Ioan Es. Pop – Căderea-n sus a corpurilor grele

Poezia lui Ioan Es. Pop este o poezie a indistinctului, a indeterminatului, a metamorfozei încremenite la jumătate

Marius Ghilezan – Medi, cu ochiul sticlos

De Alexandru Cristian Lumea este plină de incognoscibil  şi  mister ce aşteaptă să fie descoperit. Poetul îşi construieşte o lume a sa. Marii poeţi însă făuresc o lume a lor care seamănă cu lumea din care fac parte, fresca lumii este reprezentată de versurile lor.Volumul Medi, cu ochiul sticlos este un volum multicultural. Poeziile lui Marius Ghilezan sunt clare, profunde şi enigmatice. Clare pentru că transmit un mesaj din mai multe culturi, profunde pentru că fiecare cultură are originalitatea şi trăirea sa interioară. Enigmatice pentru că necunoscutele  unei culturi sunt taina civilizaţiilor trecute şi viitoare. Volumul este un jurnal iniţiatic, o călătorie binom. Prima parte a călătoriei este cea fizică iar a doua parte cea spirituală. Călătoria fizică ne este dată de amintirea în versuri dar şi în imagini, instantanee care ne prezintă diverse locuri din această fascinantă lume. Cea spirituală este evidenţiată de metaforele şi epitetele din poeme. Volumul este împărţit în 6 capitole fiecare capitol reprezintă o cultură sau o Idee a unei culturi. Poezia lui Marius Ghilezan impresionează prin profunda şi variata cultură, o pezie culturală rar întâlnită în poezia contemporană. Primele poezii sunt un prolog al volumului. Aceste versuri îmbină inteligent diverse culturi ( India, Filipine, Africa dar şi insule exotice). Din acest prolog putem radiografia lumea prezentă, o lume pe care poetul o percepe ca  pe o lume cu mai multe dimensiuni temporale. În tulburătorul poem Africa istoria şi timpul au stat pe loc, eternitatea este o caracteristică surprinzătoare. Suspendarea în istorie a continentului negru este farmecul acestei lumi. Parfumuri orientale şi gusturi occidentale se desprind din poeziile începutului acestui volum( Nopţi arabe, Doar spinii îi văd). Dimensiunea religioasă a unor poezii este inteligent şi fin subliniată, Marius Ghilezan fiind un poet elegant, elitist,  care nu are nevoie să trâmbiţeze trăsături, imboldul dat de poezia sa poartă un singur nume, sete de cunoaştere. Poemul...

Generația ’90. Poezie și proză

Joi, 12 decembrie 2013, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38) va avea loc întâlnirea Generația ’90. Poezie și proză, cu participarea  criticului literar Mircea Martin și a scriitorilor Daniel Bănulescu, Caius Dobrescu, Anca Mizumschi, Răzvan Petrescu, Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu. Evenimentul face parte din seria întâlnirilor literare găzduite de ICR. Profesorul Mircea Martin va vorbi, în deschiderea întâlnirii, despre trăsăturile generale care impun Generația ’90, despre rolul jucat de Cenaclul Universitas în evoluția acesteia și despre Cristian Popescu (1959 – 1995), figură emblematică a generației sale și unul dintre marii poeți români din secolul XX. În continuare, scriitorii invitați vor citi fragmente din operele lor. „Nu am fost și nu sunt însă de acord cu perspectiva anexionistă, asimilatoare a optzeciștilor pentru că, voit sau nevoit, ea neglijează ori minimalizează noutatea literaturii nouăzeciste. Dacă optzecismul însuși e greu de unificat – și chiar lunedismul, nucleul său dur (să ne gândim la diferențele evidente între Ion Stratan, de pildă, și Romulus Bucur sau între Mariana Marin și Călin Vlasie) –, cu atât mai greu de acceptat este asimilarea producției noului val. Ce ar fi asemănător între prozele lui Răzvan Petrescu și cele ale lui Iova sau Crăciun? Cu cine, cu care dintre optzeciști seamănă Cristian Popescu. Dar Ioan Es. Pop, dar Iustin Panța? Prezența cotidianului și a autobiograficului în textele ambelor promoții: de acord, dar câtă deosebire în tratarea lor!” – Mircea Martin Accesul publicului este liber. Daniel Bănulescu a publicat mai mult de zece volume (poezie, roman, teatru), printre care Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului (versuri), Cei șapte regi ai orașului București (roman, 1998), Fugi din viața ta, revoltătoare și slută, în cartea mea (roman, 2009), Daniel, al rugăciunii. Premii: Premiul European de Poezie acordat de orasul Münster (primit impreuna cu Ernest Wichner), Premiul Academiei Romane, Premiul „Poetul orasului Bucuresti”, Premiul...

Eu, cel responsabil cu viaţa mea aşa cum a fost, am încercat să mă ascund

Ioan Es. Pop, în dialog cu Daniel Cristea-Enache Daniel Cristea-Enache: Dragă domnule Ioan Es. Pop, dacă nu mă înşel, acesta este primul dialog scris pe care îl aveţi cu un coleg de lume literară, după momentul de anul trecut (2011), cînd aţi făcut public şi aţi asumat episodul de tinereţe al semnării angajamentului cu Securitatea. M-am gîndit să începem dialogul nostru de pe LiterNet chiar cu acest subiect: pentru a ne elibera apoi de el, pentru a ne desprinde şi a merge spre sfera poeziei pe care o ilustraţi la modul major. Nu ţin să vorbim despre episodul vechi, pentru că deja aţi oferit elementele şi detaliile necesare. Aş vrea, în schimb, să-mi spuneţi cum vă simţiţi de cînd aţi luat decizia mărturisirii. V-aţi eliberat? Aţi vindecat ruşinea interioară prin suferinţa ruşinii „exterioare”, prin faptul că aţi fost arătat cu degetul? V-aţi simţit iubit de unii prieteni, reconfirmat, aşa zicînd, în iubirea lor? Sînteţi acum un om mai vulnerabil sau, dimpotrivă, un om ceva mai tare? Ca să introduc o notă de confesiune personală în prima noastră rundă: dragă domnule Ioan Es. Pop, vă respect şi mai mult şi îmi sînteţi şi mai drag după această mărturisire. Ioan Es. Pop: Am să încep cu sfîrşitul: vă mulţumesc. Sinele meu mic, de la 4 ani, îi cere iertare sinelui de la tinereţe pentru că, prin spaime, abandonuri, laşităţi, eşecuri, mizerii şi prostii, l-a făcut să greşească într-un mod atît de greu de reparat sau poate ireparabil. Nu, nu-i deloc o metaforă ceea ce spun. Este ruperea în două a celui care refuză realitatea de cel care nu ştie s-o administreze. În lunile de după ce am făcut publică acea confesiune, dar şi în cele de dinainte, mi-am dorit intens să dispar. Eternitatea nu este doar pozitivă, ci şi negativă. În acele zile, am trăit din greu eternitatea – pe cea...

Ioan Es. Pop – unelte de dormit. Cu 10 desene de Dumitru Gorzo

Care sunt uneltele care pot aduce somnul unui suflet chinuit, risipind amintirile negre şi pornind timpul de la zero? Sunt cele presărate pe drumul pe care poetul îl ia mereu de la capăt, eliberindu-se: poemele din noul volum unelte de dormit, o carte aflată sub apăsarea desenelor unuia dintre cei mai valoroşi şi controversaţi artişti contemporani, Dumitru Gorzo, şi a celor doua versuri de pe copertă: istoria este poezia invingătorilor, iar poezia – istoria celor învinşi. „Penultimul debut remarcabil din poezia optzecistă este al lui Ioan Es. Pop cu Ieudul fără ieşire (1994), nu întâmplător apărut abia dupa revoluţie. Nici această primă carte, nici următoarele n-ar fi putut apărea înainte. (…) Grotescul, burlescul, calambururile nu impiedică poezia lui Ioan Es. Pop să atingă uneori o puritate excepţională a tragicului.” (Nicolae Manolescu) „Este limpede ca 1994, 1996 si 1999 Ieudul –fără ieşire, Porcec si Pantelimon 113 bis –configureaza o geografie hipnotica a mortii vii si a agoniei ca traire substantiala. O harta a suferintei expiatorii de unica forta si frumusete in poezia noastra de dupa 1989. Ma intreb: oare se poate merge mai departe? Unde? Si cum?” (Dan C. Mihailescu) „Suferinta nu e impersonala, abstractizata, ca in versurile solarului Nichita Stanescu, ci concreta, bine infipta in carnea eroului liric. Poetul intoarce versurile si imaginile pe toate fetele, cu o dexteritate de invidiat, pentru a prinde cit mai multe dintre nuantele acestei nenorociri, ale dezastrului individual.” (Daniel...