Milan Kundera – Viaţa e în altă parte

Alegând lozinca insurgenţilor Sorbonei din mai 1968 drept titlu al romanului său, Milan Kundera aşază destinul unei întregi generaţii sub semnul eşecului. Eroul său nu este un tânăr al acelor locuri şi vremi, ci unul care-şi trăieşte dureroasa maturizare în epoca instaurării regimului comunist în Cehoslovacia. Viaţa e în altă parte este drama unui nevinovat, ispăşindu-şi în final vinovăţia. Adolescent vulnerabil, bântuit de teama de ridicol, dar de o extremă puritate, poetul Jaromil se simte atras de ideologia marxistă, care-i promite o iluzorie revanşă împotriva unei lumi ce nu-l poate cuprinde. Treptat, el devine prizonierul unui sistem care îi cere să renunţe la tot ce venerase în chipul cel mai curat cu putinţă şi să intre în concertul platitudinilor care se dau drept singura literatură adevărată. Puritatea lui ultragiată se transformă atunci de-a dreptul în abjecţie, o dată cu denunţul prin care Jaromil îşi trimite prietena la inchisoare. Să fie epilogul ca o mărturisire? Şi Milan Kundera a...

Milan Kundera – Nemurirea

Lumea zugravită în Nemurirea este o lume descompusă, alcătuită din cioburi care pe alocuri se îmbucă fără fisură şi pe alocuri refuză orice potrivire. Un gest nelămurit, o pereche de ochelari sparţi, o senzaţie tulbure sunt, în romanul lui Kundera, suduri capabile să abolească timpul, să creeze punţi peste care se trece cu uşurinţă dintr-un veac într-altul. Aproape nimic, în schimb, nu reuşeşte să apropie personajele prinse în vacarmul prezentului; mişcările lor ascultă parcă de o nehotărâtă plutire printre hazarduri şi alternative. Întreg derizoriul existenţei, începând chiar cu ispita inconsistentă a nemuririi, scapă totuşi în chip straniu de sub imperiul grotescului, atât de familiar autorului: o tentă de crepuscul răzbate parcă pretutindeni din fiecare pagină a acestui minunat roman. de acelaşi autor: Falsul autostop Order Nemurirea Preţ @ RON42,00 Qty: Adauga in cosul de...

Milan Kundera – Ignoranţa

De Alexandru Cristian Ce înseamnă a avea o patrie? A fi născut într-un loc în care prima oară ai simţit, ai vorbit, ai iubit, ai cunoscut lumea, ai visat. Patria este leagănul pământesc al oricărui om. Poţi avea mai multe patrii? Milan Kundera spune că poţi avea câte vrei, important este să simţi că faci parte din acel loc. Irena este exilată în Franţa de peste douăzeci de ani, Josef la fel. Au plecat după Primăvara din 1968, după ce tancurile roşii au zdrobit dorinţa de libertate a ţării lor. Patria pentru ei este o noţiune abstractă, este o amintire pierdută în colţul minţii. Ignoranţa cu care ei tratează lipsa patriei nu trebuie să ne mire. Pentru aceştia  patria a fost reprezentată de oameni care au alcătuit universul lor. Fără acest univers ei sunt pierduţi, nu îşi mai ştiu originile. Familia şi prietenii reprezintă de cele mai multe ori patria unui  om. Ziua îi arăta paradisul pe care-l pierduse noapte infernul din care fugise, acesta este coşmarul unui exilat în perioada Cortinei de Fier.  Amândoi vor reveni în Boemia natală şi vor cunoaşte dezamăgirea, speranţa şi visul. Între cei doi se va înfiripa o poveste lăsată neterminată. Revenirea lor este continuarea şi sfârşitul poveştii din tinereţe. Ignoranţa lor este povestea  de dragoste de care şi-au dat seama prea târziu. Ea se va încheia după ce se va consuma pentru că nu mai avea sens după zeci de ani. Doi străini nu pot avea o adevărată poveste de dragoste. De remarcat că autorul foloseşte denumirea Boemia şi nu Cehia. Boemia este originea acestei patrii. În timpul comunismului ţara era formată din două entităţi diferite.Irena şi Josef   nu erau cehoslovaci ci boemieni. Noţiunea de patrie este raportată la scurtimea vieţii noastrea, trăim prea puţin pentru a avea mai multe patrii. Un om când se mută în altă ţară are nevoie de timp pentru...

Milan Kundera – Cartea râsului şi a uitării

Cartea râsului şi a uitării este în întregime un roman în formă de variaţiuni. Nu e prima oară când romancierul ceh lucrează „la vedere“ numai că, venită din partea unui maestru al ironiei ca el, deconspirarea intenţiilor trebuie sa dea de gândit. Temele lui Milan Kundera, obsesive dintotdeauna – râsul şi uitarea de aici, ca şi erosul, ticăloşia sau ruşinea de aici si de aiurea – aveau desigur nevoie de libertatea conferită de o structură cu minime constrângeri, cum este forma variaţiunilor. Dar mai presus de asemenea raţiuni stă privirea tandră şi în acelaşi timp ironică pe care, din exilul sau francez, Kundera o aruncă acum asupra lumii, deopotrivă a celei în care trăieşte şi a celei lăsate în urma: o lume în care oamenii ei înşişi par simple variaţiuni ale câtorva impulsuri fundamentale, cu minuscule complicaţii de parcurs la care răspund aproape stereotip, inşi cu o existenţă fără ieşire şi un apetit nestăvilit pentru compromis, o lume pentru care până şi proiecţia paradisului e „infectată“. de acelaşi autor: Eduard şi...

Milan Kundera – O întâlnire

Aproximativ treizeci de articole (uneori revăzute) compun această scriere care se declină în registre deja explorate în Testamente trădate şi Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu iluştrii săi înaintaşi (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal…), cu contemporanii săi (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz…), cu muzicienii săi (Janáček, Schönberg, Xenakis…), cu pictorii săi (Bacon, Matisse). Alături de ei, prin intermediul lor, meditează, experimentează, face digresiuni, verifică. În O întâlnire un tehnician vorbeşte despre meseria lui cu nişte colegi. În măsura în care ne interesăm de culisele creaţiei, va fi uşor să culegem o bogată recoltă de inteligenţă şi umor acid. Fiindcă acest jurnal de bord ni-l înfăţişează pe Kundera la pândă şi patrulând în operele pe care le admiră pentru a descoperi răspunsuri la întrebările pe care şi le pune. De ce protagoniştii marilor romane (Valmont, omul fără însuşiri, Don Quijote, naratorul proustian etc.) nu au niciodată copii? Când şi de câte ori a făcut dragoste Anna Karenina cu Vronski? De ce insistă atât de mult exegeţii lui Brecht asupra igienei lui îndoielnice? De ce se scuză Aragon că e romancier? Cum procedează Malaparte pentru a inventa forma romanului său Kaputt? Prin ce mister, potrivit cărei legi, se strecoară grotescul în oroare şi plictiseala în tragedie? De acelaşi autor Insuportabila uşurătate a...