Alexandru Cristian – Ficțiune, literatură și mister

Ascunsul, necunoscutul ne atrage. Fascinaţia fructului interzis va fi întotdeauna mai puternică decât realitatea. Realitatea este  plicticoasă, extrem de previzibilă şi presărată cu banalităţi. Omul modern este atras de magie, lumi paralele,  de forţe inexplicabile. Tehnologia l-a determinat pe omul modern să devină ocult. Tehnologia este extrem de exactă iar fiinţele umane sunt supuse visării. Visele sunt expresia subconştientului zic marii psihanalişti. Visul este o revoltă împotriva realităţii banale uneori absurde. Este absurd să ai un program fix, să te rutinizezi fără voie. Progresul societăţilor a dus la regresul libertăţilor. Trebuie să fim liberi pentru a visa şi a spera. Literatura este o evadare  în necunoscut, în intangibil. Ficţiunea este alinarea omului modern. Înconjurat de realităţi exacte şi imediate omul modern devine  un spirit gol şi mort. Spiritul aceasta ca să nu piară are nevoie de hrană. Hrana este povestea ireală sau science-fiction. Irealitatea este ca un magnet pentru omul modern. Filmele ne prezintă evenimente de multe ori predictibile. Literatura este un continuu mister până la finalul cărţii. Avem nevoie să citim pentru a  ne suporta existenţa, spunea Sábato. Avem nevoie să citim pentru a putea şti ce trăim şi mai ales de ce. Era în care intrăm este o eră a vitezei, a metamorfozelor fundamentale, o lume veche plină de paradigme noi. Dorinţa de a citi literatură fantastică s-a născut din neputinţa prezentului. Omul modern se plicitseşte repede, mult prea repede. Un lucru nou devine perimat în ore. Afluxul uriaş de informaţii îl prinde ca un uragan şi îl dezorientează. Uneori informaţiile în cantităţi masive provoacă teamă, panică şi laşitate. De aceea omul se simte liber şi puternic când răsfoieşte o carte. Descoperă împreună cu personajele principale lumea aceea formată din cuvinte şi fraze, construieşte o nouă lume. Fiecare cititor are romanul său. Don Quijote, Război şi Pace, Fraţii Karamazov au sute de mii de autori. Fiecare şi-a...

Alexandru Cristian – Degringolada modernităţii

Lumea a păşit într-o stare de neînţeles. Schimbare sau transfomare? Evoluţia civilizaţiei globale a ajuns într-un stadiu incert. Istoria a demonstrat că după o perioadă de convulsii se produce o schimbare radicală. Lumea pe care o ştim s-a transformat de multe ori pe parcursul acestui sinuos drum denumit Istorie. Secolul XX este poate cel mai crud secol din istorie; două războaie mondiale, hecatombe demografice, cataclisme, apariţia unor arme cu o mare putere de distrugere. Bilanţul acestui secol este negativ. Religia şi miturile s-au estompat în faţa avântului tehnologiei. Revoluţia tehnologică este cea mai dramatică transformare  din istoria umanităţii. Omul a fost înlocuit de maşină şi de computer. Desacralizarea omului este glorificarea tehnologiilor. Lumea aşa cum o ştim în prezent este hilară şi greu de neînţeles. Crize politico-economice, revolte, absenţa religiei, un umanism decăzut, literatură decadentă, producţie cinematografică violentă. Gustul pentru spectacol este suprema valoarea  a omului modern. Un spectacol trist, absurd şi grotesc. Globalizarea a fost primită ca o salvare dar rădăcinile ei nu sunt udate cu apa unei civilizaţii solide. Eşecul acestui fenomen este confimarea neputinţei de a construi ceva durabil fără  a avea un crez anume. Tot ce a fost făurit în istorie a fost făurit pe baza unui crez solid, a unei credinţe nestrămutate în Ceva. Omul modern nu mai crede decât în ştiinţă şi în el. Ştiinţa este prea exactă ca să poţi făuri ceva  iar omul prea nevolnic pentru a făuri ceva cu propriile sale forţe. Modernitatea este un concept care defineşte o stare de fapt. Istoria a ajuns într-un punct unic, tehnologia este superioară omului. Observăm că tehnologia este mai puternică în mintea omului  decât Dumnezeu. Acest lucru este o absurditate logică şi filosofică. Nu se poate ca un lucru făcut de mâna omului să fie mai puternic decât Dumnezeu care l-a creat pe om. Fractură logică sau rea voinţă…? Tehnologia este un...

Alexandru Cristian – Scriitorul şi politica

Ce este politica? Ce înseamnă politica şi literatura? Politica este o activitate social-umană de reprezentare. Un cerc restrâns de indivizi coagulează  un anume grup în jurul unor idei, crezuri.  Politica este o formă de organizare socială şi nu o formă de exercitare a puterii. Politica înseamnă reprezentare. Literatura este o activitate social-culturală a omului. Prin scris omul îşi exprimă diverse idei, opinii şi sentimente. Scriitorul este cel care aşează în scris ideile răsfirate ale oamenilor. Este un arhivar al vorbelor. Literatul este cel care păstrează memoria unui grup de indivizi. Scriitorii  sunt memoria istorico-culturală a oricărei ţări şi culturi. Politica a avut de la începutul ei mulţi adepţi. A face politica înseamnă a dori să fi reprezentant dar şi a alege reprezentanţi. A scrie înseamnă a expune în scris cuvinte pe care nu le poţi rosti. Politicianul vorbeşte scriitorul tace. În secolul XX a apărut termenul contestat de scriitor angajat sau înregimentat.  Un scriitorul angajat aderă la anumite idei sociale. Întâmplarea face ca acele ideile să fie cele care guvernează o societate. Ideile majoritate ce guvernează o societate sunt puse în practică de politicieni. Scriitorul dacă îşi exprimă acordul şi scrie despre ele este un scriitor fidel regimului sau înregimentat. Ipoteza scriitorului  înregimentat a apărut în societăţile totalitare. O societate totalitară se caracterizează printr-o mare lipsă de libertate. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că Revoluţia Rusă a uitat două cuvinte celebre proclamate în preajma Revoluţiei Franceze, libertate şi fraternitate. A fi liber înseamnă a fi om. Literatura nu se poate dezvolta şi afirma într-o  lipsă de libertate. Omului i se poate lua tot în afară de gând, vis şi suflet. Un scriitor poate scrie numai cu ajutorul acestei treimi de bază a fiinţei sale. Scriitorul nu poate fi supus de nici o lege. Nimeni nu îi poate dicta să scrie împotriva  voinţei  sale. Scriitorii care au avut în operele lor...

Alexandru Cristian – Quo Vadis România?

Eseu despre oboseala culturală Ţara noastră este la o răscruce periculoasă a istoriei. Poporul român trece prin grele vremuri. Drumul Europei este un drum pe care ne ferim să o luăm. Este un drum al sacrificiului dar şi al speranţei. Poporul nostru a îmbătrânit sufleteşte. Profesorul Ilie Bădescu ne avertizează că poporul nostru este obosit, o oboseală etnică ne caracterizează. Consider că marea obososeală a poporului nostru este oboseala culturală sau prea plinul de informaţii. Informaţia prevalează cunoaşterea care este pilonul culturii  iar omul este săturat de cărţi şi de teatru pentru că este obosit să mai aştepte finalul. Răbdarea este o caracteristică a omului solid cultural nerăbdarea este o caracteristică a unui popor pierdut în cultura sa care se ceartă cu titanii săi. Cearta noastră cu valorile este o ceartă a neputinţei de a mai da valori, este o revoltă împotriva sacrului culturii române. Eminescu, Eliade, Cioran, Brâncuşi, Ionescu şi recent Norman Manea sunt trecuţi într-un malaxor la ignoranţei şi răutaţii de către obosiţi ai culturii române de către gânditori socratici dâmboviţeni. Critica este o componentă utilă a fiecărei culturi dar de la critică la denigrare este un pas pe care noi îl sărim flagrant. Împroşcaţi cu venin sub auspiciile unei culturi post-moderne titanii noştrii tac şi ne condamnă în liniştea mormântului. Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ioan Alexandru martiri culturali ai acestui neam sunt bagatelizaţi de oameni ce nu ştiu alfabetul culturii. Pentru a fi om de cultură despre să te sacrifici, să-ţi dedici viaţa unei idei. Martiriul oamenilor de cultură este sfărâmat cu o indolenţă olimpiană şi cu scârbă. Obosiţii culturii îi privesc cu scârbă pe aceşti titani care îşi acceptă împăcaţi nedreapta soartă postumă. Cultura noastră a ajuns la nivel de grădiniţă. În loc să dăm naştere unor veritabile creaţii ne certăm pe creaţii. De ce unul scrie aşa, de ce altul pictează aşa, sigur este...

Alexandru Cristian – Milan Kundera sau despre balerini

Destinul lui Milan Kundera este unic. Poet la începutul carierei sale acesta devine un mare romancier. Cel mai mare romancier modern al Europei Centrale. Romancierul se naşte pe ruinele lumii sale lirice, spune Kundera. A fugi de glorie este ca şi cum a fugi de un destin anume. Kundera a fugit toată viaţa sa de glorie. A dorit să fie un artist solitar, să creeze şi să-i fie cunoscută opera nu în timpul vieţii sale. Pentru un scriitor gloria este groaznică, spune Kundera, iar interviurile sunt o pierdere de timp. Datoria unui scriitor este să scrie nu să vorbească. Balerinul pe care îl întâlnim astăzi este prezent pe toate drumurile. Este un om dornic de glorie şi de recunoaştere. Acesta se urcă pe o scenă şi face tot ce îi stă în putere pentru a-i eclipsa pe ceilalţi. Exemplul cel mai clar  de balerin este omul politic de astăzi  care este prezent la calamităţi, accidente şi alte tragedii. Balerinul politic promite că va  face totul să schimbe omenirea. Evident niciunul dintre aceşti balerini nu crede în rolul său. Poantele  şi rochia sunt  doar pentru scenă, umflat ca o lebădă în faţa spectatorilor anesteziaţi de frumuseţea falsă a gesturilor sale acesta cade într-un kitsch social. Kitsch-ul este pentru Kundera răul estetic suprem, grotescul transformat în artă. Demagogia este o cumplită artă. Cu această pseudo-artă mii de oameni au fost minţiţi şi înşelaţi. Demagogul este un povestitor nesincer care spune poveşti unor oameni ce nu pot distinge falsul de adevăr. Falsitatea şi fariseismul noii clase politice europene este taxată profund de Milan Kundera. Disidenţa celor din Est este privită de Milan Kundera cu dezgust şi ruşine. Foarte mulţi s-au proclamat după sfâşierea cortinei mari democraţi. Înainte de acest eveniment  epocal cei care au colaborat cel mai mult cu sistemul comunist au fost actualii balerini sau disidenţii agresivi. Acuzat că a colaborat...