Currently Browsing: Colecţia de Artă

Jose Saramago – Fărâme de memorie

Premiul Nobel pentru Literatură, 1998 “prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie” Fărâme de memorii (2006) este o carte de amintiri de pe vremea când Jose Saramago, Zezito, cum îl strigau acasă, era doar „o fărâmă de om” care se aventura să exploreze împrejurimile neatinse de civilizaţii ale satului Azinhaga. Scriitorul descrie cu umor şi tandreţe relaţia sa cu natura şi oamenii, primele iubiri, atracţia faţă de cuvintele scrise, iar perspectiva copilului şi felul său de a înţelege lumea, mizând în mijlocul unor vremuri grele, de sărăcie şi analfabetism, sunt corectate şi completate cu ajutorul imaginaţiei, singura unealtă care aduce înapoi la viaţă lucrurile ce au încetat să existe şi pe cei ce au încetat să mai fie. Povestea lui Zezito, pe cât de frumoasă, pe atât de emoţionantă, este însoţită de fotografii de familie, cu comentariile autorului. „Puţine personalităţi literare de talia lui Jose Saramago s-au format într-un astfel de mediu. Născut în 1922, scriitorul portughez a crescut într-un sătuc aflat la aproape o suta de kilometri departare de Lisabona. Bunicii lui erau ţărani săraci, iar Saramago şi-a petrecut anii copilăriei muncind la câmp, tăind lemne şi scoţând apă. Dar în discursul de recepţie a Premiului Nobel, el spune despre bunicul său, Jeronimo, că era omul cel mai inţelept pe care l-a cunoscut vreodată. În serile de vară, îşi aminteşte scriitorul, dormeau amândoi sub un smochin, iar imaginaţia copilului era hrănita cu «legende, făpturi fabuloase şi spaime». Acest murmur neobosit al amintirilor a fost izvorul din care s-a născut universul său literar.“ The New York Times De acelaşi autor Anul morţii lui Ricardo Reis Eseu despre luciditate Eseu despre orbire Intermitentele morţii Memorialul mănăstirii Peştera Toate...

Jose Saramago – Intermitentele morţii

Premiul Nobel pentru Literatură, 1998 “prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie” Intermitentele morţii este un roman ce are în centru perplexitatea umana în faţa uneia dintre realităţile inevitabile ale existenţei. Într-o ţară al cărei nume nu este menţionat, se întâmplă ceva ce nu s-a mai pomenit de la începutul lumii: moartea decâde să-şi suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi să trăiască veşnic. După o scurtă perioadă de euforie, lumea se cufundă însă în  haos şi disperare şi începe să caute diferite moduri de a convinge moartea ăa-şi reintre în drepturi, în urma presiunilor din partea bisericii, a familiilor îngrozite de bătrânii ce insista să facă umbră pământului, a sinucigaşilor şi a companiilor de pompe funebre. „Intermitenţele morţii nu este numai o elegantă fabulă modernă, o satiră necruţătoare a mecanismelor politicii şi o profundă meditaţie filozofică, ci şi o emoţionantă poveste de dragoste. Iar poveştile de dragoste urmăresc, de regulă, să afle ce-i aduce pe îndrăgostiţi împreună şi, prin extensie, în ce constă umanitatea noastră. Răspunsul lor circular, tautologic este că dragostea ne face umani. Dar, deşi în romanul de faţă dragostea joaca şi ea un rol în metamorfoza morţii, aceasta din urmă descoperă că secretul muritorilor este cu totul altul. După cum ne sugereaza Saramago la finalul minunatei sale cărţi, o moarte care doarme nu mai este moarte.“ The Observer De acelaşi autor Anul morţii lui Ricardo Reis Eseu despre luciditate Eseu despre orbire Fărâme de memorie Memorialul mănăstirii Peştera Toate...

Jose Saramago – Evanghelia după Isus Cristos

Premiul Nobel pentru Literatură, 1998 “prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie” Evanghelia dupa Isus Cristos (1991), a stîrnit la apariţie puternice reacţii din partea Bisericii şi a provocat în mod indirect autoexilul autorului. Romanul reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus şi se axează pe tema culpei şi a responsabilităţii. Deşi fusese înştiinţat că se pregătea masacrul inocenţilor, Iosif îşi salvează doar propriul copil şi este urmărit pînă la moarte de vină de a fi fost, prin omisiune, complicele crimei lui Irod. Order Evanghelia după Isus Cristos Preţ @ RON19,95 Qty: Adauga in cosul de...

Jose Saramago – Omul duplicat

Premiul Nobel pentru Literatură, 1998 “prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie” Tertuliano Maximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, este profesor de istorie la liceu. Este divortat, deseori deprimat si duce o viata de rutina. Urmind sfatul unui coleg de a incerca sa se distreze puţin, într-una din zile îşi închiriază un film, care însă nu-i face nici o plăcere. Târziu în noapte, se trezeşte din somn cu sentimentul că există o prezenţă străină în casă. Revine în sufragerie, unde lăsase deschis video-player-ul cu filmul înăuntru, şi descoperă figura unui actor care îi seamană absolut perfect. Din acest moment, povestea se va transforma într-un thriller, în care victima se află în căutarea propriei identităţi – dacă nu a acelei ordini ce trebuie descifrată în orice haos. „Omul duplicat este, într-adevăr, un formidabil eseu asupra identităţii, asupra relaţiei dintre noi şi ceilalţi, asupra condiţiei umane.” (Diario de Noticias) De acelaşi autor Peştera Toate numele Order Omul duplicat Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Jose Saramago – Toate numele

Premiul Nobel pentru Literatură, 1998 “prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie” Toate numele (1997), care deschide noua serie de autor dedicată lui Jose Saramago în cadrul colecţiei „Biblioteca Polirom”, este un roman enigmatic, o parabolă complexă despre memoria colectiva ţi instituţiile menite să o păstreze. Într-un oraş care, aşa cum ne-a obişnuit autorul portughez, se găseşte într-un timp şi un spaţiu nedeterminate se află Arhiva Generala, locul unde sunt inventariate toate numele ce au existat, există sau vor exista vreodată. Alături de ea, Cimitirul General se infiltrează printre aşezamintele celor vii. Într-o zi, un funcţionar al arhivei porneşte în căutarea unui nume de femeie, iar această aventură plină de riscuri îl va purta din lumea celor încă în viaţă pe tărâmul celor dispăruţi, pentru ca la finalul ei eroul să realizeze că memoria este singura stăvila în calea uitării şi a dispariţiei totale. De acelaşi autor Călătoria elefantului Order Toate numele Preţ @ RON14,95 Qty: Adauga in cosul de...

Jose Saramago – Cain

Premiul Nobel pentru Literatură, 1998 “prin parabolele sale susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne dă posibilitatea continuă să înţelegem o realitate iluzorie” Ultimul roman al lui Jose Saramago, Cain (2009), reia într-o perspectivă modernă povestea biblică a lui Cain şi Abel. După ce îşi ucide fratele într-un moment de frustrare, Cain ajunge la o înţelegere cu un Dumnezeu care capătă o ciudată aparenţă dictatorială şi scapă condamnat la veşnica pribegie, cu un sac de merinde şi având drept tovarăş un măgar. Cutreierând lumea şi timpurile, tânărul călător perturbă poveştile unei întregi distribuţii de personaje familiare – Noe, Moise, Isaac –, alterând pentru totdeauna cursul legendelor de-a lungul drumului. Cu caracterul său nevolnic şi cu desăvârşire uman, Cain se străduieşte să înţeleagă ideea credinţei, socotelile şi faptele unui Dumnezeu de nepătruns. Order Cain Preţ @ RON22,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »