Roberto Bolaño – Anvers

De Alexandru Cristian A construi un puzzle este o provocare, a te uita pe un album vechi de fotografii este o căutare, o aflare. De multe ori puzzle-ul are ceva misterios, ştii că este gata dar parcă ceva îi lipseşte. Elementul plin de enigmă este omul care l-a gândit. Rebelul Bolaňo a scris un roman absurd, un roman anarhic, un roman fotografic.Anvers(Amberes) este romanul lumii actuale, o lume absurdă, o lume în care banalul poate deveni sacru.Sacralizarea banalului duce la desacralizarea sacrului, la golirea de substanţă a lumii. Bolaňo în toată scriitura sa descrie  de fapt o rezistenţă de tip sabatian. Romanul este scris impersonal la diferite persoane, ca un narator ce observă un puzzle pe care încearcă să-l compună, ca un album de fotografii pe care-l priveşte.Întâlnim plaje pustii , femei roşcate sau blonde, un cocoşat, un poliţist corupt, o serie de crime ce se confundă între ele, scene de sado-masochism sau de bestializare sexuală, vagi urme de  discuţii  teologice.Este o creaţie amorfă din care desprindem lumea noastră de astăzi.Este un roman în care violentul cu reflexia filosofică se îmbină fericit.De ce este un roman anarhic?Pentru că nu respectă nici un canon clasic şi pentru că este o revoltă împotriva mizeriei lumii contemporane.Este scurt timpul care ni se dă pentru a ne constru viaţa conchide Bolaňo, o revoltă împotriva timpului.De ce este absurd?Pentru că poliţistul care este braţul legii apare în scene de erotism violent, pentru că tineri sunt prinşi în capcana năucitoare a drogurilor, pentru că plaja mare pustie este tristă, pentru că la Anvers un bărbat moare după ce maşina sa este strivită de un camion plin cu porci, pentru că “realitatea pute rău.” Titlul este dat de numele  marelui port belgian Anvers (Antwerp în flamandă), este un titlu sugestiv.Într-un port întâlnim oameni de toate categoriile, marinari, comercianţi, birocraţi, milionari, săraci, preoţi, femei ieftine, femei uşoare,...

Carlos Fuentes – Toate pisicile sunt negre

De Alexandru Cristian Literatura şi istoria s-au împletit în mod fericit de-a lungul timpului. Nu există istorie fără literatură şi invers. Marii scriitori pot fi observatori fini ai fenomenului istoric,  de exemplu Tolstoi sau Sienkiewicz. Destin sau hazard, istoria ridică această dilemă şi nu ne lămureşte sau poate nu trebuie aflată, multe sunt enigmele pe care nu le vom şti niciodată. Mulţi istorici îşi spun în secret o întrebare Dacă războiul era câştigat de..? Dacă nu murea prinţul moştenitor…? si multe alte interogaţii pline de regret sau de speranţă. Aceste întrebări sunt începutul construcţiei unei istorii contrafactuale. Nu vom şti niciodată ce a fost cu adevărat sau ce putea să fie în prezent dacă o mică rotiţă din angrenajul istoriei universale se învârtea în sensul opus de până acum. Este ciudat să observi cum  un mare romancier poate fi şi un mare dramaturg, Carlos Fuentes a reuşit acest lucru în piesa de teatru Toate pisicile sunt negre(Todos los gatos son pardos). De ce este ciudat? Nu pun la îndoială talentul unui mare romancier, ceea ce vreau să subliniez este viziunea creaţiei, un romancier are o dorinţă de a prezenta mai amplu un fapt, o stare, o situaţie pe când un dramaturg nu se poate ajuta de elemente descriptive de aceea trebuie să concentreze stări, trăiri şi diferite imagini în cuvintele pline de subiectivitate ale personajelor. Teatrul lui Fuentes este unul profund, care ne interoghează asupra rostului nostru în destinul acestei lumi. Stilul romancierului este scos în relief prin dorinţa de a descrie  împletită admirabil cu forţa teatrală, expresia unui fapt, acţiuni, situaţii într-un dialog scurt. Piesa de teatru este o scurtă epopee despre cucerirea Mexicului aztec de către spanioli. Fuentes ridică prin construcţia sa şi întrebări contrafactuale extrem de bine ascunse în scenele piesei. Moctezuma, regele Mexicului, este cuprins de la începutul piesei până la sfârşit de un presentiment...

Ernesto Sabato – Tunelul

De Alexandru Cristian Cel mai înălţător sentiment este cel al iubirii. A iubi înseamnă a împărtăşi cu ceilalţi ce simţi tu, a putea simţi ce au trăit ei, a te împărtăşi din ceilalţi. O definiţie creştinească  a iubirii este  că iubirea nu se declamă sau se recită se simte şi se trăieşte, iubirea trebuie să fie activă, să aibă viaţă. Iubirea poate fi umbrită de sentimente întunecate, de gânduri ce o pot distruge.Boala comună a tuturor îndrăgostiţilor este gelozia.Acest sentiment infantil care poate produce o serie de nedreptăţi şi nenorociri.De ce este un sentiment infantil?Pentru că este atributul unui copil, un copil este fascinat de jucăria sa şi dacă i-o iei începe să se revolte cu toată fiinţa sa.Cei care iubesc infantil, confundă persoana iubită cu o jucărie. Aceea fiinţă iubită sau adorată  este un om cu gândurile, cu trăirile sale, nu o jucărie care să te asculte la fiecare pas.Geloşii sunt oameni foarte singuri, iar iubirea îi face groteşti. Tunelul unui om este singurătatea sa, este ceva obscur, solitar spune în citatul de la începtul romanului Tunelul(El Tunel) Ernesto Sabato.Tunelul este un drum întunecat, unde în capăt o lumină crepusculară, se arată.Oare la capătul lui este chiar o lume sau este impresia lăsată de speranţa omului de a găsi lumină, o Fata Morgana ce nu aparţine unui deşert. Pictorul Juan Pablo Castel este un solitar, un om îndrăgostit de opera sa. Un pictor extrem de ciudat, unul care lipsea de la toate vernisajele sau expoziţiile de pictură.Îndrăgostit de o tânără care îi priveşte tabloul, Maria, acesta va dezvolta o obsesie cu un clar substrat sexual ce-l va duce la nebunie.Fascinaţia este reliefată în dorinţa de a o urmări peste tot.Este o dorinţă de posesivitate nestăpânită.Este necesar, este necesar îşi spune, este necesar să fie lângă el, să o simtă.Pictorul simte că această fiinţă este legată de el prin...

Carlos Fuentes – Bătrânul Gringo

De Alexandru Cristian Uneori destinul este atât de puternic încât nici măcar iubirea nu-l poate împiedica să se împlinească.Această concepţie care nu este acceptată de biserică este un fatalism pe care putem să-l întâlnim în orice decizie, fatum-ul este implacabil.Se spune că singur îţi faci destinul, ceea ce este în principiu corect dar dacă anumite fapte te orientează către un drum neştiut de tine? Discuţia rămâne deschisă şi aflarea multor întrebări va duce la găsirea de noi şi noi întrebări, un carusel al interogaţiei care nu se mai opreşte. Romanul Bătrânul Gringo(Gringo Viejo), publicat în 1985 este un roman care este marcat de soartă şi de curgerea de neoprit a timpului.Povestea unui bătrân scriitor american  care în viaţa lui nu a putut citi opera de căpătâi a limbii spaniole Don Quijote este împletită cu destinele unui general al Revoluţiei Mexicane(1910-1920) şi cu o tânără americancă. Laitmotivul romanului este aflat din primele pagini, bătrânul gringo  a venit să moară în Mexic. Romanul este construit pe fundalul istoric al violentei revoluţii mexicane dar şi a eternelor neînţelegeri de-a lungul Marelui Fluviu(Rio Grande este fluviul ce reprezintă lunga frontieră naturală a Mexicului cu Statele Unite ale Americii, un fluviu brăzdat de sânge şi de ură). General al armatei revoluţionare Tomás Arroyo este un fost peon al unei mari familii mexicane Miranda(nume clasic pentru marii proprietari de pământuri din aceea perioadă în Mexic).Scopul său suprem este să distrugă, să şteargă de pe faţa pământului ferma familiei( la hacienda) unde a suferit în copilărie.Peonii pot fi comparaţi cu şerbii şi rumânii din ţările române, dependenţa lor faţă de stăpâni este zdrobitoare.Harriet Winslow este tânăra ziaristă, o frumoasă gringa, de care Arroyo şi bătrânul gringo se vor îndrăgosti nebuneşte. Cei doi bărbaţi au  un ţel comun moartea, generalul vrea o moarte demnă de un erou homeric iar bătrânul gringo vrea doar o moarte atât şi...

Orlando Barone – Dialoguri Borges-Sabato

De Alexandru Cristian Dialogul este o parte esenţială a vieţii noastre. Omul s-a născut în dialog, primul dialog este  conversaţia copilului  cu mama sa şi cu tatăl său. Dialogul este forma exterioară a sentimentelor unui om, este materializarea gândurilor, sentimentelor şi emoţiilor. Dialogul dintre doi titani este ceva greu de descris. Doi scriitori mari pot trece peste divergenţele lor prin dialog.Sabato şi Borges au trecut printr-un dialog savuros, o conversaţie împărţită în 7 dialoguri, de valoare platoniciană despre; artă, literatură, muzica, teologie, destin, istorie, ştiinţă şi alte subiecte ce pot incita mintea  a doi scriitori universali. Dialogurile dintre Borges şi Sabato(Diálogos de Borges y Sabato) este o carte pe care nu ai cum să o uiţi prea uşor. Temele abordate de cei doi sunt atât de complexe încât este greu să le cuprinzi într-o scurtă recenzie.Despre literatură Sabato crede că singurul lucru valabil este cartea, care este scrisă pentru a rămâne, ziarul este un produs care este supus uitării.Despre teologie Borges crede că este o literatură fantastică de o înaltă valoare, iar Sabato crede că este creaţia omului dar şi că poate exista un Dumnezeu imperfect, din cauza lui se pot produce o grămadă de nenorociri în lume, de care lumea a avut parte subliniază Sabato.Ernesto Sabato în ciuda divergenţelor pe care le-a avut cu Jorge Luis Borges, îi recunoaşte acestuia meritul spunând că Borges este un scriitor pentru scriitori ca şi James Joyce.Divergenţa cea mai interesantă a celor doi este legată de romanul Don Quijote de la Mancha a lui Cervantes, opera care tronează de sute de ani peste literatura de limbă spaniolă, opera-rege. Borges în tinereţea sa nu a fost atras de roman, pe când Sabato întotdeauna l-a crezut unul dintre cele mai mari romane ale istoriei literaturii universale, dacă nu cel mai mare. Cei doi mari scriitori  nu au obţinut niciodată Premiul Nobel.Sabato explică acest lucru...

Roberto Bolaño – Târfe asasine

De Alexandru Cristian Viaţa este un tablou sau o scenă de teatru plină de personaje care se luptă pentru a fi recunoscute.Când a murit împăratul Octavian Augustus acesta a spus: Dacă v-a plăcut reprezentaţia, vă rog aplaudaţi! Viaţa noastră este mult prea scurtă pentru a fi trăită fără plăcere, iar plăcerea mea trebuie să fie în limita de a nu-l răni  pe celălalt.Trebuie să trăiesc frumos fără a-l răni pe celălalt. Volumul de povestiri Târfe asasine(Putas asesinas) are un titlu provocator, incitant.Titlul volumului este dat de o povestire omonimă în care este descrisă o femeie care îl înlănţuie şi apoi îl omoară pe bărbatul cu care s-a culcat.Roberto Bolaňo a scris acest volum cu gândul la viaţă, o viaţă plină de răutate, mizerie, trădare, meschinărie, clevetire, ură, crimă, relaţii patologice, psihopatologii sexuale, psihopatii, nevroze provocate de alcool sau de droguri.Este un volum format din 13 povestiri pline de viaţă, savuroase, dar nu o viaţă însorită ci o viaţă condusă de un soare negru. Negativismul nu este o trăsătură specifică scriiturii lui Bolaňo, caracteristica sa este prezentarea vieţii ca un întreg.Dacă scriitura lui ni se pare dură este pentru că viaţa aşa şi este.Bineînţeles că în viaţă sunt şi lucruri fericite dar timpurile ne arată că asupra acestui pământ planează răutatea şi necredinţa.Desacralizarea lumii este surprinsă de Bolaňo în acest volum, dublată de pierderea conştiinţei dar şi de golirea de substanţă sufletească a omului, animalizarea sa. Povestiri precum Ochiul Silva, Zile din 1978 sunt povestiri despre o viaţă absurdă, violentă care te poate duce la sinucidere.Sunt povestiri care se confundă cu perioada dictaturii chiliene.Ultimele amurguri pe pământ este o povestire dostoievskiană care surprinde relaţia tată-fiu domninată de dragoste dar şi de mizeria pulsiunilor primare.Prefigurarea lui Lalo Cura este povestea unui tânăr crescut în mijlocul filmelor porno, mama sa fiind actriţă, în această povestire iubirea nu depăseşte stadiul de instinct.Întoarcerea este...