Când se va scrie istoria acestor ani, romanul lui Ştefan Dimitriu va trebui luat în considerare ca document (…) Scriitorul are capacitatea de a construi o intrigă captivantă; talentul de a sugera psihologia personajului descriindu-i gesturile; harul de a inventa replica sugestivă; ştiinţa de a construi un prim-plan şi de a lumina dintr-un unghi neaşteptat caracterele; în fine, darul de a construi o mulţime de personaje de fundal, credibile, deşi spaţiul ce li se acorda e redus.
Ştefan Dimitriu se dovedeşte un atent observator al vieţii sociale, care îşi temperează prin umor patetismul. Scrisul său se remarcă prin bun-gust şi credibilitate. Alex Ştefănescu
Sku: ST132DI
O stea îndepărtată poate fi citit ca o fabulă exemplară despre impostură. Protagonistul-impostor, un bărbat fără altă morală decât una pur estetică, un dandy al ororii, un artist al cruzimii care în timpul regimului lui Salvador Allende se dă drept poet, autodidactul Alberto Ruiz-Tagle. Odată cu instaurarea dictaturii lui Pinochet, îşi arată adevărata faţă, o faţă sângeroasă, cea a pilotului-poet Carlos Wieder, care, de la manşa unui avion german din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie pe cerul chilian versete din Biblie. Carlos Wieder este şi pilot, şi poet, şi torţionar, şi asasin, responsabil pentru multe dintre dispariţiile şi crimele comise în Chile în timpul dictaturii militare. Ruiz-Tagle sau Carlos Wieder sau Juan Sauer sau R.P. English sunt una şi aceeaşi persoană, întruchiparea răului şi a violenţei. Doar că romanul ne oferă imagini oarecum indirecte ale violenţei: o violenţă manifestată în sfera artistică, plasată mereu în zona esteticului (în poezie, în fotografie, în fanzine, în spatele obiectivului unui camere de filmat), o derulare de secvenţe de istorii personale, prinse într-un hiat al istoriei continentului sud-american în cea de-a doua jumătate a secolului XX. O poveste despre vieţi curmate şi despre destine de distrugerea cărora nu se face nimeni vinovat. Iar dacă vinovaţii sunt găsiţi, se întâmplă să fie atât de târziu, încât pedepsirea lor devine aproape inutilă, dacă nu cumva chiar lipsită de sens.
Octav Popa
În cel de-al doilea roman al trilogiei ce gravitează în jurul lui Frank Bascombe, Ziua Independenţei, Richard Ford continuă odiseea plină de umor şi melancolie a personajelor sale. Acum agent imobiliar în Haddam, adevărat topos american, ilustrativ pentru un anumit tip de existenţă în suburbiile elegante din New Jersey, Frank caută strategii de supravieţuire după evenimentele traumatizante din viaţa sa – moartea fiului mai mare, divorţul, despărţirea de Vicki Arcenault, singura femeie care i-a mai putut trezi sentimente după ce a pierdut-o pe soţia sa, Ann. Pe jumătate un road novel, Ziua Independenţei e o carte mai intensă şi mai alertă decât 
Este remarcabil să descoperi că unul dintre cei mai buni analişti ai ştiinţelor de frontieră e atât de familiarizat cu natura spiritului uman. Sunt semne de bun augur pentru vremurile noastre.
Publicat în 1953, romanul a inaugurat perioada de plenitudine creatoare a scriitorului. Inspirată de experienţe personale trăite de autor în Venezuela, călătoria protagonistului anonim al romanului — ce îl poartă spre izvoarele fluviului Orinoco, în adâncul selvei, în căutarea unui instrument muzical primitiv al unor triburi amerindiene — se transformă într-o întoarcere în timp, de-a lungul celor mai importante epoci istorice ale Americii, până la origini, până la epoca primelor forme şi a descoperirii limbajului articulat. Se îmbină în acest roman în mod desăvârşit cele două dimensiuni fundamentale ale existenţei umane — spaţiul şi timpul —, mereu ciclice potrivit tezei lui Carpentier.“
Volumul reuneşte două texte: „Rotonda plopilor aprinşi”, în care autorul evocă diferite personalităţi culturale pe care le-a cunoscut şi de care a fost apropiat într-o epocă sau alta a vieţii, de la Tudor Arghezi şi Gala Galaction la V. Voiculescu, Lucian Blaga sau Marin Preda, şi „De dincolo de ape”, ce include jurnalul american al autorului din decembrie 1969 până în decembrie 1970. Acestora li se adaugă pagini inedite de memorialistică.
Norman Manea a abordat în romanele sale marile teme ale secolului trecut – nucleul dur al condiţiei umane: rasismul, Holocaustul, Gulagul, totalitarismul, încălcarea drepturilor omului, dreptul la iubire şi la respect, conştiinţa ca enzimă a umanizării, datoria de a face din memorie un scut împotriva maladiilor spirituale, excomunicarea versus acceptarea diferenţelor dintre oameni. De această dată, romanul lui Norman Manea se apleacă asupra dreptului omului de a decide asupra vieţii şi a morţii: unde începe Omul şi unde începe Dumnezeu? Cine şi cînd devine omul fiinţă sau părăseşte fiinţa?”
Există cărţi care inspiră teamă. Teama de adevăr. Par mai curând bombe cu ceas sau animale împăiate, care pot să-ţi sară la gât într-o clipă de neatenţie, decât cărţi. Personal, am avut această experienţă de două ori. Prima oară a fost cu mult timp în urmă, în 1977 sau în 1978; citeam pe atunci un roman de mici dimensiuni în ale cărui pagini cititorul era avertizat că putea muri chiar atunci. Cu alte cuvinte, putea muri de-adevăratelea, putea să cadă jos şi să nu se mai ridice. Romanul era Asasina cultivată de Enrique Vila-Matas, şi chiar dacă ştiu că nici unul dintre cititorii săi nu a murit, mulţi au fost transfiguraţi după aceea, convinşi de faptul că, în relaţia lor cu lectura, ceva s-a schimbat pentru totdeauna. “Asasina cultivată, alături de Los dominios del lobo (Teritoriile lupului), primul roman al lui Javier Marías, marchează punctul de plecare al generaţiei noastre.” Roberto Bolańo
Fiecare om a adus cu sine ce-a putut: unul a adus umbra prinţului din Elsinore, altul — umbra lungă a cavalerului spaniol; un al treilea, profilul băiatului de la colegiul din Dublin; al patrulea — vreun vis, un gând, o melodie; arşiţa miezului de zi de pe o colină, amintirea unui mormânt acoperit cu zăpadă; o formulă matematică de o măreţie zeiască, sau trilul unor corzi de chitara…
Ce nu ştie Natalia Petrovna e că viaţa lor chiar e teatru. Doar că personajele Ninei Berberova, inclusiv Natalia Petrovna, joacă întotdeauna un alt fel de teatru.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
