Premiul Nobel pentru Literatură, 1998
“prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie”
Intermitentele morţii este un roman ce are în centru perplexitatea umana în faţa uneia dintre realităţile inevitabile ale existenţei. Într-o ţară al cărei nume nu este menţionat, se întâmplă ceva ce nu s-a mai pomenit de la începutul lumii: moartea decâde să-şi suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi să trăiască veşnic. După o scurtă perioadă de euforie, lumea se cufundă însă în haos şi disperare şi începe să caute diferite moduri de a convinge moartea ăa-şi reintre în drepturi, în urma presiunilor din partea bisericii, a familiilor îngrozite de bătrânii ce insista să facă umbră pământului, a sinucigaşilor şi a companiilor de pompe funebre.
„Intermitenţele morţii nu este numai o elegantă fabulă modernă, o satiră necruţătoare a mecanismelor politicii şi o profundă meditaţie filozofică, ci şi o emoţionantă poveste de dragoste. Iar poveştile de dragoste urmăresc, de regulă, să afle ce-i aduce pe îndrăgostiţi împreună şi, prin extensie, în ce constă umanitatea noastră. Răspunsul lor circular, tautologic este că dragostea ne face umani. Dar, deşi în romanul de faţă dragostea joaca şi ea un rol în metamorfoza morţii, aceasta din urmă descoperă că secretul muritorilor este cu totul altul. După cum ne sugereaza Saramago la finalul minunatei sale cărţi, o moarte care doarme nu mai este moarte.“ The Observer
De acelaşi autor
Leave a Reply