Artur Balder: “Tolkien a apărut într-un moment special al vieţii mele”

Artur Badler este cunoscut românilor doar prin excelenta traducere de la RAO a cărţii sale  Curdy şi Camera Lorzilor. Scriitorul spaniol a mai publicat: El ultimo Querusco şi Tretralogia de Teotoburgo, iar acum are în pregătire o ficţiune istorică, care va apărea atât în limba sa maternă, cât şi în engleză, despre războiul dintre Charlemagne şi saxoni în secolul Vlll. “Un fel de “În numele trandafirului” în aspectele sale esenţiale”, ne declară autorul. – Cartea Cardy şi Camera Lorzilor, apărută anul trecut la RAO, s-a bucurat de aprecierea cititorilor români. Când ai început să studiezi misterele templierilor? – Prima mea confruntare cu misterele Templierilor, să-i zicem aşa, a fost intermediată de opera Parsifal a lui Riichard Wagner, unde nu au fost astfel de cavaleri, dar ritmul sonor, dramatic, m-a pus în contact virtual cu misterul legat de Sfântul Graal şi de aspectul metafizic legat de existenţa sângelui pe vasele sfinte. Aceste gânduri , apărute pe la 13-14 ani, m-au făcut să investighez  mai târziu documente şi să citesc cărţi despre subiect, mai ales din Evul Mediu. – Ţi-a luat mult timp documentarea? – Un scriitor se documentează o viaţă. Îmi amintesc cum, acum 20 de ani, adolescent fiind, luam notiţe pe cărţi poştale nu numai despre poveşti mitologice. – Este a treia ta carte? – Nu.  Curdy şi Camera Lorzilor a fost a patra. – Poţi să ne descrii procesul de scriere? – A fost dificil să le dau viaţă personajelor după secole de la primele lor aventuri, mai ales că au făcut parte dintr-o carte diferită, The Stone of Monarch (Piatra Monarhului), refuzată ani de zile de Random House. – Cine te-a influenţat? – Tolkien a apărut într-un moment special al vieţii mele. Ai avut şi tu mulţi profesori care te-au învăţat diferite lucruri, dar de o amprentă specială se bucură doar primul. Nu ai simţit asta? Tolkien...

Buchisind presa culturală

> Robert Şerban povesteşte în „Orizont” cum a stat la coadă pentru a-şi reînoi paşaportul. Cu banii rămaşi a mai dat o tură şi pe la „Joc secund” (mulţi timişoreni încă nu ştiu de unde vine numele librăriei n.a.) şi a căutat în zadar cărţile sale în cutiile cu reduceri. Erau încremenite, în acelaşi raft, cu acelaşi preţ. Voia să facă nişte provizii de daruri pentru prieteni. Rar ca un autor să-şi dorească  ieftinirea cărţilor. >  Mircea Ghiţulescu ne anunţă în „Luceafărul de dimineaţă” că roland-barthistul (al câtelea n.a.?) Virgil Tănase, care era mai mult călinescian decât semiotician, până de curând, va scoate la Gallimard (colecţia Folio-Biographies), o viaţă a unui scriitor, jenându-se sau pierzându-se printre complementarităţi să ne spună cine e autorul Caligulei. Daţi un search… > Excelenta revistă culturală „Banat”, finanţată de Consiliul Local Lugoj, publică în ultimul număr al anului trecut un inedit interviu realizat de Sorin Antohi şi Luca Piţu cu Emil Cioran, prin anii ’90. Semioticianul de origine română rememorează cum l-a cunoscut pe Petre Ţuţea: „L-am cunoscut astfel: eram afară, el cumpăra un ziar…îl întinde aşa…A, nu, nu, nu, e foarte important…era un ziar sovietic… Era un comunist fanatic când l-am cunoscut. Fantastic.” Şi azi extrema dreaptă şi-l revendică. > Ioana Pârvulescu, o respectabilă scriitoare din generaţia tânără, realizează într-un număr din ianuarie al „României literare” un interviu cu Mircea Cărtărescu de un servilism dus la paroxism. Cu întrebări de genul „Unde aţi scris Orbitorul, un roman total, un arhi roman…?”, cu ridicări de mingi la fileu, culminând cu întrebări de grădiniţă: „Ce-ţi doreşti de la anul ce vine?”, profesorul în devenire Ioana Pârvulescu dă un exemplu despre cum nu se face un interviu. Mai învaţă şi ea dacă părăseşte umbra Marelui Stejar păltinişean. > Oana Boca, şefa de PR a Poliromului, susţine că nu s-au putut publica fragmente din „Viaţa unui om...

Roxana Elena Călin – Teste de limba şi literatura română pentru clasa a VI-a

Pornind de la obiectivele de referinţă din programa şcolară pentru clasa a VI-a privitoare la capacitatea de receptare a mesajului scris şi la capacitatea de exprimare scrisă în diferite situaţii de comunicare, cartea doamnei profesoare Roxana Elena Călin îşi propune să ofere elevilor şi profesorilor un instrument util în activitatea de predare – învăţare. Testele propun rezolvarea unor noţiuni de limba română, grupate pe compartimente (fonetică, morfologie, sintaxă, vocabular), exerciţii pe marginea unui text dat (rezumat, caracterizare de personaj), redactarea unor texte argumentative (motivarea apartenenţei la un gen literar / la o specie literară), a unor texte descriptive, narative şi dialogate, precum şi compunerea unor scrisori. Baremul şi sugestiile de rezolvare de la fiecare test oferă posibilitatea evaluării şi autoevaluării rapide. Recomandăm cu căldură cartea doamnei profesoare Roxana Elena Călin atât elevilor care doresc să-şi consolideze sau să-şi verifice cunoştinţele de limbă şi literatură română, cât şi profesorilor, pentru care această carte ar putea reprezenta un bun auxiliar...

Traian Tandin – Criminali din lăcomie

Lăcomia umană duce la crime. Traian Tandin cuprinde în cartea sa inimaginabilele poveşti ale asasinilor celebri din întreaga lume. De la cazul lui H. H. Holmes, unul dintre primii ucigaşi în serie din istoria omenirii, până la arta de a ucide învăţată pe internet, de la banda lui Pollet care teroriza Franţa secolului al XIX-lea până la „rackeţii” români care terorizează astăzi occidentul, Criminali din lăcomie poate concura, cu succes, cu cele mai bune apariţii editoriale ale genului de pe mapamond. Colonelul (r) Traian Tandin are peste 50 publicate pana acum, toate reprezentând o colectie de cazuri reale adunate din arhivele politiei. Interesul crescut al publicului faţă de acest gen este reflectat şi de noul serial TV „Martor fara voie” de la Antena 1, realizat dupa povestirile aceluiaşi...

Noul paşoptism, fără Marino?

Marius Ghilezan Lăudabila iniţiativă a Sandrei Pralong de organizare a tinerilor şcoliţi în Occident într-un grup numit „Noii paşoptişti“, prin lipsa unui program coerent şi a unei misiuni clare de grup, riscă să rămînă în cadrul facil şi avitaminos al şuşanelelor dîmboviţene. Românii se  înfierbîntă repede, dar se răcesc de grabă, atunci cînd trebuie să purceadă pe drumul anevoios al acţiunilor riguroase. Urmărind site-ul www.noiipaşoptisti.ro, nu am găsit nici un reper, nici o vorbă despre cum ar arăta grupul pe cale de constituire. Ce vor Noii Paşoptişti? Mici referinţe istorice, care nu ţin nici măcar locul unei arcade în timp, ocupă un spaţiu modest.   Nu aş dori să critic nici donquijotismul unei doamne obişnuite să lanseze teme vizionare, dar neaplicabile stabilimentului cultural românesc, nici dezinteresul majorităţii tinerilor şcoliţi pe afară, pentru implicare în proiecte vizionare în ţara lor de baştină. Nu urmăresc să fac un studiu antropologic al predispoziţiei acestora pentru angajarea în „multinaţionale“, nici să amintesc eşecul politic al Uniunii pentru Reconstrucţia României, partid condus de Cosmin Alexandru, orientat şi pregătit de NDI după regulile stricte ale multi-level-marketingului. Ce urmăresc Noii Paşoptişti? Nu mi-e clar. Să reinterpreteze istoria naţională, să se lupte cu vampirologii occidentali pentru drepturile lui Vlad Ţepeş sau să ia – ca temă de inspiraţie – predispoziţia tinerilor de acum un secol şi jumătate pentru cultivarea valorilor europene? Momentan, nu avem certitudini. Nici un participant la sindrofia culturală de la Palatul Ghika, de zilele trecute, nu m-a lămurit ce-i mînă pe ei în luptă. Iniţiativa ar putea fi interesantă şi coagulantă pentru mulţi dispersaţi (puteţi citi şi disperaţi) care îşi caută o identitate de grup la întoarcerea în România. Să nu uităm că paşoptiştii veritabili au fost primii care au promovat dezbaterea de idei. Iluminismul şi Realismul incipiente, Romantismul, Clasicismul au avut prilej de expunere şi de luptă ideologică. Dar, dacă paşoptismul l-a avut...