Haruki Murakami – La sud de graniţă, la vest de soare

De Alexandru Cristian Rămâne doar deşertul…din visele noastre, din speranţele noastre, din iubirile noastre. Totul este deşertăciune sub soarele vieţii. O  iubire adevărată nu se uită niciodată, câteodată ea lasă urme şi pe albastra zare a morții. Hajime, în japoneză început, este un copil singur la părinți. S-a născut în primul an, în a doua jumătate a teribilului secol XX. O copilărie frumoasă marcată de personalitatea unei fete. O fată nu foarte frumoasă dar cu un magnetism aparte, Shimamoto. Ascultau amândoi Nat King Cole și se gândeau la ce este la sud de graniță. După mutarea sa, Hajime a pierdut legătura cu Shimamoto. În alt loc a întâlnit-o pe Izumi, pentru care a simțit o atracție specială. Odată cu această relație, începută la 16 ani, a început să realizeze că simpla existență  a cuiva poate produce uneori suferințe de nedescris. Prima fată cu care a avut relații intime a fost tot un copil singur la părinți, verișoara lui Izumi. Șocul provocat o va face pe Izumi să-l ignore toată viața. După terminarea liceului Hajime a lucrat la o editură didactică, ducând o viață relativ anostă. Gândurile sale zburau către Shimamoto. A trăit 12 ani între dezamăgire, speranță, singurătate și plictis total.  A cunoscut-o la 30 de ani Yukiko cea care îi va schimba viața. Aceasta îi va dărui două fete și o afacere prosperă, două baruri de jazz foate bine cotate în Japonia. Afacerile merg bine până când o reîntâlnește pe Shimamoto. Emoția revederii îi schimbă cursul vieții, îl readuce la viață și îl poartă la sud de graniță și la vest de soare. Printre mexicanii revoltați pe gringos și printre țăranii ruși izolați în taigaua siberiană, Hajime visează la o viață  în care Shimamoto este mama copiilor săi, nu Yukiko. Dar în viață trăim cu alegerile noastre, deși trecutul ne ajunge din urmă. Shimamoto a reapărut în viața...

Doina Ruşti – Patru bărbați plus Aurelius

De Cristina Nemerovschi După Cămașa în carouri și alte zece întâmplări din București, apărută în 2010, autoarea Doina Ruști revine la începutul acestui an cu un roman cu un titlu neașteptat poate: Patru bărbați plus Aurelius. Deși titlul poate părea jucăuș și deși scriitura alertă a Doinei Ruști a fost asemănată cu genul thriller polițist, acest roman, ce are în încrengătura sa intimă figura unui pisoi buclucaș, ridică mai multe întrebări esențiale decât unele cărți cu titluri mai austere și mai lăudate de critica literară. După lectura celor Patru bărbați plus Aurelius, rămâi cu întrebarea pe care nimeni până acum n-a îndrăznit să o formuleze atât de explicit într-o carte și, cu atât mai mult, puțini s-au gândit să-i ofere un răspuns: ce se va întâmpla atunci când oamenii nu vor mai citi cărți? Va însemna asta moartea literaturii, sau vom inventa alte mijloace pentru a exprima altfel ceea ce exprimăm astăzi prin literatură? “Oamenii din blocul meu sunt destul de cinstiți. Nu-și depozitează cărțile pe coridoare sau pe scări, ci le aruncă direct în tomberon. Dealtfel, în Sălăjan nici nu sunt librării.”, scrie personajul principal al romanului, simpatica dar ghinionista Licia. Iubitorilor de literatură, acest pasaj li se pare un scenariu de film horror. Ăsta să fie oare viitorul? Cu siguranță, numai Aurelius, motanul inventat cu multă culoare și credibilitate de Doina Ruști, știe răspunsul. Ce veți mai găsi în acest roman? Un scris cursiv, cadre ce se derulează cu repeziciune, personaje interesante și destul umor, uneori sec. Doina Ruști ne demonstrează că scrie din ce în ce mai liber, mai captivant și chiar, de ce nu, conformându-se tendințelor exigente ale publicului de azi, indiferent de vârstă.   De acelaşi autor: Lizoanca la 11 ani Fantoma din moară Zogru Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti Order Patru...

Milan Kundera – Insuportabila uşurătate a fiinţei

De Alexandru Cristian Experienţa de viaţă a lui Milan Kundera este fără îndoială unică, un om prins între două lumi. Lumea închisă, rece şi cenuşie în care a început să creeze şi lumea plină de soare unde a putut crea fără spaimele blocajului sau ale interdictului.Nesnesitelná Lehkost Bytí în română înseamnă Insuportabila uşurătate a fiinţei, titlul unui celebru  roman scris în 1984. Roman pe care pot să-l descriu într-un singur cuvânt reîntoarcere. Kundera ne semnalează spaima eternităţii, fiecare secundă se reîntoarce, este o repetabilă povară ca să folosim metafora lui Păunescu. Romanul începe sub simbolul părăsirii Tomas se întâlneşte cu Tereza care ţine într-o mână un un coşuleţ ce conţine un bebeluş(copilul lor Simion) iar în cealaltă mână romanul Anna Karenina de Lev Nikolaievici Tolstoi.Deşi cei doi formau un cuplu Tomas era legat de o mulţime de femei printr-o serie de prietenii erotice, cea mai strânsă o avea cu Sabina o pictoriţă.Aceste prietenii excludeau dragostea din viaţa lui, erau dominate de carnal, de atavism în formă elevată.Pentru Tomas iubirea era un act de compasiunea-milă, Tereza era acceptată în jurul său dintr-un altruism ciudat. Evenimentele se succed haotic şi repetat personajele se confundă cu situaţia politică din ţară, ocupaţia sovietică .După cele 72 de zile de ocupaţie sovietică în 1968, cei doi pleacă din Cehoslovacia în Elveţia . În Insuportabila uşurătate a fiinţei un imperativ este cheia aflării deciziilor haotice luate de personaje, Es müß sein(Trebuie să…). Tinereţea celor doi ne este povestită în partea a doua a romanului, de aici observăm că Tereza era dominată de introspecţie şi de o oarecare  frică de a trăi, greaua uşurătate de a trăi, iar Tomas a avut o  tinereţe mai activă dar plină de obsesii fantastico-erotice.În  a doua parte a romanului Tomas este condus de pasiunea pentru Sabina, acest far al vieţii lui este completat de o căţeluşă drăguţă care va avea...

Dan Negru – Amintiri în alb şi negru

De Ovidiu Dima Recomandat de bookiseala.ro Cu un stil alert, concis, uneori hazliu, alte ori tragic,  aplicat la vremurile de fugă, cunoscutul prezentator tv  Dan Negru dezvăluie cititorilor cum arată personajele sale, altfel decât pe micul ecran. Pentru că viaţa lui se confundă cu media, Amintiri în alb şi negru e un fals tratat despre cum să ajungi vedetă. Cititorul va regăsi un narator cu o sensibilitate aparte, a cărui modestie transpare din spatele copertei. Showmanul se destăinuie pentru prima oară în public, mai mult prin personajele pe care le-a întâlnit în viaţă, decât prin etalarea ego-ului, rămas undeva ascuns şi greu de tălmăcit. A colindat lumea, a cunoscut personaje celebre, a ridicat audienţele la cotele cele mai înalte, dar a rămas, aşa cum scrie Mihaela Rădulescu, în cuvântul înainte, un OM. Cartea apare în ţinută grafică excelentă, având ca ilustraţii caricaturile lui Popa’s, un alt timişorean renumit. Atât cunoscutul său zâmbet, cât şi celebri săi Converşi de pe copertă mărturisesc simplitatea Omului ajuns star de televiziune, care nu şi-a uitat devenirea. Nu a ajuns pe prima pagină a ziarelor tabloide, nu şi-a etalat viaţa în public, nu a fost târât în scandaluri amoroase. Şi poate de aceea mărturiile sale în cheie scriitoricească provoacă la lectură. În scrierea povestirilor a folosit un procedeu a la Itali Calvino, de a dezvălui identitatea personajului – despre care povesteşte – doar la final, incită la lectură. Mihaela Rădulescu scrie în prefaţă că volumul „este o fereastră deschisă spre profunzimea unui Om necunoscut”. Naratorul trece prin ipostaze diferite, de la învăţăcel la personalitate publică, de la colecţionar de ceasuri, la colecţionar de vise, de la rocker la stea de televiziune. În cartea lui apar nu numai poeţi celebri, artişti de renume, scriitori cunuscuţi, ci şi manelişti sau fotbalişti şi mai ales „anonimi celebri”. Din carte putem afla cum l-a apostrofat Iosif Sava să...

Ana Blandiana – Fals tratat de manipulare

De Marius Ghilezan Citind volumul “Fals tratat de manipulare”, o carte care nu i-a plăcut să o scrie, aşa cum mărturiseşte Ana Blandiana, mi-am amintit de Doina Cornea, cum a fost pusă cap de listă de către manipulatorii Consiliului Frontului Salvării Naţionale, încă din decembrie 1989. Când am întrebat-o după vreo doi ani cum de le-a permis să-i folosească numele, mi-a răspuns: “de proastă, rolul femeii e la cratiţă.” Ana Blandiana i-a refuzat din prima, aflăm din carte. De obicei, înţelepţii se prind repede de ce se întâmplă unele lucruri, proştii continuă să fie căprari ai plutonului conformist, în trend cum s-ar spune, şi nu au nelinişti, doar certitudini. “Fals tratat de manipulare” e cea mai clară, tonică şi consistentă biografie a tranziţiei româneşti, scrisă de un om împăcat cu sine, dar îngăduitor cu impostorii care ne-au furat idealurile de prosperitate şi de democraţie. De ce atâta lejeritate? Pentru că la fel ca bunul său coleg de rezistenţă, Corneliu Coposu, nu şi-a dorit nimic pentru sine, nici funcţii publice, nici sinecuri. A rămas siderată când şeful statului, pe care ea l-a ridicat pe umerii firavi ai Alianţei Civice, a întrebat-o “ce vrei?” Scrisă fără patimă, în stilul marilor cărţi de memorialistică, eroul Ana Blandiana, Doina pentru cunoscuţi, se detaşează cu măiestrie de “zdrenţele putrezite ale istoriei care au continuat să fermenteze în mici focare de infecţie ideologică.” Printre cronicari există o vorbă: capodoperele nu se povestesc, trebuie savurate. Cititorule, cel care eşti la început de drum şi nu vrei să fii strivit de şenila indiferenţei, pune mâna pe carte, dacă vrei să fii un învingător. Din povestea celor 25 de ani de la Revoluţie, Ana Blandiana pare să fie singura victimă a sistemului care şi-a biruit adversarii cu deferenţă, stil şi nonşalanţă. În faţa memoriei timpului rafturile de cărţi şi Memorialul de la Sighet, unic autor Ana Blandiana, vor...

Marius Ghilezan – Furia

De Ovidiu Dima Marius Ghilezan a construit melodrama “Furia” ca pe un bildungsroman, în care construcţia personajului principal, Cosmin Sfăt, este realizată sub influenţa experienţelor concrete ale autorului. Acţiunea romanului începe pe undeva pe la sfârşitul anilor ‘68 când zice eroul cărţii: “Eram un mocos când fadăru m-a dus întâia oară la fotbal. Iar de microbul luat nu mai scapi toată viaţa. Vine odată cu vărsatul de vânt. Asta nu ştiam atunci. Inconştienţa tatei a durat şi a lăsat urme. De aici mi s-au tras multe: zgârciuri la inimă, atroză şi sânge violet. Victoriile au urcat la cap. Eşecurile au coborât la stomac. Furia m-a costat. Dar a meritat”. Din acea zi de 11 august 1964, viaţa personajului curge într-un mariaj plin de peripeţii. Poli este când de moravuri uşoare, tăvălindu-se prin  arenele ligii a doua, când o prea frumoasă ce se bate cu galacticii. O ancoră scriitoricească reuşită e legătura eroului Sfăt cu bunicul său, un iniţiat al marii lumi uitate. Dacă suporterul se dezvăluie total cititorului, iubirile şi angoasele, trăirile şi dramele, fuga şi ascunzişul, fiind toate povestite cu talent cititorului, nu acelaşi lucru se întâmplă cu viaţa misterioasă a lui Moş Todor, “un belfer cusurgiu care şi-a trăit viaţa şi şi-a mâncat mălaiul”. După moartea bătrânului, Cosmin, copil fiind, încearcă să desluşească misterele bunicului, şutind un ceaslov care ascundea, avea să afle mai târziu, date şi chei ale succesului de odinioară ale Ripensiei, echipa celestă a Banatului interbelic, ce bătea la pas marile team-uri ale Europei. De abia la adolescenţă, descoperind ascunzişurile şi tainele lui Moş Todor, şi-a dat seama că bunicul său făcea parte dintr-o structură pan-europeană a înţelepţilor lumii fotbalistice de la început de secol XX. Scrisă într-un stil alert, viaţa suporterului din comunism e plină de peripeţii. De la victorii istorice, la înfrângeri dezastruoase, personajul ne plimbă prin atmosfera obsedantului deceniu opt şi...