Currently Browsing: Bookshop

David Berlinski – Unu, doi, trei. Matematica absolut elementară

David Berlinski porneşte în această incursiune pasionantă în domeniul matematicii elementare de la câteva întrebări simple, dar profunde în acelaşi timp: Ce este un număr? Cum funcţionează cu adevărat adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea? Care e legătura dintre geometrie şi logică? Dar dintre algebră şi lumea în care trăim? Pe măsură ce descrie frumuseţea şi complexitatea din spatele acestor concepte atât de des folosite, încât par evidente şi fără strălucire, Berlinski construieşte o pledoarie îndrăgostită pentru redescoperirea matematicii ca fundament al existenţei. Documentată, lucidă, dar presărată pe alocuri cu câteva anecdote din lumea matematicii moderne şi cu biografii pline de farmec ale unor matematicieni celebri din toate timpurile, cartea Unu, doi, trei. Matematica absolut elementară este o lectură utilă, plăcută şi provocatoare atât pentru specialişti, cât şi pentru publicul...

Mircea Diaconu – La noi, cînd vine iarna

Văzută prin ochii unui copil, viaţa pare mai frumoasă. Iar dacă puştiul care locuieşte într-un sat din perioada obsedantului deceniu devine naratorul-personaj al unui roman, tragismul epocii este anulat de situaţiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia. Fiorul primei iubiri pentru o fetiţă din vecini înfloreşte între castele imaginare şi aventuri în natură, locul în care trăieşte este un colţ de paradis, iar lucruri mărunte, precum o pijama nouă, pantalonii largi „de oameni mari” sau bomboanele fondante, sunt cele mai mari bucurii ale vieţii. Order La noi, cînd vine iarna Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Ioana Nicolaie – Autoimun

Autoimun urmează o poveste de adâncime în care „personajul principal” se îmbolnăveşte, la treizeci şi cinci de ani, de o boală cronică. Sub acest pretext, el încearcă prin fiecare poem să-şi identifice fragmentar şi să-şi precizeze cât mai concret naraţiunea care, de fapt, îi subîntinde viaţa. Este atent la vocile din preajmă, dar, mai ales, se ascultă pe sine. Încearcă să vadă mai puţin detaliul medical, cât mai curând felul fractalic în care particularul reverberează în universal. Order Autoimun Preţ @ RON19,95 Qty: Adauga in cosul de...

Editura Polirom – Cele mai frumoase basme bengaleze

Basmele bengaleze ne duc într-o lume plină de culori, o lume în care tigrii vorbesc, iar elefanţii poartă în spinare regi şi prinţese împodobite în tradiţionalele sariuri. Acolo fata moşneagului îngrijeste un bananier şi se închină la picioarele înţeleptului care meditează în coliba sa sărmană. Cine n-ar vrea să-l cunoască pe Mojontali, un motan şarman şi flămând care, prin viclenie, ajunge regele pădurii? Sau să se apropie de blindul crocodil Kaku? Ori să plutească pe barca vrăjită printre rubine scânteietoare, alături de prinţul alungat de acasă? Order Cele mai frumoase basme bengaleze Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Costi Rogozanu – Agresiuni, digresiuni

22.90 – 4.99 Lei Debutul în volum al unuia dintre cei mai apreciaţi critici tineri, Costi Rogozanu, este remarcabil, la un prim nivel, prin faptul că oferă o structură-suport foarte bine „desenată”, în care cele opt părţi ale lucrării grupează tematic recenziile semnate de autor începând cu anul 2000 în România literară, Observator cultural şi Suplimentul de cultură. O asemenea structură dinamică permite o viziune de ansamblu asupra unor apariţii editoriale ce au marcat, într-un fel sau altul, piaţa culturală din România în ultima vreme. Şi mai remarcabilă este însă unitatea acestui volum, cadrul pe care autorul îl creează pentru fiecare dintre recenziile sale constituind liantul necesar între textele cuprinse aici. Observaţiile fine, tonul uşor ironic uneori, acid alteori, până la polemic, atenţia pe care criticul o acordă detaliilor, toate acestea contribuie la o apariţie editorială importantă care poate fi considerată şi un ghid prin viaţa literară din ultimii ani. De acelaşi autor Fuck the cool…Spune-mi o...

Horaţiu Răzvan Radu – Dicţionar de Drepturile Omului

Dicţionarul de Drepturile Omului reprezintă o lucrare de bază pentru însuşirea terminologiei, principiilor, dispoziţiilor şi a mecanismelor Convenţiei europene a drepturilor omului, prin dubla sa natură, teoretică şi practică. Conceput şi redactat de profesionişti ai dreptului, magistraţi şi diplomaţi, această lucrare reprezintă un ghid de referinţă pentru toţi cei interesaţi de protecţia europeană a drepturilor omului, deopotrivă magistraţi, avocaţi, notari, executori judecătoreşti, profesori şi studenţi, dar şi justiţiabili, atraşi de mirajul Curţii Europene a Drepturilor Omului, considerată nu de puţine ori drept singura cale „serioasă” pentru soluţionarea unui litigiu. Dicţionarul cuprinde 153 de termeni şi se remarcă prin: – bogăţia explicaţiilor care însoţesc termenii – abordarea limpede a conceptelor – referirea amplă la jurisprudenţa CEDO (1957-2013) – suport bibliografic bogat – corelaţii legislative – adagii...

« Older Entries Next Entries »