Heinrich Böll – Opiniile unui clovn

Premiul Nobel pentru Literatură, 1972 De Ovidiu Dima “pentru scrierile sale, care datorită sintezei dintre cuprinzătoarea perspectivă panoramică asupra epocii sale şi fineţea artei sale scriitoriceşti au contribuit la o renaştere a literaturii germane” Operele mari ale umanităţii sunt cele care nu au ancore în timp. Proaspete, pline de miez, asezonate cu adevăruri naturale, pot fi consumate de orice generaţie. Heinrich Böll a reuşit prin “Opiniile unui clovn” să se elibereze din “O tempora, o mores!”. Prin descrierea vieţii lui Hans Schnier, de fapt o romanească apologie a unei ratări, maestrul german al scrisului, printr-o sinceritate debordantă, dă o smetie cu mănuşa de mătase unei lumi a banilor, a intereselor politice şi a prejudecăţilor legate de infailibilitatea familiilor de condiţie. Romanul pare a fi o hologramă. Scris în urmă cu o jumătate de secol este de o debordantă actualitate. Din orice unghi găseşti realitatea. Printr-o tainică şi fină convexitate, epicentrul povestirii triste a unui clovn ieşit din pâine respinge cutumule sociale din jur: producerea banilor, importanţa şcolii şi nevoia de profesionalism. Povestea lui Hans Schiner este a unui om trist. Părăsit de cuncubina sa, rămas fără contracte, uitat de familie, ne învaţă ce mare preţ are o marcă, adică jumătate de euro. Printr-o scriitură simplă, directă şi acroşantă, Böll ne provoacă să gustăm acea melancolie profundă, sinceritatea debordantă şi ironia cea mai grosolană, a unui personaj care supravieţuieşte, indiferent de CDU sau SPD (cele două partide mari ale Germaniei) şi în afara canoanelor bisericii catolice. Clovnul pare a avea ce nu au ceilalţi: timp, suflet şi răbdare. “Eram mort de oboseală, aveam dureri de stomac şi de cap şi stam atât de încordat în spatele fotoliului, încât genunchiul începuse să mă doară şi mai tare. În spatele pleoapelor închise îmi puteam vedea faţa, aşa cum o cunoşteam din oglinda miilor de ore de antrenament, cu desăvârşire imobilă, machiată cu...

Gunter Grass – În mers de rac

Premiul Nobel pentru Literatură, 1999 “fabulele sale negre şi jucăşse în acelaşi timp portretizează faţa uitată a istoriei” De Gabriel Daliş O carte documentată şi densă, pe alocuri extrem de plictisitoare, garnisită cu o secţiune consistentă de Note, care dă senzaţia apropierii ei mai mult de o lucrare academică decât de literatură. Citind-o, am simţit un soi de blocaj în ceea ce priveşte dramatismul poveştii în sine şi o lipsă de acuitate, mai ales la nivelul dialogurilor, care se poate datora traducerii făcute, probabil, neglijent. În mers de rac este o scriere densă care aduce în lumină puterea premoniţiilor unor vremuri abandonate. Oare scufundarea Titanicului a fost catastrofa secolului XX sau a existat un alt vas care a avut o soartă  mai nefericită? Torpilat de forţele sovietice în aceeaşi zi în care Hitler, cu 12 ani mai devreme, la 30 ianuarie 1933, ajunsese la putere, vasul Wilhelm Gustloff vine ca o furtună a fantomelor trecutului gata să zdruncine vremuri oricum dure. Drama adevărului istoriei, de această dată, compleşeşte orice tehnică literară. Order În mers de rac Preţ @ RON14,95 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Vancu – Sebastian în vis

De Gabriel Daliș O carte a fantasmelor juvenile, a ambiţiilor în a cunoaşte de la început lumea prin imaginaţie; o lume care se desfăşoară minuţios şi lent ca un scenariu de benzi desenate; o sociogeneză miniaturală în răspunsul “tremurului covoraşului grena”, sub privirea lui Sebastian. Noi inventate personaje, fluturcai, Nietzschuleţ, broscoporc, pisicâine, Sindbăduţ, alături de deja cunoscutele personaje din poveştile clasice, neameninţate, (Bau-Bau devine înţelegător şi empatic, pentru prima dată), alcătuiesc un univers poetic rafinat, fără a dezlănţui tertipuri în medii aseptice sau mult figurative. O lume sensibilă ca în interiorul unor petale acoperind un pistil. De la “Exerciţiile de stil” ale lui Queneau (sau „Platero y yo” a lui Juan Ramon Jimenez), nu am mai găsit în nicio altă carte o măiestrie a limbajului care guvernează orice exerciţiu al logicii sau orice gravitaţie care fagocitează fantasma. Acurateţe în formă burgheză, detalii care prind vibraţii; cromatici succesive, asemenea unor mici aripi care în mişcările lor descoperă trupul mic, incert, conturul unei noi fiinţe în univers. Sper, o capodoperă cinematografică să-i urmeze scenariului ascuns în această carte plină de mirări şi miracole. Celebra “Maria Mirabela” poate avea un partener pe măsură, pe Sebastian în Vis. De acelaşi autor Monstrul fericit Order Sebastian în vis Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Kurt Vonnegut – Cutremur de timp

De Anca Ionescu Lor, cititorilor de Vonnegut, li se adresează această „tocană”, cum însuşi scriitorul avea să-şi definească opera. Cartea „Cutremur de timp” („Time Quake”) nu e un roman, cum îl prezintă majoritatea criticilor, nu e o ficţiune clasică, aşa cum ar crede majoritatea, nu e o poveste cu început şi sfârşit. Este un mix tenace între realitate şi alter-ego-ul scriitorului. Un fantasy dramatic scris la bătrâneţe, de autorul care şi-a gratulat demult cititorii ca „piua întâi”. E o scriere cifrată, o joacă de-a autorului cu lumea şi cu memoria timpului. Cine nu a desluşit paradigmele scrierilor celebrului american să nu-i caute înţelesurile ascunse. „Un cutremur de timp” are loc pe 13 februarie 2001 şi trimite omenirea cu zece ani în urmă, obligată fiind, fără a putea apela la liberul arbitru. În sensul profund al operei, toată lumea e pusă să mai retrăiască încă o dată, identic, ultimii zece ani din viaţă. Cartea a apărut în 1997. Printr-o halucinantă ţesătură de ficţiune, ce îl readuce în prim-plan pe Kilgore Trout, scriitorul-vagabond al romanelor scrise în trecut, eliberându-l din „rahatul cu perje care e viaţa”, împreună cu elemente autobiografice şi intertext (cel puţin câteva duzini de fragmente şi idei le-am remarcat din cărţile anterioare) autorul compune un discurs epic tranşant, vioi şi tonic. Cartea nu e destinată celor care trăiesc din canoane. E o ciorbă prea fierbinte pentru buzele pudibonde, fiind o tocană greu de înghiţit pentru cei obişnuiţi să servească bucatele gata mestecate. Fiind matur, el ceartă sau ironizează istoria, fie că vine de la Henrich al Vl, fie de la Hitler pus să-şi aleagă sfârşitul sau de la vreun „”maimuţoi cu o singură invenţie: calculul diferenţiat”, toţi făcându-se vinovaţi în faţa alter-egoului său de lipsă de viziune. Clar, Vonnegut nu a fost un om sub vremi. Altfel nu ar fi disecat tautologicele experimente umane numite „întâmplări din trecutul...

Norman Manea – Fericirea obligatorie

De Alexandru Cristian A scrie despre societatea comunistă a României este o provocare pentru orice scriitor. Fidelitatea scriituri are ca certitudine realul a ceea ce scrii. Analiza profundă a perversităţii  unei societăţi închise este o curajoasă scrutare a unui scriitor. Fericirea obligatorie este o carte despre absurdul existenţei în societatea românească sub domnia Dictatorului. Patru nuvele scrise pe teme diferite compun un tablou în care inexplicabilul, haosul şi chiar mirarea sunt culorile principale. Interogatoriul este o descriere halucinantă despre sistemul represiv din România. Obositorul şi interminabilul interogatoriu la Securitate era o spălare treptată a creierului dar şi o  ucidere a conştiinţei şi a raţiunii. Decerebrarea omului era programată sistematic în lagărele comuniste. Arta interogatoriului era o artă a uciderii sufletului şi minţii cei care eşuau în împlinirea acestei arte treceau la uciderea propriu-zisă. Biografia robot este o cutremurătoare descriere a fabricării istoriei în laboratoare secrete. Luptători ascunşi aruncaţi în societate pentru a o schimba radical erau pregătiţi la o şcoală specială de formare a tipologiilor umane dar şi a celor sociale. „Victoria acestei mari diversiuni este agresivitatea dintre oameni” Şcoala aceasta pregătea schimbarea societăţii din rădăcini şi naşterea unei societăţi noi pline de avânt distructiv. O fereastră către clasa muncitoaree este nuvela în care nedreptatea este prezentă la fiecare pas. Clasa muncitoare care trebuia să fie beneficiara noii societăţi comuniste este străbătută de nedreptăţi, umilinţe, dezgust, lehamite. Deciziile aberante ale Conducătorului distrugeau speranţele clasei din care el însuşi făcea parte. Trădarea se plăteşte scump în orice timp istoric. Puterea dictatorului este sfâşiată de  “cozile unui nesfârşit cor al umilinţei şi furiei”. Trenciul o poveste despre trădări, idile şi adulter în societatea comunistă care controla “atât de bine” moravurile. Subiectele banale ale zilei se împletesc cu aventuri extraconjugale a mai multor familii. Nuvelele din acest volum sunt un îndemn la fericire. La fericirea că acele timpuri de tristă amintire au pierit şi la speranţa că nu vor mai...

Adina Rosetti – Deadline

De Marius Ghilezan Adina Rosetti scrie un chick-lit pe invers. Dacă n-ar avea o compoziţie literară, dintr-un anumit punct de vedere, cartea sa de debut, Dealine, ar putea  fi considerată un manifest anticorporatist. Multiplele planuri de abordarea ale unei teme, deloc plăcute, moartea Mirunei Tomescu, dintr-o prea mare extenuare profesională, recomandă volumul ca pe o creaţie de excepţie, în care personajele au viaţă…pe moarte călcând. Începutul romanului e jurnalistic, o relatare. „Ar fi putut fi o moarte ca oricare alta” suntem anunţaţi din primul rând. Dar dispariţia eroului principal schimbă mainstream-ul  unor aşezări în obişnuinţă: muncă şi iar muncă. Prin dezumanizarea omului truditor – ironie fină – Adina Rosetti schimbă nu numai ceva din paradigma vieţii în multinaţionale, chiar dărâmă visul succesului atât de căutate. Şi aici pariul său e câştigat. Un bloger de succes îşi găseşte vocaţia revoluţionară, adulterinul masculin, graţie talentului scriitoricesc, o faţă umană, homeless-ul, o carieră artistică şi, nu în ultimul rând, intransigenţa directorială,  o evadare din fişa postului. Pisica Ben, oh ce mare mai e încă Mihail Bulgakov!, aduce prin purtările sale un plus de savoare textului. Felina se ridică la rangul de personaj. Nu este doar bătută, e chiar urmărită,  urâtă, pentru că şi-a descoperit deprinderile animalice. Dintr-o viaţă de belfer al „alunelor caju şi a mugurilor de bambus” a devenit o prădătoare de porumbei. Când spiritul Mirunei se ridică deasupra turlei bisericii, iar lumânăreasa face ordine „pe coada de mătură”, scenele sunt de-a dreptul  hollywoodiene. Parcurgând textul, regreţi că Adina Rosetti nu a fost mai darnică cu vieţuirea pisicească.  Excepţională, condiţie (in)umană sugerată. În lirica textului, sugestive sunt ironiile la adresa limbajului corporatist, dar rămân totuşi plictisitoare relatările despre parastase, la care românii sunt maeştrii, viaţa de la ţară e banală, iar autorul nu a găsit formule literare de excepţie. În plus, în dinamica textului, o perie editorială ar fi ajutat mult...