Un tată îi scrie, înaintea unei operaţii dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. După operaţie, scrisorile continuă să se înlănţuie. Se agaţă mai întâi „ca iedera“ de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex“, ce căutăm într-o lume în care părem destinaţi fericirii?
Protagonista scrisorilor este mai întâi inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obişnuit, plin de griji, şi chiar inima-inimă, personajul-vedetă al anatomiei noastre, care se poate îmbolnăvii.
O întreagă geografie afectivă, creată după capriciile memoriei, se ascunde în plicul încăpător al acestei cărţi: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmări nebănuite, scene din casa copilăriei, adresa mitică „Dr. Lister 69“, flash-uri din anii ’50 şi fleacurile vieţii de zi cu zi. Dar şi gândurile abstracte, sistematizate, care se datorează „riscului de a avea un tată filozof“.
Din cele şaisprezece scrisori se conturează o viaţă şi un cod. Sub protecţia distanţei şi-a convenţiei epistolare, Gabriel Liiceanu găseşte prilejul să fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, să-şi amintească, să povestească, să cadă pe gânduri, să se lase întrebat şi să ne răspundă. Pentru că, acceptând pactul propus de autor, fiecare cititor se transformă în „fiul“ din titlu.
„Gabriel Liiceanu are talentul, spiritul de observatie si farmecul scriitorului capabil sa transmita emotia «traitelor» proprii in scene vii, cu personaje, decoruri si atmosfera pe care le vezi ca intr-un cineverite si carora le extrage apoi semnificatiile. Asa sunt multe secvente din scrisorile grupate sub titlul «American Story », evocarea apartamentului parintesc din Cotroceni si a mamei ce a facut din el « un adapost al istoriei », cu pretul sacrificiului de sine, caci i-a fost dat sa traiasca vremuri urate“ (Formula As)
„Cu Scrisori către fiul meu Gabriel Liiceanu revine la stilul epistolar. Paradoxal, deşi «clasica», structura epistolară oferă mai multe libertăţi decat constrângeri. O constrângere ar fi ca trebuie să-ţi alegi cu grija «andrisantul»: trebuie să fie unul căruia să i te poţi mărturisi în voie şi care, de la distanţă, să-ţi dăruiască nu numai încrederea lui necondiţionată, ci şi să te – cum să zic? – «fertilizeze» estetic în propria-ţi sinceritate.“ (Ziua)
De acelaşi autor
Sku: GA113LII
Memoriile singurului mareşal al Finlandei, apărute postum, în 1952, sunt oglinda unei istorii tumultuoase şi a unei biografii de excepţie.
Biblioteca Naţională a Franţei a cumpărat memoriile lui Giacomo Casanova pentru 7 milioane de euro, anunţă Reuters. Memoriile, considerate pierdute la finalul celui de-al doilea război mondial, au fost găsite în seiful unei bănci din Leipzig, unde au fost adăpostite cu câteva zile înainte de bombardamentele aliaţilor din 1945.
În Ploaia înainte să cadă se desfăşoară destinul unor femei din aceeaşi familie, unite nu doar prin legăturile de sânge, ci şi prin întorsăturile unui destin aspru, care pare să urmeze un model prestabilit. Înainte de a muri, bătrâna Rosamond îşi înregistrează tulburătoarea poveste pe patru casete audio destinate lui Imogen, nepoata verişoarei sale, oarba din fragedă copilărie. Relatată într-un mod inedit, cu ajutorul a douazeci de fotografii evocatoare, înşirate în ordine cronologică, povestea lui Rosamond dezvăluie un lanţ de evenimente tragice, în care iubirea şi ura se împart în mod egal între mame şi fiice.
“Sunt asemeni lui Iov, omul care, pierzând divinitatea, priveşte spre golul rămas şi numai înţelege nimic. Singura forţă ce-mi rămâne este refuzul. Refuzul de a mă supune, de a accepta să dau libertatea pe linişte, pe anestezie – acest pact modern cu diavolul pe care atâţia oameni din ţările oprimate îl fac pentru «a fi lăsaţi în pace»”(Eugene Ionesco)
Autorul, Konstantinos Arvanitis, nu este scriitor şi nu a făcut carieră în cultură. Jurnalul este scris în perioada 1893-1899, într-un caiet de format mic, şi are 116 pagini. Nu ştim dacă a existat o continuare a acestui jurnal. Practic, avem de-a face cu jurnalul unui băiat de prăvălie, de numai 13 ani, care încearcă să-şi controleze viaţa şi bineînţeles nu reuşeşte. Visul lui cel mai mare, să facă studii, a rămas un vis. Acest uimitor jurnal a fost publicat întâi în revista Apostrof. Subtitlurile marginale şi notele aparţin editorului.
Volumul reuneşte două texte: „Rotonda plopilor aprinşi”, în care autorul evocă diferite personalităţi culturale pe care le-a cunoscut şi de care a fost apropiat într-o epocă sau alta a vieţii, de la Tudor Arghezi şi Gala Galaction la V. Voiculescu, Lucian Blaga sau Marin Preda, şi „De dincolo de ape”, ce include jurnalul american al autorului din decembrie 1969 până în decembrie 1970. Acestora li se adaugă pagini inedite de memorialistică.
Pentru prima dată, Farah Pahlavi, soţia ultimului şah al Iranului, rupe tăcerea şi îşi dezvăluie povestea de dragoste cu un bărbat şi cu o tară. Povestea începe ca un basm: La numai 19 ani, Farah se căsătoreşte cu Mohammed Reza sah Pahlavi. Viaţa ei se schimbă în câteva luni: devine împărăteasă şi una dintre cele mai celebre femei din lume. Douăzeci de ani mai târziu, fericirea se transformă în coşmar: manifestaţii, revolte şi plecarea grăbită a şahului, deja grav bolnav, rătăcind fără să îşi găsească un loc de exil.
Memorii? Autobiografie? Jurnal? Confesiune? Ce este acest Crezul meu pe care ni-l propune Carlos Fuentes la vârsta bilanţurilor? Un cocteil din toate acestea şi totuşi altceva. Fără doar şi poate, patronul literelor mexicane ne aruncã o provocare sub forma unui „abecedar” intim al gândurilor, meditaţiilor şi amintirilor sale de o viaţă. O carte-inventar sau o carte-promenad[ prin crezurile unui scriitor, care debuteazã cu Amistad (Prietenie), Buñuel şi Cinema şi navigheazã prin arhipelagul literelor alfabetului pânã la Wittgenstein, Xenofobie, Zebrã şi Zürich. Un excurs demn de tradiţia lui Montaigne, dar care are îşi creeazã propriul vehicul original,o specie inedită de autobiografie literară.
Al patrulea volum din seria de Memorii din când în când îl reprezintă din nou pe Constantin Ţoiu memorialistul. Portrete, întâmplări spectaculoase, minimonografii urbane, comentarii – adesea sarcastice – despre evenimente petrecute în ultimii ani, întoarceri bruşte în anii ’60-’70, în toate se recunoaşte mâna sigură a prozatorului, dar şi intelepciunea senectuţii.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
