Premiul Nobel pentru Literatură, 1972
De Ovidiu Dima
“pentru scrierile sale, care datorită sintezei dintre cuprinzătoarea perspectivă panoramică asupra epocii sale şi fineţea artei sale scriitoriceşti au contribuit la o renaştere a literaturii germane”
Operele mari ale umanităţii sunt cele care nu au ancore în timp. Proaspete, pline de miez, asezonate cu adevăruri naturale, pot fi consumate de orice generaţie. Heinrich Böll a reuşit prin “Opiniile unui clovn” să se elibereze din “O tempora, o mores!”. Prin descrierea vieţii lui Hans Schnier, de fapt o romanească apologie a unei ratări, maestrul german al scrisului, printr-o sinceritate debordantă, dă o smetie cu mănuşa de mătase unei lumi a banilor, a intereselor politice şi a prejudecăţilor legate de infailibilitatea familiilor de condiţie.
Romanul pare a fi o hologramă. Scris în urmă cu o jumătate de secol este de o debordantă actualitate. Din orice unghi găseşti realitatea. Printr-o tainică şi fină convexitate, epicentrul povestirii triste a unui clovn ieşit din pâine respinge cutumule sociale din jur: producerea banilor, importanţa şcolii şi nevoia de profesionalism.
Povestea lui Hans Schiner este a unui om trist. Părăsit de cuncubina sa, rămas fără contracte, uitat de familie, ne învaţă ce mare preţ are o marcă, adică jumătate de euro. Printr-o scriitură simplă, directă şi acroşantă, Böll ne provoacă să gustăm acea melancolie profundă, sinceritatea debordantă şi ironia cea mai grosolană, a unui personaj care supravieţuieşte, indiferent de CDU sau SPD (cele două partide mari ale Germaniei) şi în afara canoanelor bisericii catolice. Clovnul pare a avea ce nu au ceilalţi: timp, suflet şi răbdare. “Eram mort de oboseală, aveam dureri de stomac şi de cap şi stam atât de încordat în spatele fotoliului, încât genunchiul începuse să mă doară şi mai tare. În spatele pleoapelor închise îmi puteam vedea faţa, aşa cum o cunoşteam din oglinda miilor de ore de antrenament, cu desăvârşire imobilă, machiată cu o vopsea albă ca zăpada, nu mi se mişcau nici măcar genele sau sprâncenele, ci doar ochii, pe care-i roteam încet încolo şi-ncoace ca un iepure fricos, pentru a crea efectul ăla numit de critici ca Genneholm<>”, aşa descrie mai mereu prezenţa sa în erzaţul întâmplărilor ce se ciocnesc de el, fără să vrea.
Greutatea romanului constă în forţa determinantă a eroului principal de a o ierta pe Marie, de a judeca lumea ipocrită, plină de falsuri, angoase şi trăiri cenzurate, cu ochiul şi mintea lucidă a unui om care nu are ce pierde. El e un storcător de platitudini şi de efemeride pe care le pisează şi scoate din ele esenţa pură. Peste câţiva ani, fără să-l cunoască pe autorul german, Marin Preda avea să se remarce prin maxima profundă:”Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”
Finalul cărţii “Opiniile unui clovn” este apoteotic. Tatăl, un om avut, refuză să-l ajute financiar. Părăsit de prieteni şi de familie, fără un sfanţ în buzunar, în finalul poveştii s-a dus cu “perna sub braţul stâng, cu chitara sub cel drept, spre gară”. Abia pe drum şi-a dat seama că e vremea care în mod obişnuit se numeşte a nebunilor. “Uitasem că e carnaval”, spune el în final: “Am început să cânt “Sărmanul papă Ioan”. Nimeni nu-mi dădu nicio atenţie şi nici asta nu era bine; dar după una, două sau trei ore vor începe totuşi să mă observe. Am tremurat de spaimă când prima monedă căzu în pălărie; era una de zece pfeningi. Atinsese ţigara şi o împinse prea spre margine. Am pus-o din nou aşa cum trebuia şi am cântat mai departe”.
Hans, dacă fi v-a existat vreodată, acum trăieşte prin fiecare din noi, oamenii simpli care nu cădem vasali la cultul banului, nu ne e ruşine să cerem când nu avem, să ardem la foc mic clipele mari. Aici e genialitatea creatorului. Şi de aceea Heinrich Böll e romancierul care s-a ridicat deasupra condiţiei umane.
Interesant autor, chiar sunt curioasă să descopăr stilul scriitorilor germani de după al doilea război mondial şi să văd în ce măsură literatura a fost influenţată de nazism.