Dumitru Dobrescu – Memomed 2010

De la începutul sec. 19, timp de 200 de ani, în terapeutică există două categorii de medicamente, alopate şi homeopate. Eficacitatea şi utilitatea ambelor este bine demonstrată. Totuşi ponderea lor în practica terapeutic este mult diferită, medicamentul alopat având aproape exclusivitatea. Ca medic şi farmacist, practician alopat şi homeopat, profesor de farmacologie, mi-am propus să cercetez „fenomenul medicament”. Order Memomed 2010 Preţ @ RON80,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nichita Stănescu – Sunt un om viu

Nichita Stănescu (31 martie 1933-13 decembrie 1983) este considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici. A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura (1980). Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu,-„Ochiul ca o frunză de leuştean, a tatălui meu … ” – s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine ţărani prahoveni veniţi la oraş, în Ploieşti, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foştii ţărani prahoveni au devenit meşteşugari şi comercianţi ploieşteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea şi comercializarea unor ţesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, – „Mama mea, care m-a născut … ” -, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Vorojej. Tatăl Tatianei, fizicianul şi generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, şi decanul facultăţii de ştiinţe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse. Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa turbulenţă ce urma a fi provocată de bolşevici în Rusia, se refugiază discret şi rapid împreună cu familia sa, formată din soţie şi două fete, în România, iniţial în Constanţa şi ulterior la Ploieşti, unde se stabilesc. Aici, în oraşul petroliştilor dar şi al geniului român al „răsului-plânsului”,Ion Luca Caragiale, viitorii părinţi ai lui Nichita se vor întâlni şi căsători 6 decembrie 1931. Întâiul...

Chris Anderson – Coada lungă. De ce viitorul în afaceri înseamnă să vinzi câte puţin din toate

În căutarea profitului, managerii caută fel de fel de soluţii. Termenul de „distribuţia în coadă lungă“ – acea curbă a cererii care, statistic vorbind, nu ajunge niciodată la zero, bine urmărită poate produce încă avantaje.  Chris Anderson susţine că există cozi lungi pretutindeni – în cinematografie, modă, educaţie, forţă de muncă, publicitate, software, muzică, produse plastice, antichităţi, de pe urma cărora poţi obţine randament financiar. Coada lungă prezintă, în detaliu şi cu cifre bine fundamentate, acest gen de afacere a viitorului. Şi propune soluţii pentru actualele pieţe emergente. „Chris Anderson, editorul publicaţiei Wired, dezvăluie felul în care lumea digitală dă o nouă putere nişelor… [Coada lungă] e o fascinantă meditaţie asupra fenomenului şi o explorare a opţiunilor pentru cei care vor să-şi identifice...

Un politician pus pe căpătuială şi premierul pitic fac sală plină la Naţionalul clujean

Aflăm via Lilick că a început stagiunea teatrului politic. Un deputat, Bănescu, pus pe căpătuială alături de amicii săi politici, un profesor ajuns valetul acestuia, şi un premier pitic… Toţi acestia sunt personajele de tot hazul din piesa „Carre de aşi… cu valet” a dramaturgului Ion Valjan (1881 – 1960), activ mai ales in perioada interbelică, piesa pusă în scenă de regizorul Harry Eliad la Teatrul Evreiesc de Stat. Încă o dovadă că politicienii de ieri şi de azi au doar nume diferite şi că există o transcendenţă şi peste secole. atunci când unele dintre personaje îl numesc astfel pe colegul lor deputat, al cărui nume în dramatizare este, de fapt,...

Viviana Muşa – Şcoala specială

Şcoala specială este un volum de poezie care surprinde în primul rând prin autenticitatea textelor. Aş risca să spun că autoarea a reuşit aici un proiect de dezvelire, de scoatere la lumină a poeziei, ascunse în straturile groase ale şabloanelor sociale şi ideilor preconcepute. Pe de altă parte, nu aş risca nimic să afirm că rezultatul este unul remarcabil. Proiectul Vivianei nu este unul umanitar – deşi unii ar putea să susţină contrariul -, ci unul de reconstruire a unei realităţi, într-o notă artistică inedită. În ciuda faptului că sunt reflexii ale unei zone umane puţin accesibile omului de rând (accesibilitatea aici fiind o chestiune de alegere a fiecărui individ în parte), textele din Şcoala Specială reuşesc să evite clişeele, surprinzând prin nuanţa de normalitate a discursului şi prin puterea de recreere a unor voci autentice. Ceea ce la prima vedere ar putea da senzaţia de milă, grotesc sau claustrare, la o lectură mai atentă, descoperi că astfel se traduce realitatea acestor copii şi că, da, elementele ei nu diferă cu mult de ceea ce restul lumii consideră a fi normal. Cred că dincolo de orice, acest volum propune o schimbare de percepţie, o încercare de integrare a acestei lumi în „normalul ” realităţii...