rss feed
articole |
comentarii
Poemele lui Gabriel Daliș reușesc performanța de a fi intens contemporane, atât stilistic cât și prin coborârea în real, și în același timp frumoase. Este vorba, nu mă îndoiesc, de un poet adevărat pe care timpul îl va confirma, iar editurile – în măsura în care destinul poeziei nu le este indiferent – vor concura la editarea lui. Mie, lectura acestor poezii mi-a oferit bucuria cunoscută, dar atât de rară, a descoperirii unui sunet autentic . Ana Blandiana
În volumul de faţă, cea mai cunoscută carte iluminată a pictorului William Blake (1757-1827) este publicată pentru prima oară în limba română într-o completă ediţie bilingvă ilustrată. Inocenţa şi experienţa sunt stadii ale sufletului omenesc, dumnezeirea şi damnarea lui, înfăţişate ca psihodramă apocaliptică şi mântuitoare, totodată, deseori comparată cu dantesca Divina Comedie. Etern romantic şi contemporan al literaturii engleze, Blake este, ca orice iniţiat natural al tradiţiei, bardul profet al oricăreia dintre vârstele istorice ale omului, azi mai sonor ca oricând.
Cartea de versuri şi proză scurtă a generalului jandarm Ilie Gorjan continuă travaliul liric inspirat de viaţa orelor exacte obligatorii şi de mediul rural oltenesc din care provine scriitorul oştean. Atît poemele,cît şi povestirile evidenţiază tenacitate şi rigoare ,sensibilitate şi experienţă,inventivitate şi ataşament.Egal sieşi,Ilie Gorjan este un autor a cărui evoluţie literară va fi una remarcabilă.
E-n cimitir mersul meu norocul
şi moartea-i o durere de măsea
Suntem prea mulţi să le-nţelegem jocul
si prea puţină moarte am avea
Orice-i obscur e veşnic şi ne cere
şi noi îl locuim ca pe un oraş
Şi străzile mi-s lunile de miere
şi-n mahala pământul e ostaş
Ne-ar trebui un mire de la sat
pe-un cal nepotrivit, bătrân şi şchiop
El ar fi Noe, timpul Ararrat
când de corăbii ne-am ascunde în potop
Mărie, Mărie
Cineva cu soare / Te-a sădit prin mine / Ca pe o cărare / Verdele tău nume / Mi l-a scris pe valuri /Şi nu mai am prunduri / Şi nu mai sunt maluri
Sângele meu creşte / Perina pe pat / Ochiul îşi ascultă / Steaua de bărbat / Şi de -or sta miresme / În frunzele de prun / Glasul meu prin ele / Şuieră nebun
Mărie,Mărie / Cineva mă-ndeamnă / Să-mi ascult prin tine / Ploile de toamnă / Mi-ar părea izbânda / Anotimp de bal / Chiar de-ar fi destinul / Paşnic şi banal / Şi-am să-ţi urc rotundul / Fetei ca un ban/Arătând-ul lumii/
Norocos liman
Mărie,Mărie / Cineva departe / Te-a zidit prin mine / Dincolo de moarte.
Poveste
Povestea mea e un vast asediu
în care timpul schimbă prizonieri
Ieri s-a ascuns cetatea în incendiu
Şi hoţii s-au ascuns în temniceri.
Să-ţi faci un leagăn limpede din lume
când somnul ca o schijă te-a trezit
e ca şi cum o moarte s-ar opune
când tu de moarte sigur ai murit
Şi câinii simt ciobanul când apune
şi oile au laptele cernit
şi numai tu străbaţi ce stă-n tăciune
cu flacăra în tine ca un mit
Şi dacă-n zid femeia te iubeşte
urci şarpele şi cazi în viitor
şi zidul parcă-n tine se opreşte
când schela ţi-a scăpat de sub picior.
Povestea mea, odaie nesfârşită
În care cad pereţii în oglinzi,
pe dinăuntru mobilă cernită
e ca un mort cu care te deprinzi.
Zlatna 1971 Ion Monoran
Versurile Teodorei Duna rămân fidele unei viziuni sacramentale asupra poeziei, privită ca instrument revelatoriu şi ca vehicul de voiaj către partea ascunsă a lumii.
Pe Stoian G. Bogdan nu poţi să-l citeşti în “Chipurile“. E când tandru sau jovial, când compulsiv-expectorant. În 80 de pagini ne plimbă printre măştile sale, când sentimental duioase, când golăneşti-nevrotice. E greu să-l prinzi printre urlete transformate în suspine şi obsesile în măciuci de cartier. Poeziile grupate în volum au fost scrise pe la 25 de ani. E de înţeles versatilitatea sa artistică. Când baros, când baton de ciocolată. În ultima poezie din volum, “ghilotina cinismului taie lacrima de la radacina”. Punct şi final pentru un nou început. Dar unde bate, acest golănaş al periferiei, venit parcă dintr-o lume a lipsei de tabieturi, a rimei sau canonului?
La Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, în 2008, Stoian G. Bogdan a obţinut Premiul pentru Poezie.
Interesantă intrarea în scenă. Pe Tiuk: “Numele meu este stoian george-bogdan, dar îmi place să mă semnez stoian g.bogdan. Am 20 de ani. De asemenea, îmi place să mă numesc poet, printre altele. poemele pe care o sa vi le scriu, sunt sigur ca nu vor fi primite în cadrul nici unei reviste, aşa că nu mă mai obosesc să le trimit. eu le numesc S.G.Biografice.” Ulterior a publicat în majoritatea revistelor literare. Scrierea sa derutantă, golănească, tranşantă va stârni pasiuni.
Conform surselor literare, Stoian G. Bogdan este prezentat ca favorit la Premiul National de Poezie Mihai Eminescu, Opera Prima, care se va acorda pe 15 ianuarie 2010, in cadrul unui spectacol de gală, pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani, informează Reţeaua literară.
Scrise în acele clipe când fiinţa pământeană a Profirei Sadoveanu atinsese de mult anii senectuţii, stihurile acestui florilegiu sunt o poetică disimulare a freamătului existenţial în faţa Marii Treceri.
Realitatea expusă de Domnica Drumea nu este una deloc virtuală, imaginată, ci o realitate trăită din păcate zi de zi, cu disperarea care nu se poate exprima decât astfel, într-un cadru estetic slujit de forţa cuvintelor dezbrăcate până la măduva. În aceasta constă talentul deosebit al poetei fracturiste şi noutatea adusă în poezia de azi.
„Domnica Drumea aduce o autenticitate izbitoare, lipeşte fâţii de viaţă şi coşmar pe epiderma textuală, dar o face într-o cadenţă de „romancero de după bloc”, vocea ei urcă imperceptibil şi coboară brusc într-un dans al imaginii înlănţuite fără speranţă de o memorie sortită să dăinuiască.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)
Puţini poeţi au, ca Adrian Bodnaru, un stil numai al lor, un idiolect. Făcând abstracţie de vocabular (care nu spune mare lucru despre structura unei poezii), sintaxa lui e una dislocată, abruptă, ruptă, întreruptă… Retoric vorbind, figurile-i de predilecţie sunt tmeza şi hiperbatul, – adică “tăietură” şi “trecere dincolo, ieşire (din cadru), depăşire”. Ceea ce presupune un, dacă vreţi, “sadism” faţă de sintaxa unanimă şi de obştescul material verbal. În care el, poetul, tăia ca-n carne vie.
Poemele lui Rilke sunt asemenea sărbătorii, te scot din rutină şi din cenuşiul zilelor. Te consolează sau îţi dau putere. Te poţi simţi la adăpost sub aripile deschise ale îngerului păzitor sau îţi poţi ocroti îngerul ca pe un copil. Depinde de puterea privirilor interioare ale celui care parcurge aceste fărâme din marea poezie a lumii. Există ceva aproape magic în citirea lui Rilke. Poate e doar vraja poeziei.
De acelaşi autor
Volumului Nuferii mor în cadă i s-a acordat Premiul pentru Poezie la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România în anul 2007.
Nu aştept pământul/ să spună că nu mă vrea/ să spună că nu mă vrea,/ că-i plin de mine,/ aştept să cadă noaptea,/ pe întuneric, să-i adâncesc mâna în gatlej/ cum îmi plăcea în copilărie/ căutând epavele şi peştii,/ iar puilor să le dau pâine cu gem şi ceai/ sau lapte cu orez./
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
