Ion Zubaşcu, poet, scriitor, rapsod şi nu în ultimul rând un bun creştin, avea să-mi postuleze că “niciodată instrumentele nu vor birui instrumentiştii”. Şi iată că prin lucrarea pluridisciplinară a unui om  care a avut grijă nu numai de fonaţia atâtor personaje celebre: “Comunicare – voce – limbaj – artă -tehnologie”, îmi confirmă mie, un specialist în domeniul comunicării publice, că noua paradigmă socială impusă de internet şi de gadget-uri se reinterpretează. Nimic nou sub soare. Asistăm, cum s-ar zice, la o repoziţionare, în contextul în care grecia Antică este mai vie ca oricând. Când credeam că lucrările medicale sunt destinate doar aspiranţilor acestei ştiinţe fondate de Hipocrat, părintele medicinei moderne, domnul doctor Dorin Sarafoleanu, într-o lucrare care nu depăşeşte 150 de pagini, ne lămureşte pe noi practicienii “cuvântului bine spus” că limba este într-o permanentă modulaţie sonoră şi cognitivă. Mai mult, domnia sa ne explică deloc colocvial că arhi-cunoscutul complex voce-trup implică inteligenţa şi că niciodată ordinatorul...

Mirela Lungu – Biografia coapselor

De Marius Ghilezan Mirela Lungu ne-a şocat cu încercările ei de a scoate sonetul în lume prin postările de pe facebook. Acum, la debut, prin Biografia coapselor, cu o copertă de revistă, ne plesneşte cu vocabularul unei „curve cu picioarele lungi pe care o vezi o singură dată în viaţă şi apoi ţi-o aminteşti for ever pe fiece treaptă a raiului sau iadului tău personal.” Acidă, dură, bărbătoasă, poeta care nu are tandreţuri, doar voluptate, mânuieşte biciul cuvintelor în maniera spank my brain. O femeie perfectă pentru bărbaţii care vor să fie dominaţi. Aşa cum mărturiseşte fără reţineri pudibonde „sunt alice în ţara minunilor în căutarea pălărierului nebun da e mişto senzaţia aia de fantastic în care gândul devine materie pură şi cuvântul vrajă mortală. ” Vrei să fii pălărierul nebun? Cu Mihail Gălăţeanu face un parteneriat nebun în determinări şi expresii lirice. intră şi pe http://biografiacoapselor.blogspot.com/   Order Biografia coapselor Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nikolai Vasilievici Gogol – Însemnările unui nebun. Naşul. Mantaua

De Alexandru Cristian O literatură se naşte din pasiunea de a scrie despre om şi mediul în care trăieşte. Resursele acesteia sunt inepuizabile, fiecare om are caracterul său şi modul său de exprimare. Scriitorul care descrie caracterele este lucid şi nu prea generos în scris. Nikolai Vasilievici Gogol a scris trei nuvele ce au ca punct comun bufoneria societăţii ruse. O expresie comică a grotescului şi venalităţii fiinţei umane. Mantaua, Naşul şi Însemnările unui nebun sunt nuvele gogoliene pline de realism magic. Întâmplările pot fi credibile dar modul de a le spune nu este credibil. Mantaua este o epopee  a funcţionarului. Akaki Akakievici este un copist modest care are ca unică pasiune scrisul. Toată munca lui şi viaţa lu şi-a închinat-o copiind toate documentele posibile. Cu un venit modest şi cu o viaţă simplă, Akaki doreşte să nu fie deranjat de nimeni. Frigul este marele său duşman, acesta îl face să-şi cumpere o nouă manta. De aici începe tragedia vieţii micului funcţionar. Un om strivit de perversitatea maşinăriei birocratice, o nuvelă kafkiană avant la lettre. Destinul şters al birocratului este o temă des întâlnită în opera lui Gogol. Naşul este o poveste comică despre un bărbier şi soţia sa o femeie certăreaţă, o adevărată mahalagioaică. Enervat în fiecare zi de gura cât o şură a nevestei sale, Ivan Iakovlevici va tăia în timpul bărbieritului nasul unui maior Kovaliov. De aici încep o serie de întâmplări cu iz fantastic. Nuvela este o caricatură a înaltei societăţi petersburgheze. Adevărat adversal al elitelor false Gogol nu ratează ocazia de a ridiculiza falsul şi bigotismul aristocraţiei ruse. Însemnările unui nebun este o nuvelă tristă,  plină de durere. Un funcţionar, cu rangul de consilier titular  Aksenti Ivanov este obsedat de ideea persecuţiei. Toţi oamenii sunt duşmanii săi, toţi sunt inchizitorii săi. Îndrăgostit de fata şefului său acesta trece printr-o serie de transformări şi de...

Márai Şandor – Lumânările ard până la capăt

De Alexandru Cristian Iubirea şi prietenia sunt două valori fundamentale ale omului. Ambele înseamnă dăruire şi altruism. Dacă iubirea este trădată omul suferă. Dacă prietenia este necinstitită omul speră… După 41 de ani şi 43 de zile doi oameni aşteaptă adevărul. Lumânările ard până la capăt în noaptea fantastică a timpului. Un timp al sincerităţii, al cunoaşterii. Henrik şi Konrád iubesc aceeaşi femeie, Krisztina. Iubirea lor este sinceră sau doar o vâltoarea. O pasiune le poate distruge prietenia din tinereţe? Câtă vreme omul mai are de rezvolvat anumite probleme pe pământ trăieşte, adevărul despre vânătoarea din noaptea ploioasă  i-a ţinut în viaţă pe cei doi prieteni de o eternitate. Pe cine a iubit Krisztina? Pe Henrik  raţionalul şi infantilul sau pe Konrád visătorul şi melancolicul. Pe militar sau pe artist. Oamenii îşi pierd sentimentele bune  în  mlaştina egoismului şi a vanităţii, spune Henrik. El şi-a pierdut sentimentele într-o noapte întunecată, plină de mister. Un incident grav, o rătăcire de moment? Fapta lui Konrád este răspunsul la veşnica întrebare a lui Henrik, femeia vieţii lui l-a iubit? Henrik plin de amărăciune îi acuză după un aproape jumătate de secol pe Krisztina şi Konrád că s-au aliat pentru o crimă împotriva lui, pe care Konrád a fost laş să o execute. Sándor Márai a scris un roman despre sacralitatea prieteniei şi despre cuvintele care nu se spun. Dacă nu rosteşti adevărul rişti să fi distrus de minciună. Dacă nu poţi fi sincer mai bine să mori decât să declari cuiva prietenia. Márai ne descrie cu regret o lume care a a apus de mult, lumea prieteniei şi a onoarei. Un roman fantastic care curge precum nisipul în clepsidră Lumânările ard până la capăt este povestea tuturor care au avut şi au prieteni. Scris cu o fineţe de poet şi cu un realism exact, Lumânările ard până la capăt, este parabola prieteniei...

Eugen Şerbănescu – După-amiază cu o nimfomană pe vîrful muntelui Parâng

De Marius Ghilezan Cartea lui Eugen Şerbănescu este un fals roman erotic. Cine caută senzaţii tari le pot găsi în partea de sus a cărţii, dragoste cu năbădăi, jurnale amoroase, poziţii sexuale neobişnuite, orgasme, trăiri intense, lecţii de seducţie, dar -paradoxal – cu o tentă de pudoare greu de imaginat la aşa un titlu. În partea de subsol a cărţii putem lectura un jurnal al dedublării noastre istorice, care pare că nu are nimic în comun cu devenirea nimfomanei. Perfid, autorul care a trecut prin multe evenimente importante ale istoriei noastre recente, încearcă să încătuşeze în traumă existenţială a unei biete prostituate de lux însăşi existenţa duplicitară a românilor. Pentru cititorii slabi de îngeri, romanul este o fecundă fertilizare a creierului cu sămânţa adevărului nerostit şi cuibărit în spiritele înalte ale epocii. Simt în scriitura autorului ţinuta morală a scriitorului moralist-moralizant care doreşte o refacere a himenului larg, adânc vandalizat, de patrupedele sistemului bovis-comunist. Nimeni în ultimii 23 de ani nu a mai scris un eseu într-un roman. Aici avem parte de o noutate în literatura post-revoluţionară. Eugen Şerbănescu nu vrea să şocheze, armonizează în desuurile galante şi purtările de divă ale „preotesei păcatului şi vestala lui Eros” întreg romantismul românesc ingenuu până la iertare. Poporul român nu e curvă. A fost făcut aşa de un regim de ocupaţie. Cam asta înţeleg, eu, între clitorisul duduii şi trabucul lui Churchill. Un blestem care ne urmăreşte. Deşi nu s-a bucurat de o promovare pe măsură, cartea lui Serbenescu este mai savuroasă, mai senzaulă, mai apetisantă decât plicticoasa Cele 50 de vicii ale Domnului Grey, mai mult marketizată decât citită. După-amiază cu o nimfomană pe vîrful muntelui Parîng combină ingenios confesiunea erotică, explozivă şi impudică a unei tinere românce cu comportamentul trupesc, pervers libidonal al poporului român. Plăcerea şi analiza, erosul şi destinul, orgasmul şi alienarea, păcatul şi trufia, toate coabitează...