Currently Browsing: Bookshop

Silvian Florea – Premiul

24.90 – 12.45 Lei şi Oama primesc un premiu. Bineânţeles, premiul este unul neobişnuit, pentru că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Mulţi dintre noi şi-ar dori să câştige un premiu. Dar câţi ar vrea să fie în pielea celor două personaje care nu-şi doresc deloc premiul? Iar când legea le interzice să-l refuze, oamenii pot ajunge în situaţii limită. Romanul lui Silvian Floarea constituie un spectacol. Un spectacol al vieţii noastre de zi cu zi, prezentat de nişte personaje cât se poate de obişnuite şi în acelaşi timp teribil de ieşite din comun. Aceasta din urmă calitate le este conferită de gânduri şi trăiri care la prima vedere, dincolo de poveste, o să-i pară cititorului cât se poate de familiare. Dar asta numai la prima vedere. În fond, să primeşti un premiu e un lucru bun, la prima vedere. Şi atunci de ce fuge toată lumea de el?   Romanul lui Silvian Floarea constituie un spectacol. Un spectacol al vieţii noastre de zi cu zi, prezentat de nişte personaje cât se poate de obişnuite şi în acelaşi timp teribil de ieşite din...

Haruki Murakami – La sud de graniţă, la vest de soare

Romanul explorează adîncimile sufletului uman, concentrîndu-se asupra metamorfozelor prin care trece sentimentul iubirii de la adolescenţă pînă la maturitate. O poveste aproape ireală despre dragoste şi despre moarte – ca mai toate poveştile lui Murakami

Duțescu M. – Franceza un avantaj

Franceza un avantaj e o carte sumbră şi dură. În ea sună bătaia rece a unui metronom, ca o numărătoare inversă spre zero. Aventuri corporatiste în cheie minoră dar pe bani mulţi, poveşti triste de familie ca nişte străzi fără ieşire, personaje ridicole precum domnul Corneliu, managerul care aduce oase câinilor de la un restaurant din Viena, fiinţe care sunt doar o recuzită de gesturi alienate şi haine de firmă. Peste tot, suprafaţa glossy a unei vieţi sub care mocneşte neconsumată, neconsumabilă, amărăciunea sărăciei lăsate de curând în urmă. Spuma acră a zilelor la mall, afectivitatea subzero, exterioritatea impenetrabilă a celor din jur, singurătatea înnebunitoare în doi într-o cameră de hotel din Bulgaria, disperarea înghiţită de prea multe ori, pe toate le extermină Duţescu, tehnic dar şi „etic lucid”, închizându-le fără milă în forma unor poeme, dându-le mat din câteva mutări. Rareş Moldovan Order Franceza un avantaj Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Muriel Barbery – Eleganţa ariciului

„Sunt mereu foarte sastisită când trebuie să prezint o carte, căci modul tradiţional de a o face, în general, înseamnă să o povesteşti.  De fapt, chiar dacă va trebui să spun câteva cuvinte, mi se pare că povestea este destul de mult anecdotică pentru că, dincolo de personaje şi de naraţiune, ceea ce mă interesează pe mine este să vorbesc despre ceea ce îmi place. Cât despre tramă, nu se petrec enorm de multe lucruri. Sunt două eroine: o fetiţă precoce şi o portăreasă care-şi ascunde bine jocul,  încearcând să lase impresia că e doar o portăreasă, ea fiind de fapt foarte citită, foarte erudită şi foarte fină. Sunt două singurătăţi care, pe măsură ce în clădirea în care locuiesc se petrec anumite evenimente, ies încetul cu încetul din singurătate, se schimbă, se transformă, renasc. Vor trăi o grămadă de transformări interioare. De îndată ce am spus asta, mi se pare un pic superficial. De fapt, când scriu, nu o fac ca să spun o poveste, chiar dacă, la capăt, ea însăşi se povesteşte. Scriu pentru plăcerea cuvintelor şi a stilului; îmi place mult să simt asta scriind texte şi, în plus, să încerc de fiecare dată plăcerea unică de a scrie, într-un mod cât mai potrivit şi cât mai pur posibil, sper eu, ceea ce resimt. Pe de altă parte, povestea şi scriitura sunt pentru mine mijloace de a evoca lucruri care mă interesează  şi lucruri pe care le iubesc. L-am auzit pe cineastul Jeunet, referitor la Fabulosul destin al lui Amélie Poulain explicând că, ani de zile, notase într-un carneţel tot ceea ce îl interesa şi tot ceea ce îi plăcea în ideea ca într-o zi să le transpună într-un film. Şi astfel a apărut Amélie Poulain. „Deosebit de recomandat tuturor celor care iubesc genul de roman a cărui sămânţă se sădeşte într-un ungher al sufletului, creşte...

Simon Toyne – Turnul

„O aventură cu ritm alert, pe care o citești cu mare plăcere, fiindcă are multă acțiune și multe răsturnări de situație… Un roman pe care îl devorezi dintr-o suflare.“ (Kate Mosse)

David Foster Wallace – Mătura sistemului

Cleveland, Ohio, 1990. Fiica CEO-ului imperiului Stonecipheco – jucător-cheie pe piaţa produselor alimentare pentru bebeluşi, gata să dea lovitura cu un preparat care accelerează dobândirea limbajului – şi centralistă a unei edituri-fantomă, Lenore Beadsman nu ştie prea bine cine este. Captivă într-un sistem de relaţii şi discursuri care o construiesc, Lenore este subiectul îndoctrinării străbunicii Lenore – fostă studentă şi discipol al lui Wittgenstein –, şedinţelor dubioase de psihoterapie ale nevroticului doctor Jay, avansurilor lui Norman Bombardini – gigantul ingineriei genetice hotărât să îngurgiteze întreaga lume – şi geloziei şi poveştilor macabre narate cu obstinaţie de şeful şi iubitul ei, Rick Vigorous, editor cu ambiţii literare şi complexe pe măsură. Dispariţia străbunicii din căminul de bătrâni împreună cu alţi rezidenţi decrepiţi şi transformarea papagalului său, Vlad Ţepeş – care începe din senin să rostească, în combinaţii hilare, cuvinte vulgare, versuri de Auden şi versete din Biblie –,  în vedetă TV la un post creştin îi accentuează anxietăţile, iar căutarea celeilalte Lenore devine o aventură picarescă în căutarea propriei identităţi. Cu o ironie savuroasă, Wallace explorează implicaţiile filosofice, sociale şi politice ale acestei căutări, punând în dialog discursuri teoretice fundamentale şi construind astfel un „mare roman american”, o critică a autoritarismului şi a ideologiei societăţii americane post-moderne. Order Mătura sistemului Preţ @ RON49,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »