Orice dialog cu Neagu Djuvara părăseşte degrabă convenţiile genului şi devine adevărat taifas, aşa cum aproape nicăieri nu mai avem şansa de a trece prin această experienţă a comunicării. Interlocutorul venerabilului istoric este Filip-Lucian Iorga, deja remarcat în istoriografia românească datorită cercetărilor sale de genealogie şi de istoria boierimii române. Aşadar, o întâlnire fericită a istoricului care cercetează istoria cu istoricul care a trăit-o. Un taifas presărat copios cu reflecţii despre credinţă, destin, copilărie, educaţie, rolul elitelor politice şi şi intelectuale, despre răbdarea pe care trebuie să o aibă două sau trei generaţii pentru a ajunge în chip legitim să ocupe demnităţi în stat. Însă, cum în această carte nu doar biografia lui Neagu Djuvara este interesantă, ci şi credo-ul său ca istoric şi filozof al istoriei, cei doi, odată puşi pe taifas şi vorbind despre obiectivitate şi relativizare în studiul trecutului, ajung la concluzia că istoria este o poveste cu sens, în continuu reinventată. Astfel, prin cei prezenţi, trecutul este întotdeauna viu. „Oricât ar fi de ocupat şi oricât de puţine minute ai avea de petrecut în compania lui, Neagu Djuvara nu-ţi dă niciodată senzaţia că ar fi grăbit. El are întotdeauna timp. Poate că viaţa sa atât de frumos trăită e un argument împotriva zbaterilor şi a pripelilor inutile şi dizgraţioase. Seniorul Neagu Djuvara ştie să păşească agale, cu fermitate şi cu eleganţă, fără să se lase timorat de trecerea timpului. Ţinuta lui boierească nu e însă orgolioasă, ci plină de smerenie: poveştile trăite şi istoriile scrise l-au învăţat pe Neagu Djuvara că noi, oamenii, suntem tare mărunţi şi că nimic nu stăpânim cu adevărat pe această lume.“ (Filip-Lucian IORGA) „Nu există istorie definitivă, există doar teorii, iar istoricii pot găsi întotdeauna explicaţii noi pentru fapte istorice care au fost deja interpretate în repetate rânduri. Nu numai cantitatea şi calitatea vestigiilor cu care lucrează istoricul se modifică...
