Currently Browsing: Bookshop

Vlad Popescu – Viața face toți banii

24.90 – 12.45 Lei Cu o voce originală în proza românească, debutant la o vârstă fragedă (în 1996 avea 16 ani), însă într-o epocă mult prea agitată pentru a mai găsi timp pentru literatură, autorul ne propune de această dată un concert care îi pune în evidență cât se poate de inspirat calitățile de comic serios și de tragedian ludic. Urmărind eroii lui Vlad A. Popescu pe stradă, în casă, la serviciu, în mașină sau în cabina de probă, descoperim în fiecare pagină personaje spectaculoase dintr-o lume cât se poate de familiară, o lume în care „viața face toți banii“. „Ludică și parabolică, purtătoare a unui secret umor, ca aceea a lui Răzvan Petrescu sau a Doinei Ruști, proza lui Vlad A. Popescu se remarcă în același timp prin perspicacitate în înțelegerea-imaginarea modului de funcționare a psihologiilor. Personajele, repede și expresiv schițate, își dezvăluie modul de a gândi pe parcursul unor dialoguri alerte. Schimburile de replici, de pe poziții de obicei adverse, seamănă cu un meci de ping-pong și sunt captivante.“ (Alex. Ștefănescu) „Aprind lumina. Mă reped la masă. Notez ca un apucat. Pun punctul victorios. A mea ești, frază! Gata, te-am prins, nu mai poți fugi nicăieri! Admir priveliștea cu fraza paralizată pe hârtie. Mă culc la loc. S-adorm sau nu? Parc-aș mai sta la pândă…“ (Vlad A....

Michael Shelden – Winston Churchill. Tânărul titan

Este povestea unui Winston Churchill animat de un avânt romantic surprinzător, dacă ne raportăm la imaginea, mult mai prezentă în conştiinţa noastră, a personajului politic decisiv din anii celui de al Doilea Război Mondial. În paralel cu viaţa politică, Shelden prezintă şi evoluţia vieţii sale private, cu iubirile sale neîmpărtăşite, căsătoria cu Clementine Hozier, naşterea copiilor.

Agatha Christie – Către zero

Lady Tressilian, o doamnă în vârstă, nevoită să stea mai mult în pat şi lipsită de simţul umorului, invită, pentru două săptămâni, câţiva oaspeţi la reşedinţa Gull’s Point de pe litoral, la sfârşitul verii. Jucătorul de tenis Nevile Strange, protejatul soţului decedat al lui Lady Tressilian, este mustrat de aceasta când le aduce sub acelaşi acoperiş pe actuala sa soţie, Kay, precum şi pe fosta, Audrey, creând o situaţie jenantă. Lucrurile iau o întorsătură neaşteptată atunci când Lady Tressilian este ucisă, iar ofiţerul de poliţie Battle, care îşi petrecea vacanţa în casa nepotului său, inspectorul James Leach, descoperă o încrengătură complicată de indicii şi înşelăciuni.  „Mi s-a părut interesantă ideea ca nişte oameni din locuri diferite să se apropie de crimă, în loc să încep cu crima şi să dezvolt de aici.” – Agatha Christie Order Către zero Preţ @ RON22,99 Qty: Adauga in cosul de...

Ella Pop – Melanj de sentimente

Autoarea ne poartă printr-o poveste de dragoste cât se poate de contemporană, cu un triunghi amoros complicat şi fatidic

Petre Anghel – Istoria politică a literaturii Române postbelice

Scrisă cu „uneltele” specialistului, respectând adevărul istoric, dar şi cu nerv de romancier, „Istoria politică a literaturii române postbelice” este mai mult decât panorama unei epoci, este şi un veritabil instrument de lucru pentru tinerii cercetători, o citeşti „cu sete”, faci pauze şi, deşi ţi se limpezeşte perspectiva asupra epocii, tot îţi mai pui întrebări… Aurel Sibiceanu, scriitor  Între scriitori care au ajuns la maturitate, Petre Anghel face figură aparte. El îşi găseşte oarecum sorgintea în acel tip de literat român dintre cele două războaie care aborda, cu egal interes, poezia, proza şi critica literară, nerefuzând în acelaşi timp, nici publicistica. Această fervoare în acapararea formelor de expresie este aici simptomul unui spirit neliniştit, în permanentă căutare şi mişcare, mai mult decât tentaţia unui virtuoz de a plasticiza aceleaşi teme şi motive în cadrele unor genuri cât mai diverse. Dumitru Radu Popa, Director of the Law Library and Assistant Dean, New York University School of Law Order Istoria politică a literaturii Române postbelice Preţ @ RON59,99 Qty: Adauga in cosul de...

Andrzej Stasiuk – Djermania

Povestitorul cărţii „Djermania”, un scriitor aflat într-o călătorie de promovare prin toată Germania, nu ascunde că ar prefera să fie în Gara de Nord din Bucureşti decât în gara din Stuttgart. Dar de ce se simte atât de incomod? De ce nu scapă de temeri? Şi de ce este mişcat de papa german, care îngenunchează la Auschwitz?  Călătoria în Germania reprezintă o psihoanaliză! Stasiuk se foloseşte cu autoironie de temeri, prejudecăţi, clişee, ale sale sau ale altora, ca de pildă ale unei reviste de scandal din Polonia, care l-a numit un agent de influenţă plătit de Berlin. Order Djermania Preţ @ RON19,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »