De Marius Ghilezan Până la apariţia cărţii “Comunicare – voce – limbaj – artă -tehnologie” a domnului profesor Dorin Sarafoleanu, credeam că numai specialiştii din PR cunosc funcţia complexă a comunicării. Iată că un prestigios ORL-ist vine să ne susţină nu numai ştiinţific alegaţiile noastre, potrivit cărora doar printr-o profesionalizare a limbajului public “cea mai frumoasă reuşită a speciei umane”, cum măiestuos ne explică autorul, putem obţine empatia. Eram persecutat de ideea fixă că omul modern primeşte mai multe informaţii decât poate să proceseze. Iată că omul distopian al lui Fukuyama, cel care a descris în celebra sa carte despre sfârşitul istoriei că individul de azi este distrugătorul propriei specii, nu rămâne decât în mintea futurologului care nu este nici pe departe un Jules Verne al timpurilor de azi. Teoria lui pare a fi contrazisă de o lucrare a unui exeget român contemporan. Înainte să plece în lumea veşniciei, prietenul meu Ion Zubaşcu, poet, scriitor, rapsod şi nu în ultimul rând un bun creştin, avea să-mi postuleze că “niciodată instrumentele nu vor birui instrumentiştii”. Şi iată că prin lucrarea pluridisciplinară a unui om care a avut grijă nu numai de fonaţia atâtor personaje celebre: “Comunicare – voce – limbaj – artă -tehnologie”, îmi confirmă mie, un specialist în domeniul comunicării publice, că noua paradigmă socială impusă de internet şi de gadget-uri se reinterpretează. Nimic nou sub soare. Asistăm, cum s-ar zice, la o repoziţionare, în contextul în care grecia Antică este mai vie ca oricând. Când credeam că lucrările medicale sunt destinate doar aspiranţilor acestei ştiinţe fondate de Hipocrat, părintele medicinei moderne, domnul doctor Dorin Sarafoleanu, într-o lucrare care nu depăşeşte 150 de pagini, ne lămureşte pe noi practicienii “cuvântului bine spus” că limba este într-o permanentă modulaţie sonoră şi cognitivă. Mai mult, domnia sa ne explică deloc colocvial că arhi-cunoscutul complex voce-trup implică inteligenţa şi că niciodată ordinatorul...