Cristoiu, de la Historia la Eminescu, tot prin Pufu

Ion Cristoiu are 49% din acţiunile editurii Eminescu. Recent a achiziţionat, împreună cu Vlad Pufu (fostul său colaborator din vremea de glorie a Bulinei roşii), compania, încercând să revitalizeze publicistica interbelică. După ce au eşuat financiar cu Historia, cei doi mai fac o încercare, graţie aptitudinilor manageriale ale lui Pufu, personaj puţin cunoscut la Bucureşti. După ce Cristoiu l-a făcut celebru, Vlad Pufu s-a retras la Buzău unde a avut mai multe iniţiative antreprenoriale, inclusiv cu echipa de fotbal Gloria din Crâng. A înfiinţat trustul de presă Evenimentul românesc. A editat cotidianul Şansa, a avut un post de radio, unul de televiziune, făcând diferenţa printre grupurile de interese locale. Acum ei cred că pot relansa o editură de tradiţie exploatând potenţialul copleşitor al scrierilor interbelice, pentru care cei 70 de ani au trecut. Deci nu mai mai au de plătit drepturile de autor.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *