De Marius Ghilezan
Adina Rosetti scrie un chick-lit pe invers. Dacă n-ar avea o compoziţie literară, dintr-un anumit punct de vedere, cartea sa de debut, Dealine, ar putea fi considerată un manifest anticorporatist. Multiplele planuri de abordarea ale unei teme, deloc plăcute, moartea Mirunei Tomescu, dintr-o prea mare extenuare profesională, recomandă volumul ca pe o creaţie de excepţie, în care personajele au viaţă…pe moarte călcând. Începutul romanului e jurnalistic, o relatare. „Ar fi putut fi o moarte ca oricare alta” suntem anunţaţi din primul rând. Dar dispariţia eroului principal schimbă mainstream-ul unor aşezări în obişnuinţă: muncă şi iar muncă. Prin dezumanizarea omului truditor – ironie fină – Adina Rosetti schimbă nu numai ceva din paradigma vieţii în multinaţionale, chiar dărâmă visul succesului atât de căutate. Şi aici pariul său e câştigat. Un bloger de succes îşi găseşte vocaţia revoluţionară, adulterinul masculin, graţie talentului scriitoricesc, o faţă umană, homeless-ul, o carieră artistică şi, nu în ultimul rând, intransigenţa directorială, o evadare din fişa postului. Pisica Ben, oh ce mare mai e încă Mihail Bulgakov!, aduce prin purtările sale un plus de savoare textului. Felina se ridică la rangul de personaj. Nu este doar bătută, e chiar urmărită, urâtă, pentru că şi-a descoperit deprinderile animalice. Dintr-o viaţă de belfer al „alunelor caju şi a mugurilor de bambus” a devenit o prădătoare de porumbei. Când spiritul Mirunei se ridică deasupra turlei bisericii, iar lumânăreasa face ordine „pe coada de mătură”, scenele sunt de-a dreptul hollywoodiene. Parcurgând textul, regreţi că Adina Rosetti nu a fost mai darnică cu vieţuirea pisicească. Excepţională, condiţie (in)umană sugerată. În lirica textului, sugestive sunt ironiile la adresa limbajului corporatist, dar rămân totuşi plictisitoare relatările despre parastase, la care românii sunt maeştrii, viaţa de la ţară e banală, iar autorul nu a găsit formule literare de excepţie. În plus, în dinamica textului, o perie editorială ar fi ajutat mult creaţia literară. Dar vechea meteahnă, a redactorilor corectori, rămâne. I-aş sugera Adinei, la fel ca altă dată prietenului meu Stelian Tănase, să reconsidere editorul ca pe un coautor şi mai puţin ca pe un instrument adiacent de lucru. Excesul de textaualism, boală mai veche a scriitorilor tineri sau bătrâni, dăunează, nu agravează condiţia devenirii scriitoriceşti. Totuşi, puterea sa de sugestie, construcţia personajelor o recomandă pe Adina Rosetti, ca pe o viitoare scriitoare de succes. Dar pentru asta ar trebui să-şi reprime propriul ego de literat, în favoarea unei opere care stă singură pe picioare, fără cârje şi bucle care îngreunează cititul, în lipsa lor, fantasma eliberându-se. Şi câtă nevoie e de acţiune…. Şi de visare. Cititorul caută în ficţiune ce nu găseşte în realitate. pe jumătate, Adina Rosetti a reuşit.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Extremely hluepfl article, please write more.
Bună! sau Sărut mâna! ?,habar nu am. Ştiu doar că îmi doresc să primesc o adresă de mail. Eu scriu poezie cu vers liber,un melanj de realism abraziv şi suprarealism salvator… şi locuiesc în Brăila. Aştept un răspuns,dacă se poate. O zi la superlativ!
Cred ca doar cine a lucrat intr-o multinationala va putea intelege cu adevarat esenta acestui roman. Abia astept sa apara.