Laurenţiu Ion – Destulă pace pentru un război

„În Destulă pace pentru un război imaginarul se descompune, stroboscopic, în faţa unei lumi ieşite din ţâţâni, şi o voce lucidă, neliniştită, îi înregistrează din off destrămarea. Cartea lui Laurenţiu Ion este un volum inegal, cu câteva poeme ce ar fi putut să lipsească, dar cu o energie şi o intensitate poetică de neignorat. Atenţia infinitezimală pentru datele imediate ale unui real care face implozie, vizionarismul psihedelic şi scriitura complexă, nervoasă, fracturată, în care rafinamentul unor notaţii melancolice şi al unor flash-uri livreşti se ciocneşte, pe un fundal acut biografic, de referinţe hi-tech, fac din această culegere poetică o promisiune pe care, cred, se poate conta.“ (Paul CERNAT) Order Destulă pace pentru un război Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Ion Mureşan – Îngeraşii de pahar

E o noapte feerică. Luna tremură galbenă şi rotundă în pahar. Îmi bag degetul în pahar. Apoi îmi bag mâna până la cot în pahar. Apoi îmi bag mâna până la umăr în pahar. Vodca e rece ca gheaţa. Pe fundul paharului este o lespede mare de piatră. Mai sunt frunze moarte şi rădăcini negre. Mai este o cizmă de cauciuc spartă. Pe fundul paharului mai este o sobă ruginită. Îmi bag capul în pahar. Vodca e rece ca gheaţa! Deschid ochii în pahar. În pahar văd bine şi fără ochelari. Zic: totu-i vis şi armonie! Lespedea de piatră este albă cu vinişoare roşii. Acum văd dihania. Acum o aud cum toarce molcom ca o pisică. Îi văd picioarele albastre. Îi văd coada grozavă, ieşind de sub lespedea de piatră. Lângă lespedea de piatră curge un izvoraş limpede. El susură cristalin peste pietricele. În jurul lui, iarba e veşnic verde. În iarbă cresc flori gingaşe. În izvoraş înoată copii mici cât păpuşile. Ei înoată cu mişcări uluitor de iuţi. Ei înoată îmbrăcaţi în rochiţe şi cămăşuţe şi pantalonaşi în culori vesele. Sunt îngeraşii de pahar. Îngeraşii de pahar nu muşcă şi nu fac rău nimănui. Îmi vine să vomit de milă. Îmi vine să vomit de tristeţe. Îmi vine să vomit gândind că aş putea să înghit un îngeraş de pahar. Îmi vine să plâng la gândul că el ar fi, brusc, foarte singur, să plâng la gândul că el ar plânge toată noaptea cu sughiţuri în mine, să plâng la gândul că el ar putea cânta în mine cântece de la grădiniţă. El ar putea cânta cu voce subţirică – vine, vine primăvara! Cu unghiile-nfipte în spinarea dihaniei, cobor spre fundul paharului. Acolo e o lespede de piatră cu vinişoare roşii. Acum stau lungit pe lespedea de piatră cu vinişoare roşii. Departe, în pahar, latră un câine. E...

Claudiu Komartin – Un anotimp în Berceni

„Stilist desăvârşit, Claudiu Komartin devine, pe volum ce trece un poet tot mai bun. Am citit din stadiul de manuscris Un anotimp în Berceni fără să simt vreo clipă între paginile lui aerul închis al atelierului. Era deja o carte excelentă, încheiată la toţi nasturii, chiar dacă încă îi lipseau copertele. Dovada că prima tentaţie a fost aceea de a-i dedica pe loc o cronică entuziastă. În care urma să spun ca generaţia începe să-şi dea, în ciuda nemulţumirilor căutători de aramă, platina pe faţă.” Cosmin Ciotlos De acelaşi autor Circul...

Oskar Pastior – Jaluzele deschise, jaluzele închise

O antologie ale celor mai reprezentative poeme Oskar Pastior, însoţite de ilustraţii realizate de autor a ajuns în magazinul Bookiseala.ro. Rămâne unul dintre cei mai remarcabili poeţi germani de origine română. Născut în Sibiu, a cunoscut lagărul sovietic. Despre opera sa literară s-a scris destul de puţin. Este mai apreciat în Germania decât acasă, mai ales după moartea sa subită, ne mai având timpul biologic să realizeze un proiect editorial împreună cu Herta Müller. El rămâne un alchimist al cuvintelor. Obişnuia să spună că între geneza simultană, sincronă a unor cuvinte şi înrudirea lor nu trebuie să existe neapărat o legătură. În fond, poezia a fost dintotdeauna şi continuă să fie pentru Oskar Pastior îndeosebi sunet, muzicalitate. Pastior îsi recita poemele, cu vervă actoricească. Ediţia de la Art este bilingvă...

Dumitru Bădiţa – Invitat la Săvârşin

Nu ştiu de ce, dar după ce am citit Invitat la Săvârşin mi se pare că am descoperit în autorul Dumitru Bădiţa un prozator maximal, mai mult decât un poet minimalist. Poemul  său în proză are savuoare, naturaleţe şi farmec, mai mult prin istorisirile picante şi mai puţin prin expresia de factură Mallarmé-istă a discursului poetic. Această a treia carte a autorului de profesie ziarist îl aşază în avanposturile unei ariegarde firave, dar gălăgioase, de povestitori care ştiu să fixeze arcul spre ţintă. Până şi mărul babei – gazda poetului din Săvârşin- care ar fi trebuit „să lovească tare”, rezistă tălpii de cauciuc  a autobuzului. Atunci de ce cronicile tânărului Dumitru Bădiţa să nu lovească la fel ca cea de-a treia nucă tare căzută-i în cap, din mâna unei veveriţe cât un câine, aşa cum e scris în carte? Precum o dată, Lai Cantacuzin din nuvela lui Sadoveanu, personajul Invitat la Săvârşin nu este convins că-şi va putea anihila plictisul sufocant doar prin scris. Şi atunci purcede la aventuri: bere, ţuici, cărat de lemne, certat una bucată redacţie din Vinga. Şiria lui Slavici e tot acolo, adică în Ardeal, lângă Săvârşin (care nu e în Banat n.a.), iar spiritul familiei Martei, din Gura satului, parcă îi conduce lui Bădiţa purtarea. De teamă să nu fie luat drept un cibezăr aciuiat prin localitate, autorul pare obsedat de calitatea sa instituţională. N-a avut prea mult timp să intre în profunzimea mentalului colectiv din zonă, că ar fi înţeles şi el ce cred ţăranii simpli despre poeţi: „nişte pierde vreme.” Citind pe neresuflate cartea, care din paradoxuri compune un discurs epic incitant, am avut senzaţia că povestirea cu ducatul de argint dat Majestăţii sale Regele Mihai şi sticla de vin de la Suveran am mai lecturat-o undeva.  Restul e proză plină de anecdote şi întâmplări aproape de veridicitate care nu te fac...

Adrian Chivu – Schizosonet

Schizosenet, de Adrian Chivu, un poet original şi plin de forţă literară, este un sonet postmodern, în care eleganţa formulelor poetice se îmbină cu stridenţa singurătăţii: “îmi doresc s-o iau razna, să nu mai ştiu nimic despre mine”. Cartea este insoţită de imagini semnate de artistul plastic Cristi Şuteu. „ascultă-l pe kafka cum curge/ cum se topeşte în pământ/ şi dispare cum vorbeşte/ ascultă-l cum înfloreşte şi tace/ asemenea unui pian părăsit” „sunt ultimul om/ din ultima casă/ locuiesc în ultima cameră/ de la ultimul etaj/ nu vorbesc cu nimeni/ mă consum în gesturi mici/ şi definitive” sau „îmi spun că ar trebui să scriu un fel de kadish/ nu ştiu dacă există un sinonim în limba/ tradiţia noastră/ şi nici nu am chef să caut/ îmi spun: a fost”. De acelaşi autor Benzi...