Rui Zink – Cititorul din peşteră

„Te autorizez să subliniezi cărţile pe care le vei citi“, spune personajul principal al acestei poveşti. Este numai una din lecţiile pe care le primeşte un adolescent, care a nimerit la timp în cea mai frumoasă şi mai grea aventură a vieţii lui: cititul cărţilor. Băiatul, ai cărui părinţi tocmai au divorţat, face parte dintr-o gaşcă de hoţi mărunţi. Preferă, fără îndoială, televizorul, nu biblioteca. Dar, spre ghinionul lui, ajunge într-un loc unde nu exista televizor… O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit. De acelaşi autor Banca de...

„Confesiunile unui torţionar”, în curând la Editura Stand

Trei dintre cele cinci cărţi ale lui Ioan Chertiţie vor ieşi de sub tipar în cursul lunii februarie, la Editura STAND. Prima dintre ele va avea titlul Am fost torţionar – Confesiunile unui fost gardian. Celelalte două vor rămâne aşa cum au mai apărut (“Sighet. Apelul călăilor” şi “Coşmar şi mântuire”). Ioan Chertiţie este primul (şi, deocamdată, singurul) torţionar care a făcut mărturisiri complete despre adevărul închisorilor comuniste, fără să-şi menajeze şi fără să-şi retuşeze propriul portret de fost gardian în acel lăcaş al terorii. Toate cele trei cărţi sunt spovedanii publice. În prima (“AM FOST TORŢIONAR – Confesiunile I se spunea Boierul unui gardian”), unul dintre personaje este Toader Şteţca, primarul din Săpânţa, aflat la primul contact cu realităţile pseudo-democraţiei de după 1989. Toader Şteţca a fost primul deţinut politic al sistemului neocomunist. Întâlnirea dintre cei doi şi relaţia de solidaritate dintre călău şi victimă dau cărţii o încărcătură emoţională răvăşitoare şi o tensiune morală aproape mistică. Vom reveni cu amănunte şi, periodic, până la apariţia cărţilor, vom publica în CERTITUDINEA fragmente din tulburătoarele mărturisiri ale lui Ioan Chertiţie. (Sursa: Reţeaua literară, Miron...

Kim Echlin – Cei dispăruţi

Romanul lui Kim Echlin relatează povestea lui Anne Graves, o fată de 16 ani din Montreal, care-l întâlneşte pe Serey, tânăr cambodgian forţat să emigreze, asistent la universitate şi solist într-o formaţie. Anne şi-a pierdut mama la vârsta de doi ani, ceea ce îi imprimă fetei un sens al imediatului şi o dorinţă intensă de viaţă. Cei doi se întâlnesc într-un club de jazz şi împart pasiunea pentru blues, singurătatea şi nevoia de a zâmbi. Între ei se naşte o mare iubire, în ciuda avertismentelor tatălui lui Anne, care intuieşte că, la un moment dat, Serey se va reîntoarce în ţara lui. Atunci când graniţele Cambodgiei se deschid, Serey părăseşte Canada cu dorinţa de a-şi regăsi familia. Rămasă singură şi fără nicio veste din partea iubitului ei, Anne încearcă să-şi construiască o nouă viaţă, dar nu reuşeşte să-l uite pe Serey. Învaţă limba khmeră şi, după unsprezece ani, se hotărăşte să plece în căutarea lui, într-o ţară pustiită de război. Cei dispăruţi este istoria acestei iubiri proiectată pe fundalul regimului lui Pol Pot – supranumit «criminalul secolului» – liderul khmer care a preluat cu fanatism modelul chinez al lui Mao Zedong şi a instaurat dictatura. De la prima pagină, romanul ne poartă în lumea fascinantă a templelor, în miezul devastator al războiului şi în realitatea unei pasiuni pe care nu o poate stinge uitarea. «Kim Echlin redă literar o realitate ce sfidează imaginaţia.» Literary Review of Canada «Echlin are o voce literară fluentă şi senzuală, îmbinând imaginile cu măiestria cu care un muzician îşi construieşte armonia». National...

Enrique Vila Matas – Parisul nu are sfârşit

Dintre toate cărţile lui Enrique Vila-Matas, probabil că Parisul nu are sfârşit are cel mai pronunţat caracter autobiografic; este şi un roman-eseu, în care îşi povesteste cu duioasă ironie începuturile scriitoriceşti din epoca săracă şi foarte nefericită. În mansarda închiriată rând pe rând multor scriitori ai boemei pariziene de către Marguerite Duras a început să se configureze biblioteca mobilă a tânărului spaniol, la care se adăugau succesiv James Joyce, Franz Kafka, Vladimir Nabokov şi alţii. E adevărat, avea să mărturisească peste ani Vila-Matas ca aproape toţi m-au influenţat, dar n-am izbutit să-l copiez pe nici unul… De acelaşi autor Asasina cultivată Bartleby <(>&<)>...

Radu Paraschivescu – Dintre sute de clişee

Fiecare luptă cum poate împotriva limbii în care se exprimă. Unul foloseşte anacolutul, altul pleonasmul. Unul vorbeşte „ca şi politician“, altul evocă filmele „care le-a văzut“. Printre formele rezistente de dispreţ la adresa limbii se numără însă şi clişeul, exprimarea şablonardă, platitudinea fioroasă. Rar ţi-e dat să deschizi un ziar şi să nu găseşti formule bătătorite până la nevroză. Puţini sunt cei care apar la televizor şi nu te îndeamnă să-ţi pliezi urechile. Până şi copertele de carte au devenit spaţii ale exprimării clişeizate. Un discurs bont pentru un public lobotomizat – iată reţeta succesului. O lume de plastic nu se poate simţi împlinită decât folosind o (nouă) limbă de lemn. Aşa stând lucrurile, Dintre sute de clişee este rezultatul unei exasperări care nu mai poate fi ţinută sub control. Radu Paraschivescu adună câteva zeci de clişee şi le supune tratamentului ironic. Cartea lui e un minidicţionar comentat de locuri comune, un bobârnac peste nasul celor care trec prin viaţă murmurând „Viaţa merge înainte“, „Speranţa moare ultima“ sau „Balonul e rotund“. De acelaşi autor Fanionul roşu Balul fantomelor Ghidul...

« Older Entries Next Entries »