Deşi e compus din lucruri diferite, acest volum e mai unitar decât ar putea să pară la prima vedere. Fiindca eseurile plasate între dialogurile propriu-zise cuprind ades dialoguri interioare axate pe aceleaşi idei şi obsesii. Dacă nu ar fi cartea mea şi ar trebui să mă pronunţ cu privire la ea, aş zice că e un alt recurs la memorie decât cel realizat printr-o serie de convorbiri cu Daniel Cristea-Enache şi publicat la Polirom în 2003. Diferenţa faţă de acela stă în faptul că întrebările nu mai sunt puse de un singur interlocutor, ci de mai mulţi, iar asta face ca lucrurile să fie privite din perspective diferite şi întâmplările relatate să se succeada uneori ca într-un roman polifonic cu personaje reale.
Leave a Reply