Premiul Nobel pentru Literatură, 1998
“prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie”
Eseu despre luciditate debutează cu un scrutin general în capitala unei ţări imaginare, dar perfect obişnuite. La sfârşitul zilei, se numără voturile şi reiese că aproximativ şaptezeci la sută dintre electori votaseră în alb. Duminica următoare oamenii sunt din nou chemaţi să voteze şi, de data aceasta, numărul de voturi în alb depăşeste optzeci la sută. Membrii guvernului intra în panică, o molimă contagioasă pare să le submineze demersurile politice şi, dacă este aşa, atunci această trebuie anihilată. Încercând să afle care ar putea fi explicaţia unui asemenea fenomen, încep o vastă operaţiune poliţienească, culminând, în lipsă de rezultate, cu instaurarea stării de asediu şi retragerea guvernului din capitală – provizoriu, susţin mai-marii, până când populaţia capitalei va reveni la sentimente mai bune în ceea ce priveşte puterea politică, cea despre care se presupune că ar trebui să-i reprezinte. Izolaţi şi lipsiţi de „îndrumare”, cetăţenii capitalei au reacţii dintre cele mai imprevizibile.
De acelaşi autor
Leave a Reply