– Mulţi dintre cititorii dumneavoastră remarcă acurateţea textului, au simţit sensibilitatea dvs, ce ne puteţi destăinui despre modul în care scrieţi, cum vă organizaţi timpul de lucru?
– Eu sunt unul dintre autorii care scriu fără un plan iniţial. Mă bazez numai pe inspiraţie. Trebuie să am inspiraţie în fiecare zi. Lucrez numai dimineaţa, cam între ora 10 şi unu. Nu şterg nimic. Ce să vă mai spune? Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea pe masă. Cam astea sunt cerinţele scrisului meu.
– Numai una?
– Una, iniţial şi dacă se prelungeşte povestea, a două.
– În „De ce iubim femeile” la pagina 76 ne-aţi spus că vom afla la pagina 164 care este tabietul dumneavoastră.
– Pentru că nu nici nu există. A fost vorba de glumă care s-a îngroşat. Un cititor a dat editura în judecată. S-a simţit foarte frustrat că nu a găsit pagina la care afla răspunsul, încât a fost foarte furios.
– Revizuiţi?
– Nu reviziuiesc nimic niciodată. Textul meu curge de la un capăt la altul. Eu scriu în caiete, de mână. Dacă tai unul sau două cuvinte pe pagină. În rest, nu. Am manuscrisele adunate de treizeci de ani. Am o secţie întreagă din biblioteca mea, numai cu caiete unul lângă altul. Scriu jurnal de la 17 ani. Aşa că sunt unul dintre puţinii autori care mai au manuscrise.
– Sunteţi ca Neagu Djuvara, împotriva computerului?
– Pe word nu se păstrează nimic. Doar jurnalistica o fac pe computer pentru că e mai rapid şi mai imediat.
O lectie pentru noi toti!
toată admiraţia pentru Mircea Cărtărescu, un cărturar de seamă a românilor.
cartarescu = scriitor de doi bani. o nulitate siropoasa.