Alexandru Cristian – Între elefant, urs și dragon. Spre o nouă arhitectură globală

Recomandat de BOOKiseala.ro De Narciz Bălăşoiu Într-o lume viscerală, în care anomia tronează impozant, lucrarea istoricului Alexandru Cristian vine să așeze în matcă un spațiu tematic aproape trivializat prin exuberanța de abordare utilizată adesea în mediile de specialitate. Voci mai mult sau mai puțin avizate s-au lansat în ultima decadă într-o canonadă pseudoepistemologică, menită a valida prejudecăți și obsesii despre un spațiu geopolitic a cărui detentă economică și militară nu poate fi ocultată. Pe acest fond, monografia Între Elefant, Urs și Dragon se distinge prin echilibru, luciditate, dar mai ales prin distanța igienică impunsă față de prozelitismul pandemic pe care conceptul BRICS continuă să-l alimenteze. Lucrarea de față este prin excelență un excurs sobru, rece, uneori cu accente cinice pe coordonatele căruia fiecare dintre actorii ce compun acronimul evocat își va fi găsit crochiul mustind de imperfecțiuni. Un exercițiu de analiză autentic echivalează cu ridicarea vălului. Aceasta este provocarea cvasi-riscantă pe care autorul și-a asumat-o încă din preambulul demersului: studierea actorilor într-o lumină naturală. Dincolo de rigoarea științifică utilizață în această întreprindere pornită de la firul ierbii prin utilizarea de metadate, statistici paradoxale, și informații inedite, filonul estetic merită consemnat. Maniera de lucru în care Alexandru Cristian își construiește cazul incumbă o dimensiune ce frizează lirismul, fapt pentru care digestia unui subiect, la primă vedere, ațos, exclusivist, devine facilă pentru marea masă de cititori. Cu un asemenea decor atent ticluit, geopolitca, studiile de securitate și analizele economice interferează cu o naturalețe remarcabilă. Într-o sincrozinare perfectă cu dinamica halucinantă a agendei globale lucrarea poate fi utilizată drept compendiu, în care forțele motrice responsabile de ascensiunea unor state precum Federația Rusă și China sunt abil descrise. Slăbiciunile acestor actori cu o postură tot mai impozantă pe marea tablă de șah sunt la rându-le distilate cu generozitate. Într-un interval când Rusia proiectează haosul la porțile estice ale lumii occidentale, în vreme ce...

Roberto Arlt – Jucăria furioasă

De Alexandru Cristian În viaţă facem diferite alegeri. Cu unele putem să trăim cu altele nu. A schimba viaţa cuiva este ceva spectaculos dar a-ţi schimba soarta este ceva cutremurător. Nu putem şti ce a fost destinul nostru până nu l-am schimbat. Silvio Astier este un tânăr adolescent în căutarea unei vieţi mai bune. Este sărac, se simte umilit şi doreşte să nu dispară din Univers odată cu moartea sa. Îşi doreşte să fie un bandit legendar ca Rocambole sau un poet genial ca Baudelaire. Jucăria Furioasă a destinului său îl face să devină unic printr-o faptă josnică sau o faptă ce a salvat alte vieţi…? Silvio va încerca să se joace dar va sfârşi rănit şi în acelaşi timp nevătămat. Romanul Jucăria Furioasă este împărţit în patru părţi. În prima parte, Hoţii, Silvio este iniţiatorul unei bande de furt juvenile, Clubul Cavalerilor de la Miezul nopţii.  După o păţanie acest club se va desfiinţa dar Silvio va rămâne cu dorinţa de a realiza ceva în viaţă cu orice preţ. Munci şi zile este etapa maturizantă a vieţii lui Silvio. Angajat la Don  Gaetano, un anticar zgârcit şi meschin, Silvio se va revolta într-atât încăt visează să incendieze anticariatul sau…poate l-a incendiat? Jucăria Furioasă este dezamăgirea supremă  a lui Silvio. Admis în sfârşit la Şcoala de Aviaţie, pe post de ajutor de mecanic de avion Silvio îşi poate demonstra calităţile. Pasionat de fizică şi invenţii Silvio doreşte să fie un visător care şi-a împlinit visul. Idealul său este Nikola Tesla marele stăpân al curentului electric. Dat afară a doua zi neînţelegând uzanţele instituţionale îşi doreşte să se omoare. Un singur gând îl cutremură…dacă va fi uitat în veşnicia timpului. Dacă nimeni nu va şti cine a fost sau ce a făcut Silvio Astier, micul Rocambole sau micul Baudelaire. Iuda Iscariotul este neîmplinirea supremă a destinului său. A vrut să...

Vladimir Tismăneanu – Despre comunism. Destinul unei religii politice

De Alexandru Cristian Secolul XX a fost marcat de furtuni ideologice spune Hannah Arendt. A fost un secol al pasiunilor, un secol al intrigilor, al misticismului laic, al politicii. A fost un secol unic, irepetabil. Totuși cum  a fost posibilă existența unor doctrine politice ce au avut ca scop distrugerea omului? Vladimir Tismăneanu, remarcabil istoric și filosof al istoriei,  ne răspunde că Despre comunism nu putem vorbi decât după ce studiem toată istoria nașterii acestei patologii. Profesorul Tismăneanu a scris un volum dedicat unei religii politice ce a avut zei, temple, altare și adepți. De ce lumea a fost atrasă de această religie.  Vladimir Tismă neanu ne spune că succesul religiilor seculare s-a bazat pe combinarea unor elemente de substanță : miracolul, mitul și magia. Fără acestea  comunismul nu putea să triumfe în istorie ca cea mai importantă religie seculară. François Furet spunea că patologia universalismului este comunismul, citez din cartea Despre comunism-destinul unei religii politice.                 Ce a fost comunismul ?  Comunismul a fost o religie seculară care a  vrăjit mințile oamenilor pentru că s-a bazat pe dorința oamenilor de a cunoaște mereu ceva. Totalitarismul comunist este mnemofob ( distrugător al memoriei), axiofob ( demolator al valorilor) și noofob ( corupător de suflete). Vladimir Tismăneanu ne spune că fără aceste caracteristici, comunismul nu putea să se impună. În secolul XX Răul a devenit o categorie politică, ne atrage atenția Vladimir Tismăneanu. Mentorul lui Vladimir Tismăneanu, marele filosof polonez Leskez Kolakowski spunea că în secolul XX diavolul a făcut parte din istorie. Vladimir Tismăneanu a subliniat doi factori decisivi ce au dus la permanentizarea succesului acestei doctrine infernale. Primul este rolul privilegiat al partidului și al doilea transformarea revoluționară a naturii umane. De ce am spus infernală ? Pentru că Manifestul  Partidului Comunist a înlocuit Biblia iar pe Dumnezeu l-a șters din istorie, pentru comuniștii zeul era un Zeu Roșu care se...

Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta

De Marius Ghilezan Maestrul şi Margareta este considerat unul dintre cele mai mari romane ale secolului XX. Mihail Bulgakov reia cu un patos obsesiv tema “pactului cu Diavolul” din Faustul lui Goethe. E o carte fascinantă despre o iubire imposibilă între creator (aici scriitorul ratează absolutul) şi femeia, Margareta, copleşită de avatarurile unei lumi livreşti. Scrisă ca o alegorie faţă de condiţia sa socială, într-o Uniune Sovietică dictatorială, unde răul guverna, iar binele întruchipat de Hristos era urmărit de călăul său, Pilat din Pont, speranţa era sugrumată.  Relaţia dintre Maestru şi Margareta nu va fi permisă nici în cer. Ritmul scriierii sfredelitor, iureşul nebun al întâmplărilor dintr-o Moscovă atee, care aduce motanul Beghemot, un (întruchiparea unui drac de om pe scenă), forţa personajelor şi trăirile duse la extrem dau impresia că Bulgakov a spus totul dintr-o respiraţie. Aventurile Lunei – Din banalitatea unor trăiri la ţară Se ştie din istoria literaturii că romanul a fost dictat pe patul de moarte soţiei sale. Mihail Bulgakov, supravieţuitor al infernului URSS, neprimind viza de emigrare de la Stalin, a dat o ripostă de neegalat regimului printr-o suprarealistă acţiune în care Hristos, Pilat din Pont, diavolul, scriitorul vibrează pe corzile fine ale unei iubiri neîmplinite dintre autor şi Margareta. De fapt, dintre bine şi rău. De acelaşi autor Diavoliada şi alte povestiri Order Maestrul şi Margareta Preţ @ RON49,00 Qty: Adauga in cosul de...

Horea Mihai Bădău – Tehnici de comunicare în social media

De Marius Ghilezan Tehnici de comunicare în social media, cartea lui Horea Mihai Bădău poate fi luată în seamă ca orice Primus inter pares. Mulţi actori din  Social media pot fi invidioşi pentru că preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Media este cel dintâi practician al domeniului care a reuşit o grupare comprehensivă a instrumentelor de lucru şi al strategiilor de comunicare, dintr-un domeniu care creşte în influenţă cu o progresie uimitoare. Structurat ca un ghid, volumul defineşte clar domeniul, adună date despre istoria recentă a internetului, explică trecere de la Web 1.0 (platformă folosită doar de profesionişti), la Web 0.2 (mult mai prietenoasă), prezintă instrumentele complementare paginii de web, facebook, twitter, şi încearcă noţiuni strategice de acţiune. Aici nu prea reuşeşte, chiar dacă a aplicat mulţi ani ceea ce rezumă în carte. Prea multă bârfă coboară nivelul pretins academic al lucrării. Oferirea de exemple personale, criticarea unor bloggeri şi ridicarea în slăvi a altora, toţi vremelnici ca şi softurile actuale, slăbesc lucrării anduranţa în timp, adică mult visata poziţie de carte de căpătâi. Iniţiaţii domeniului vor privi critic lucrarea, vor spune că tacticile recomandate nu sunt prea ortodoxe sau mai mult că sunt preluate din activitatea unor bloggeri români, fără a le menţiona întâietatea.Ideea cu ping-ul mi se pare nefericită. Adică să te agăţi de notorietatea unui blogger renumit citându-l şi dând link-ul pe site-ul tău.  Link baiting-ul nu este prea uşor explicat. Nici cum să-ţi măsori audienţa nu e prea clar. Niciun începător din domeniu nu mai crede, de pildă, că zelist este un instrument credibil de măsură. Exclud interesul personal al owner-ului, dar domnul asistent universitar să nu ştie că rank-ingul dat acolo ţine doar de apartenenţa la comunitatea respectivă? Nu poţi face o evaluare naţională a vânzărilor de mere, numai luând în calcul fişele de magazie ale supermarket-urilor. C’mon! Autorul a ţinut să-şi susţină argumentele prin practici...

Patrick Modiano – În cafeneaua tinereţii pierdute

Premiul Nobel pentru Literatură, 2014 De Alexandru Cristian “pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie” Trecutul ne apasă greu. Tinereţea este o povară greu de suportat pentru sufletele mature. Copii părinţilor care se iubesc sunt orfani, spune Pascal Quignard. Copii părinţilor care nu se iubesc sunt liberi. Le Condé o cafenea plină de mister şi de miros oriental. În ea se adună toată savoarea pariziană, o savoare ce se desface în clipe ce au adunat secole de căutare şi nelinişte.  Tinerii boemi Louki, Don Carlos, Maurice Räphael îşi pierd tinereţea şi voiciunea în moliciunea cafenelei. Un loc misterios care te atrage, un loc între două lumi. Jacqueline Delanque, o fată misterioasă cu ochi ca şi scoarţa pământului îşi duce în tăcere viaţa. O suportabilă şi uşoară viaţă. Tinereţea pierdută a acestor tineri de până într-un sfert de veac este marcată de idei metafizice, patafizice şi ontologice fără un substrat real. O filosofie uşoară, de bordel în care platitudinea cotidiană se stinge în jocul de cărţi şi băutura ce te duce spre limbul efemer parizian. Bowing, un cronicar al cafenelelor pariziene, ne pune la dispoziţie catastiful celor care şi-au pierdut şansa şi viitorul în amăgitoarele locuri de trăit, savurând boema citadină. Personaje conturate şi pline de un realism trist, studentul la Şcoala de Minte, Louki, Roland, Guy de Vere, Pierre Caisley. Oameni marcaţi de un vid existenţial, de o neutralitate afectivă uriaşă. Oameni pierduţi în anonimatul metropolelor, oameni ce şi-au construit tragedii din secunde şi clipe banale. Louki este o fiinţă tristă, orfană de mamă care este dependentă de călătorii. O dromomană tristă prin cotloanele vizibile şi invizibile ale Parisului. Prietenia ei cu Jeannette o va duce într-o lume de vis euforică, care se va opri într-un moment de tristă visare. Liniştea pe care Louki...