Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, a murit marţi, la vârsta de 67 de ani, şi a fost înmormântat miercuri, la Paris, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei.
Mircea Iorgulescu a murit în urma unui cancer.
Mircea Iorgulescu, născut în 23 august 1943, la Valea Călugărească, judeţul Prahova, a fost critic, istoric şi eseist literar. A absolvit Facultatea de limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti în 1966. Între 1968 şi 1970, a fost redactor la ziarul Munca, iar în perioada 1971 – 1989, la România literară.
S-a stabilit la Paris în 1989. A făcut jurnalism radiofonic la RFI şi Radio Europa Liberă. A fost corespondent, redactor şi director adjunct al Serviciului românesc al postului Europa Liberă, între 1996 – 1999, în timp ce la RFI a fost colaborator permanent între 1989 şi 1992, în 1995 şi din 2000 până în 2008, când s-a pensionat, potrivit site-ului www.europalibera.org.
Premiul Nobel pentru Literatură, 1985
În urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria atât de bogată a „surorii noastre de gintă latină”.
“Sunt asemeni lui Iov, omul care, pierzând divinitatea, priveşte spre golul rămas şi numai înţelege nimic. Singura forţă ce-mi rămâne este refuzul. Refuzul de a mă supune, de a accepta să dau libertatea pe linişte, pe anestezie – acest pact modern cu diavolul pe care atâţia oameni din ţările oprimate îl fac pentru «a fi lăsaţi în pace»”(Eugene Ionesco)
Ploaie de stele, roman apărut pentru prima oară în Franţa în 1933, este o poveste de dragoste ţesută după modelul intrigii poliţiste, între o falsă dactilografă (în fapt, o prinţesă) de la o instituţie europeană şi un funcţionar ce se va dovedi cel mai ilustru nume al aristocraţiei din Boemia.
Franţa intră într-o perioadă tulbure, marcată de o dilemă inedită: cum se poate opri Teroarea, instaurată de aceeaşi Convenţie cu şaisprezece luni în urmă, fără ca procesul ei să fie totodată unul al Revoluţiei inseşi; cum se pot ierarhiza răspunderile, deosebind între simplii executanţi şi autorii decretelor şi ordinelor, pentru a-i pedepsi pe adevăraţii vinovaţi; cum a fost cu putinţă ca Revoluţia, întemeiată pe doctrina Luminilor, pe ideea de libertate şi respectare a drepturilor omului, să eşueze în vandalism.
Premiul Nobel pentru Literatură, 1957
Marcel Mathiot: un învăţător de provincie, un nume necunoscut pâna la publicarea acestui jurnal, care a produs senzaţie la Paris în toamna lui 2008. Începând de la 16 ani, Mathiot, născut în 1910, a scris în fiecare zi a lungii sale vieţi o pagină de carnet, precedată de un titlu. După moartea lui, s-au gasit 60 de carnete, 21 600 de pagini, din care editorii au selectat însemnările ultimilor patru ani, combinându-le savant cu notaţii mai vechi.
De ce “cunoaşterea inutilă”? Pentru că, din cât au fost (şi sunt) mai multe, mai variate şi mai elocvente adevărurile, mărturiile, dovezile privind atrocităţile comunismului, cu cât sunt mai mari şi mai sigure posibilităţile de cunoaştere, analiza şi difuzare democratică a informaţiei, cu atât ele au fost mai ocultate în mass-media occidentale, intru apărarea falimentului ideologic şi politic al marii utopii instaurate în 1917.
Premiul Nobel pentru Literatură, 1985
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
