Doina Uricariu – Maxilarul inferior. 2 volume

De Marius Ghilezan Prin Maxilarul inferior, Doina Uricariu introduce „obiectivitatea memoriei” în publicistica actuală, dacă este permisă antonimia termenilor. Un titlu dur, o călătorie printre destine, epoci, suveranităţi, cu un interlocutor regal, Ana de România, care-i facilitează construcţia unui Almanah Gotta, al familiilor domnitoare europene, ca un scenariu de film. Singul personaj care lipseşte este autorul. Doina Uricariu, cu o nobleţe şi o detaşare deloc stânjenitoare, evocă „aristocraţia de sânge care se completează cu aristocraţia de spirit” pentru că acestra sunt singurele care corespund valorilor familiei sale. Din „abatorul pădurilor, cu hectare de cioturi” a scos măreţia unei lumi mult prea înalte nevredniciei noastre cotidiene. Maxilarul inferior putea fi intitulat muşcătura istoriei. Este o carte cu dichis, cu tăieturi fine şi povestiri ca la gura sobei despre Prinţi şi Prinţese, arborele genealogic al familiei Bourbon-Parma fiind doar un pretext pentru a ne provoca gândurile.Ce familie domnitoare puteam avea…. Maxilarul inferior porneşte de la Oarba de Mureş, locul unde tatăl ei a fost mutilat în timpul celui de-al doilea război mondial, şi se termină după o călătorie de peste 600 de pagini printr-o adevărată poveste cu fantome, în cel mai britanic stil. Doina Uricariu, precum un miniaturist de condiţie, a adunat nu numai imagini, ci şi stări într-un mozaic de cuvinte. „Întotdeauna putem măsura răgazul de pace şi linişte lăuntrică după locul pe care îl ocupă contemplarea şi descrierea în ceea ce am trăit într-un spaţiu anume”. În dialogurile sale de maraton cu Regina Ana nu face schimburi de cărţi poştale, nu fotografiază precum un turist japonez tablouri, dă suflet acţiunilor istorice, convinsă că naturaleţea, bunul-simţ şi măsura înnobilează cititorul căutător de adevăr. Autoarea ţine morţis şă meargă pe urmele regilor, a izbânzilor lor istorice, dar şi a disperărilor cu profundă afectivitate, convinsă că participă activ la reconstrucţia condiţiei umane. Respectul său faţă de familie, de valori şi puritatea altruismului,...

Octavian Mihalcea – Epicriza

De Ovidiu Dima Un grupaj de poeme în proză ne propune Octavian Mihalcea în cel mai recent volum al său de versuri. O carte plină de candori care trădează un sentimental ce îşi regăseşte formula poetică în romantismul unui Nerval sau Lermontov şi sentimentalismul lui Nichita Stănescu. Consecvent cu o formula poetică oarecum deşuetă şi, în opinia mea, lipsită de competivitate – în fond, competiţia în poezie este o iluzie -, Octavian Mihalcea rămâne preocupat de temele mari ale literaturii cu riscul de a părea epuizat de presiunea acestor angajamente apăsătoare. În fond, ce este poezia dacă nu un risc al fiinţei?Adjectivarea  şi metafora genitivală sunt doar câteva dintre excesele devenite metodă a acestui poet necunoscut deocamdată multora, dar care poate avea capacitatea unor viitoare surprize plăcute. Îţi spun că noroiul atrage banii, iubirea şi moartea. După începutul popasului, corpul se resimte. Va urma un rol major. Lacrimi şi fulgere, sau cine câştigă acum pierde în absolut. Buza craterului ţtie să citească în iris. Volbură şi linişte fără mijloc. Creştem spre est, spre limită. Restul, ca veşnică părere despre ieri, intră în golul dintre noi. Pentru că undeva încă mai respiră armura soarelui pur....

Kurt Vonnegut – Galapagos

De Octav Popa În romanul Galapagos , Vonnegut îşi găseşte un personaj pe care îl introduce în mijlocul evenimentului şi îl desemnează drept reposabil cu relatarea poveştii. Acest individ în care autorul are atâta încredere este Leon Trotsky Trout, înfăţişat sub invizibilitatea şi omniprezenţa unei fantome, gata oricând să intre în capul şi în amintirile personajelor, să nu se abţină de la istorisiri cu tentă intimă, ba mai mult, să pună acsetericsuri în faţa numelor celor care urmeză să moară până în finalul romanului. Trout este veteran al războiului din Vietnam, mort odată cu participrea fizică la construcţia vasului Bahía de Darwin, un narator atipic care ştie şi vede tot, ba mai mult, el face legea! Naratorul face o incursiune în timp, ajungând la momentul începutului 1986, cu un million de ani în urmă, singurul reper temporal, când întreaga lume se arăta copleşită de o degradare a valorii imaginare asociate monedei, despre care autorul spunea că…îşi avea originea în întregime în creierele omeneşti. Această criză financiară, care astăzi nu ar mai putea să aibă loc nicidecum, afectase întreaga lume, condamnând-o la foamete, pentru ca mai apoi, bolile şi războiul să o distrugă definitiv. Singurul lucru frumos care urma să se petreacă la acel moment, şi a cărui ecou se bucura de rezonanţă pe întregul mapamond, era “croaziera secolului spre minunăţiile naturii” ce avea drept destinaţie minunatele insule Galapagos cu pinguini şi păsări smintite cu labele albastre. Îmbarcaţi pe Bahia de Darwin, un vapor ce îşi stabilise portul de domiciliu la Guayaquil, Ecuador, câţiva pasageri, unii mai excentrici alţii mai puţin, sfidând criza financiară au pornit către desfăt şi relaxare în croaziera secolului către minunăţiile naturii. Aceştia erau: căpitanul vasului, Adolf von Kleist, posibil purtător al virusului coreea lui Huntington, văduva Mary Hepburn, Hisako Hiroguki femeia ce avea să dea naştere lui Akiko, primul specimen îmblănit, Selena, fiica oarbă a...

Gabriela Adameşteanu – Provizorat

De Marius Ghilezan Aşa cum ne-a obişnuit, Gabriela Adameşteanu continuă să picure stropi de lumină pe tenebrele comunismului şi prin ultima sa carte Provizorat, semn că încă mai are resurse, personaje şi idei.  La o primă lectură, pare o carte mai uşoară, dar nu e aşa. La fel ca în anii de liceu cu personajele Hortensiei Papadat-Bengescu, aşa şi acum cu cele ale Gabrielei Adameşteanu, a trebuit să-mi fac o schemă a familiei personajului principal, Letiţiei Arcan, pentru a înţelege – ca cititor – mai mult decât Sorin Olaru, ca amant. Adulterul din carte e doar un pretext pentru a povesti viaţa din comunism. Dacă autorii de azi preferă să se implice, să comenteze, să se pună singuri în lumina cadrului povestirilor, Adameşteanu se detaşează. Descrie oribilul context prin eroii săi.  Ar părea că-şi bate joc de epocă, dar nu e aşa. O evocă, în goliciunea sa. Lupta pentru supravieţuire e descrisă printr-o criză de destin.  La fel ca Letiţia Branea din Drumul egal al fiecărei zile, Letiţia Arcan suferă aceiaşi criză de fatalism. Poate nu întâmplător citatul din Mircea Eliade „Simţeam uneori că destinul îmi pregăteşte din nou ceva, ceva care îmi va schimba încă o dată traiectoria vieţii” deschide volumul. „Nu viitorul ne aduce cele mai mari surprize, ci trecutul pe care nu încetăm să îl recitim toată viaţa”, reprezintă tema pe care o preocupă, dincolo de dunga patului, pe Letiţia. Provizorat este o carte despre incertitudine, în care eroii fug de propriul trecut. Ar da oricât să li se şteargă dosarele. Petru Arcan nu este un soţ impotent, ci doar distant. Letiţia nu face din infidelitate un prilej de ţâfnă. Doar Sorin Olaru pare picat din lună. Niciunul dintre reprezentanţii  grupului nu este personaj negativ. Toţi descriu o epocă, un stil de viaţă şi ridică ascunzătoarea la rang de cel mai înalt stafilopod în calea valurilor...

Mircea Cărtărescu – Cinzeci de sonete de Mircea Cărtărescu cu cinzeci de desene originale de Tudor Jebeleanu

De Stoian G. Bogdan N-am majuscule aurite la mine aşa că scriu despre „Cinici zeci de sonete de Mircea Cărtărescu cu 50 de desene originale (şic!) de Tudor Jebeleanu,” complimente pentru ambalaj ed. Brumar, cum se vede. Nu pentru ca m-aş obosi să scriu auriu despre această carte, ci la mişto aşa. Pe Jebeleanu îmi dau toţi aşii din mânecă şi ca poet şi ca desenacios, iar despre Cărtărescu voi fi mai la obiect căci în acest autor Statul român, datorită compromisurilor acestuia cu actuala clasă politică aflată la guvernare, îndeasă milioane de bani publici. Şi eu, ca neplătitor de impozite şi taxe, deci ca neplătitor, mă simt frustrat când văd că banii oamenilor care-i muncesc cu sudoarea vieţii, se duc pe acest autor român cu retorică, uneori, excelentă şi la propriu şi la figurat, în speranţa unui Nobel. Din păcate nici politica şi nici literatura lui Cărtărescu nu sunt de Nobel aşa că românii îşi vor lua din nou ţeapă. Celebrul prim sonet e un text de agățat gay a la Shakespeare: „Pentru artist femeia nu-i femeie/ci mai curând ea seamăn-a bărbat…”, per a contrario: pentru artist bărbatul nu-i bărbat/ci mai curând el seamăn-a femeie… Aici l-a dat subconștientul de gol pe venerabilul autor. Al doilea sonet, pe mine care sunt un Michelangelo al portretului mă lasă rece. Penultimul vers e o tușă prea gogonată ca să se mai susțină „minciuna” poemului: „…la 30 de ani spăla vase într-un cabaret din Paris/ iar noaptea scria ca să uite de foame.” Al treilea, o excelentă frază de 14 rânduri cât prevede un sonet, e stricat de observația asta de puriu de cartier cocalar:”…lanț gros de aur care se cunoștea că-i plin pe dinăuntru”. Mai zic despre al patrulea și zic concluzia generală că nu mai am loc pe ecran. Asta e despre un cavaler care joacă șah cu moartea (și...

Dana Gheorghiu – Pesta

De Cristian Ghinea Cartea scriitorei Dana Gheorghiu – „Pesta” – apărută în acest an la editura timişoreană „Brumar”, face parte dintr-o specie aparte, aceea pe care am numi-o a „literaturii recuperatorii” a unui trecut arestat, o literatură despre care nici măcar nu puteam vorbi înainte de ’89. Autoarea, originară din artierul timişorean Fabric, dedicase deja metropolei Banatului o carte de acest gen, şi anume volumul de povestiri „Die Fabruckler” („Povestiri din Fabric”), apărută la Editura „Marineasa” în 2007. Cărţile despre care am făcut vorbire se înscriu pe linia creaţiei unui Dan Negrescu, bunăoară – cel care închina volumul de povestiri „Oameni, locuri, cai şi îngeri” unui alt cartier timişorean, şi aici citez dedicaţia: „în memoria tuturor acelora care au trecut prin Mehala, au stat acolo, iar azi nu mai sunt”. Este o direcţie în care au excelat, de astă dată cu osebire pe latura istorică, jurnalistul şi scriitorul Duşan Baiski, creatorul universului virtual al Banaterrei, academicianul Ioan Haţegan, cel care a introdus studiul istoriei oraşului Timişoara în şcoli sau, mai aproape de lugojeni, colonelului în retragere Liviu Groza, pasionat istoric militar şi Cetăţean de Onoare al Caransebeşului, cel care ne-a vorbit pentru întâia oară despre cei 25 de generali pe care i-a dat Banatul Armatei Habsburgice, de la Mihail cavaler von Trapşa şi până la lugojeanul Alexandru Lupu, devenit comandant al Artileriei Imperiale. Fiecare în felul lui, aceşti autori zugrăvesc istoria altfel decât am cunoscut-o în şcolile comuniste, o istorie în care Regimentul de Graniţă Bănăţean, încartiruit la Caransebeş, făcea parte dintr-un NATO avant la lettre, iar generalul Veterani, deşi nu era de-al locului, sa sfârşea eroic la 25 sptembrie 1695, încercând să apere urbea de pe Timiş de armatele otomane, în tragica Bătălie de la Lugoj. Cartea Danei Gheroghiu este o frescă aTimişoarei de altădată, o istorie (re)compusă din dialoguri, rememorări şi vise, întrepătrunse cu potretele unor personaje...