Viorel Marineasa – Despre Banat, în registru normal

Volumul Despre Banat, în registru normal cuprinde texte publicate iniţial în diferite reviste regionale şi naţionale, mai ales în “Orizont” din Timişoara, şi în “Reflex”, din Reşiţa. Textele lui Viorel Marineasa sunt tributare fragmentarismului postmodern şi par, la prima vedere, eteroclite, compozite, dar, la o privire mai atentă, ele se caracterizează printr-o remarcabilă unitate. Prozatorul post­mo­dern trasează, cu o acuitate puternică a pri­vi­rii, profilul spiritual al unei provincii unice, Banatul. Amănuntele, aparent disparate, se strâng într-un total pregnant, de mare forţă. Au­to­rul seamănă cu un pictor impresionist, care îşi pictează, cu acurateţe, toate detaliile, apoi face câţiva paşi înapoi şi contemplă, cu satis­facţie, întregul. Profilul Banatului, ţinut de graniţă, se construieşte treptat, cu migală, dar şi cu sigu­ranţă deplină. Autorul ştie ce vrea şi îşi urmă­reşte, neabătut, drumul. Ajunge, la sfârşit, la ţintă. Banatul este un teritoriu al interferenţelor, la graniţa dintre două imperii (cel Otoman şi cel Habsburgic), caracterizat prin plurietnicism, prin plurilingvism, prin multiconfesionalism şi printr-o prosperitate aproape sfidătoare, care îi conferă un statut aparte: este un fel de comu­nitate obedientă, mai bine zis tolerantă faţă de stăpânire, cu o supunere aproape indiferentă, care însă poate izbucni cu putere, demolator, cum s-a întâmplat în Decembrie 1989. Provincia nu a dat vârfuri în creaţia spirituală (de exemplu, în literatură), dar nivelul mediu cultural este mai ridicat, în comparaţie cu alte provincii. Şi aici, autorul îi aminteşte pe condeierii ţărani şi nu uită de valoroasele coruri bănăţene.  Profilul spiritual al Banatului, acel  creuzet în care se topesc naţionalităţile, dând un produs nou, rezultat al unei sinteze originale, este trasat prin forme narative potrivite. Autorul face o adevă­rată sinteză de produse aparent disparate: cartea lui este o îmbinare savantă, cu dozajul bine pus la punct, de eseu, tabletă, portret, ta­blou, pamflet, jurnal, memorialistică, reportaj, proză ficţională. Procedeul este cât se poate de potrivit pentru sinteza de elemente disparate şi aparent...

Gabriel Liiceanu – Declaraţie de iubire

Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt. Despre acesti oameni este vorba în Declaraţie de iubire.  Ei poarta numele de Monica şi Virgil lerunca, Noica, Sebastian sau Cioran, Henri Wald, Andrei Pleşu sau Horia Bernea. Alteori sunt anonimi, sunt oameni aruncaţi în gropile comune ale istoriei şi pe care numai iubirea, ca revers al urii care i-a împins acolo, îi poate readuce în amintirea noastră. (Gabriel Liiceanu) de acelaşi autor: Apel către lichele Cele trei norme ale mamei. Prăjitura interzisă Despre limită Întâlnire cu un necunoscut Scrisori către fiul meu Cearta cu filozofia Uşa...

Roland Barthes – Gradul zero al scriiturii. Noi eseuri critice

„… scriitura literară poartă, simultan, alienarea Istoriei şi visul Istoriei: ca Necesitate, ea atestă ruptura limbajelor, inseparabilă de scindarea claselor; ca Libertate, ea este conştiinţa acestei rupturi şi eforul însuşi ce vrea să o depăşească.” De acelaşi autor Jurnal de...

Ileana Mălăncioiu – Exerciţii de supravieţuire

Deşi e compus din lucruri diferite, acest volum e mai unitar decât ar putea să pară la prima vedere. Fiindca eseurile plasate între dialogurile propriu-zise cuprind ades dialoguri interioare axate pe aceleaşi idei şi obsesii. Dacă nu ar fi cartea mea şi ar trebui să mă pronunţ cu privire la ea, aş zice că e un alt recurs la memorie decât cel realizat printr-o serie de convorbiri cu Daniel Cristea-Enache şi publicat la Polirom în 2003. Diferenţa faţă de acela stă în faptul că întrebările nu mai sunt puse de un singur interlocutor, ci de mai mulţi, iar asta face ca lucrurile să fie privite din perspective diferite şi întâmplările relatate să se succeada uneori ca într-un roman polifonic cu personaje...

Andrei Pleşu – Obscenitatea publică

Titlul ales pentru această culegere exprimă convingerea autorului că impestriţarea de azi a realităţilor autohtone are o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia neruşinării: neruşinare în politică, neruşinare în publicistică, neruşinare în moravuri, în comportamentul public, în discurs, în modul de a (nu) gândi. Nu e vorba de pornografie propriu-zisă, care, în anumite condiţii, poate fi de o paradoxală candoare. E vorba de o nonşalantă fără criterii, de exhibiţionism agresiv, de o suspensie generalizată a valorilor şi a bunei-cuviinţe. E vorba de disoluţia sfielii, a scrupulelor, a oricărei cenzuri interioare. Rezultatul e un peisaj în acelaşi timp hilar şi dramatic. În ansamblu,  Obscenitatea publică nu poate evita, de aceea, să fie, o carte tristă, caragialmente tristă, ca şi realitatea pe care o adnotează. de acelaşi autor: Despre îngeri Minima Moralia Note, stări, zile (1968-2009) Pitoresc şi melancolie Obscenitatea publică Limba păsărilor Despre frumuseţea uitată a vieţii Comedii la porţile...

Horia-Roman Patapievici – Despre idei & blocaje

O modesta propunere de a regandi cultura romana pornind de la ceea ce ii lipseste, fara a renunta la ceea ce, in aparenta, ii prisoseste Dacă un călător ideal ar poposi în România culturală a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul că aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiecţiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate în balon, iar sunetul calm al discuţiei se aude numai când autorii au murit ori când numele lor a primit confirmarea canonică a Occidentului. Călătorul nostru ar observa că la noi cărţile originale nu suscită discuţii, şcolile de gândire sunt mode de împrumut ori grupuri sudate prin forţa convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile şi stârnesc antipatii ireversibile, în timp ce, sub raport uman, competenţele cedează întotdeauna invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevărul cedează totul bârfei, bârfa nu cedează nici celei mai solide reputaţii, iar mersul ideilor este un povârniş al elanurilor avortate. de acelaşi autor: Ultimul Culianu   Order Despre idei blocaje Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...