Dispută pe manuscrisele lui Kafka

Manuscrisele lui Kafka nu au fost distruse, după moartea sa, aşa cum îşi dorea autorul evreu de origine cehă. Cărţi precum: “Castelul”, “Procesul” şi “America” nu ar mai fi fost opere de referinţă  ale literaturii de secol al XX-lea dacă i se respecta dorinţa. Manuscrisele ce trebuiau distruse au rămas, însă, în grija lui Max Brod până la moartea sa şi apoi în grija secretarei sale, Ilse Ester Hoffe, care la rândul ei le-a lăsat moştenire, înainte de a muri, în 2007 – la vârsta de 102 ani – celor două fiice ale sale, Eva Hoffe şi Ruth Wiesler, care se luptă acum în...

Cristoiu, de la Historia la Eminescu, tot prin Pufu

Ion Cristoiu are 49% din acţiunile editurii Eminescu. Recent a achiziţionat, împreună cu Vlad Pufu (fostul său colaborator din vremea de glorie a Bulinei roşii), compania, încercând să revitalizeze publicistica interbelică. După ce au eşuat financiar cu Historia, cei doi mai fac o încercare, graţie aptitudinilor manageriale ale lui Pufu, personaj puţin cunoscut la Bucureşti. După ce Cristoiu l-a făcut celebru, Vlad Pufu s-a retras la Buzău unde a avut mai multe iniţiative antreprenoriale, inclusiv cu echipa de fotbal Gloria din Crâng. A înfiinţat trustul de presă Evenimentul românesc. A editat cotidianul Şansa, a avut un post de radio, unul de televiziune, făcând diferenţa printre grupurile de interese locale. Acum ei cred că pot relansa o editură de tradiţie exploatând potenţialul copleşitor al scrierilor interbelice, pentru care cei 70 de ani au trecut. Deci nu mai mai au de plătit drepturile de...

Un haitean, laureat al premiul Benjamin Fondane, instituit de ICR Paris

Scriitorul haitian Jean Métellus va primi în ziua de 18 martie, la Palatul Béhague, sediul Ambasadei României la Paris, premiul  Benjamin Fondane, un autor de prestigiu, de origine română care a scris în limba lui Moliere şi a plecat recent la cele veşnice. Jean Métellus s-a născut în orașul Jacmel din Haïti în 1937 și s-a exilat la Paris în 1959.  Remarcat la debuturi de André Malraux pentru volumul « Au pipirite chantant» (1975), Jean Métellus a publicat peste 20 de volume de poezie, proză, teatru și eseuri, fiind distins în 2006 cu marele premiu internațional de poezie Léopold Sédar Senghor pentru întreaga sa operă. În 2008 i se acordă în Franța importanta distincție Cavaler al Legiunii de Onoare. Printre scrierile sale de mare succes la public și la critică se numără : « Jacmel, ou le crépuscule » (roman, 1982) ; « Anacaona » (piesa de teatru, 1986)  și volumele de eseuri « Haïti, une nation pathétique » (1987) , « De l’esclavage aux abolitions – XVIIème – XXème siècles » (1998), precum și cartea de interviuri cu Françoise Naudillon, intitulată « Des maux du langage à l’art des mots »...

Un ţărănist la Filarmonica „George Enescu”

Andrei Dimitriu a fost numit director interimar al Filarmonicii Naţionale „George Enescu” din Bucureşti, după pensionarea lui Cristian Mandeal, apărută în urma unui scandal de proporţii cu angajaţii care l-au acuzat că a folosit Filarmonica în interese private. Andrei Dimitriu face parte dintr-o veche familie ţărănistă. Fratele său geamăn, Sorin, a fost unul dintre cei mai marcanţi lideri ai Fondului Proprietăţii de Stat. Pe vremea când el, Andrei, conducea Societatea Română de Radio, instituţia a ajuns pentru prima oară după un deceniu pe profit. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cel care l-a numit, îl consideră un profesionist venit din afara sistemului care ştie arta managementului...

Alexandru Mirodan – „Autorul moare azi”

Dramaturgul Alexandru Mirodan, de origine română, s-a stins din viaţă la Tel Aviv, la vârsta de 83 de ani. În ultimii ani  s-a remarcat cu opera sa de referinţă: ”Dicţionarul neconvenţional al scriitorilor evrei de limba română”, apărută la Editura Minimum, care îi aparţinea. Emigrat în 1976 din România, a lăsat printre veteranii teatrului românesc amintiri frumoase. I s-a jucat chiar la Naţional o piesă: „Ziariştii”, cu aproape o mie de reprezentaţii. Trunchiată de cenzură, s-a bucurat de un succes enorm. Teatrul de comedie s-a inaugurat în Bucureşti cu „Celebrul 702” sau Autorul moare azi, o piesă de a sa cu actori de excepţie. Piesa a fost tradusă în mai multe limbi (spaniolă, engleză, franceză, sârbă, cehă), chiar înaintea apariţiei în limba română. Apoi, în ebraică. Ajuns în Israel, după ce a lucrat o perioadă la Muzeul Diasporei „Beth Hatefutsoth”, înfiinţează, împreună cu poetul Sebastian Costin, revista  de  limbă română „Minimum”. Alexandru Mirodan a tradus extrem de multe cărţi, în special romane poliţiste din seria Hercule Poirot, scrise de Agatha Christie, dar şi cartea ”Cazul Louise Laboine” de Georges Simenon. Topârceanu avea să-i scrie o dedicaţie: «Celui mai talentat dintre tinerii mei confraţi actuali şi celui mai temut dintre rivalii mei...

Nichita Stănescu – Sunt un om viu

Nichita Stănescu (31 martie 1933-13 decembrie 1983) este considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici. A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura (1980). Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu,-„Ochiul ca o frunză de leuştean, a tatălui meu … ” – s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine ţărani prahoveni veniţi la oraş, în Ploieşti, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foştii ţărani prahoveni au devenit meşteşugari şi comercianţi ploieşteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea şi comercializarea unor ţesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, – „Mama mea, care m-a născut … ” -, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Vorojej. Tatăl Tatianei, fizicianul şi generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, şi decanul facultăţii de ştiinţe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse. Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa turbulenţă ce urma a fi provocată de bolşevici în Rusia, se refugiază discret şi rapid împreună cu familia sa, formată din soţie şi două fete, în România, iniţial în Constanţa şi ulterior la Ploieşti, unde se stabilesc. Aici, în oraşul petroliştilor dar şi al geniului român al „răsului-plânsului”,Ion Luca Caragiale, viitorii părinţi ai lui Nichita se vor întâlni şi căsători 6 decembrie 1931. Întâiul...