Bravo tanti Ica! Trăieşte-ţi viaţa!

Pe tanti Ica, cumnata lui Cioran, n-a mai căutat-o nimeni din mileniul trecut să o întrebe cum îşi mai duce zilele. S-ar fi dus pe lumea cealaltă fără ca cineva să-i mai poarte de grijă, dacă n-ar fi scos la licitaţie operele din perioada de creaţie românească a lui Emil Cioran. Sigur că poate fi acuzată pentru procedură, dar nu pentru că vrea să câştige un ban. Trăim vremurile liberale pe care ni le-am dorit cu toţii. Ce nu e ilegal, e legal. Ilieşiu acuză că la Paris se vând ilegal obiecte din arhiva Cioran În zadar Gabriel Liiceanu a acuzat-o că minte. În jurul oricăror licitaţii există o oarecare discreţie. Poate, tanti Ica, are o singură vină: că nu s-a adresat mai întâi autorităţilor româneşti să întrebe dacă îşi doresc să achiziţioneze aceste obiecte din patrimoniul familiei. Dar, după cum le cunoaştem năravurile, nici n-ar fi avut la ce uşi să bată. Ale lui Kelemen Hunor? Ale lui Gabriel Liiceanu? Ale lui Horia Roman Patapievici? Dacă intelectualii de marcă ai României aveau atâta drag de patrimoniul cultural românesc, de ce nu au tras semnalele de alarmă, de ce nu şi-au deferecat conturile pentru a cumpăra obiectele? Lăudabil este gestul TVR, cu toate că nu e treaba Consiliului său de Administraţie, de a participa la licitaţia pariziană. Dar chiar, aşa, nu s-au găsit o sută de mii de euro pentru materialele de lucru ale filozofului din perioada sfintei sale tinereţi? Nu e treaba lui Gigi Becali să cumpere. Nici nu ar şti pe ce dă banii. Dar statul român, plătit cu impozite grase, autorităţile culturale care au pus taxe şi pe ramele de tablouri, nu-şi puteau rupe de la gură? Trebuie ca tanti Ica să moară de foame într-o democraţie liberală, cu bunurile din proprietatea familiei, sub pernă? Să fim serioşi. Femeia a vândut din ce îi aparţine de...

Mircea Cărtărescu: „Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea.”

– Mulţi dintre cititorii dumneavoastră remarcă acurateţea textului, au simţit sensibilitatea dvs, ce ne puteţi destăinui despre modul în care scrieţi, cum vă organizaţi timpul de lucru? – Eu sunt unul dintre autorii care scriu fără un plan iniţial. Mă bazez numai pe inspiraţie. Trebuie să am inspiraţie în fiecare zi. Lucrez numai dimineaţa, cam între ora 10 şi unu. Nu şterg nimic. Ce să vă mai spune? Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea pe masă. Cam astea sunt cerinţele scrisului meu. – Numai una? – Una, iniţial şi dacă se prelungeşte povestea, a două. – În „De ce iubim femeile” la  pagina 76 ne-aţi spus că vom afla la pagina 164 care este tabietul dumneavoastră. – Pentru că nu nici nu există. A fost vorba de glumă care s-a îngroşat. Un cititor a dat editura în judecată. S-a simţit foarte frustrat că nu a găsit pagina la care afla răspunsul, încât a fost foarte furios. – Revizuiţi? – Nu reviziuiesc nimic niciodată. Textul meu curge de la un capăt la altul. Eu scriu în caiete, de mână. Dacă tai unul sau două cuvinte pe pagină.  În rest, nu. Am manuscrisele adunate de treizeci de ani. Am o secţie întreagă din biblioteca mea, numai cu caiete unul lângă altul.  Scriu jurnal de la 17 ani. Aşa că sunt unul dintre puţinii autori care mai au manuscrise. – Sunteţi ca Neagu Djuvara, împotriva computerului? – Pe word nu se păstrează nimic. Doar jurnalistica o fac pe computer pentru că e mai rapid şi mai...

Manuscrisele lui Casanova, şapte milioane de euro

Biblioteca Naţională a Franţei a cumpărat memoriile lui Giacomo Casanova pentru 7 milioane de euro, anunţă Reuters. Memoriile, considerate pierdute la finalul celui de-al doilea război mondial, au fost găsite în seiful unei bănci din Leipzig, unde au fost adăpostite cu câteva zile înainte de bombardamentele aliaţilor din 1945. 3.700 de pagini îngălbenite ambalate în mai multe cutii vor lua definitiv drumul Franţei. Documentele provin dintr-o colecţie privată. Giovanni Giacomo Casanova de Seingalt (1725-1798) a fost un aventurier italian, originar din Veneţia, devenit celebru prin peripeţiile sale galante, evocate în „Memoires” („Povestea vietii mele”) scrise între anii 1791 si 1798, care cuprind existenţa sa aventuroasă şi experientele sale, convingerile sale, care se remarcă printr-o bună cunoaştere şi descriere a moravurilor epocii. El a fost bibliotecar şi a avut timp de...