Premiul Nobel pentru Literatură, 1998
“prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie”
Fărâme de memorii (2006) este o carte de amintiri de pe vremea când Jose Saramago, Zezito, cum îl strigau acasă, era doar „o fărâmă de om” care se aventura să exploreze împrejurimile neatinse de civilizaţii ale satului Azinhaga. Scriitorul descrie cu umor şi tandreţe relaţia sa cu natura şi oamenii, primele iubiri, atracţia faţă de cuvintele scrise, iar perspectiva copilului şi felul său de a înţelege lumea, mizând în mijlocul unor vremuri grele, de sărăcie şi analfabetism, sunt corectate şi completate cu ajutorul imaginaţiei, singura unealtă care aduce înapoi la viaţă lucrurile ce au încetat să existe şi pe cei ce au încetat să mai fie. Povestea lui Zezito, pe cât de frumoasă, pe atât de emoţionantă, este însoţită de fotografii de familie, cu comentariile autorului.
„Puţine personalităţi literare de talia lui Jose Saramago s-au format într-un astfel de mediu. Născut în 1922, scriitorul portughez a crescut într-un sătuc aflat la aproape o suta de kilometri departare de Lisabona. Bunicii lui erau ţărani săraci, iar Saramago şi-a petrecut anii copilăriei muncind la câmp, tăind lemne şi scoţând apă. Dar în discursul de recepţie a Premiului Nobel, el spune despre bunicul său, Jeronimo, că era omul cel mai inţelept pe care l-a cunoscut vreodată. În serile de vară, îşi aminteşte scriitorul, dormeau amândoi sub un smochin, iar imaginaţia copilului era hrănita cu «legende, făpturi fabuloase şi spaime». Acest murmur neobosit al amintirilor a fost izvorul din care s-a născut universul său literar.“ The New York Times
De acelaşi autor
Leave a Reply