De Marius Ghilezan Cartea „Dona Juana” este un fals roman erotic. O cronică a vieţii de noapte dintr-un club gay „Bizarre” prin trăirile unui travestit care nu oferă o abundenţă de scene de amor. Erosul este tangent cu endorfina. Sexul este mai mult comentat. Autoarea încearcă să construiască o identitate transexuală lui Don Juan, dar nu reuşeşte decât să ridiculizeze eternul masculin. Mi-e greu să cred că Iulius Cesar ar fi spus: „eu sunt bărbatul tuturor femeilor şi femeia tuturor bărbaţilor”, aşa cum apare în carte, mai ales că Împăratul nu şi-a recunoscut niciodată homosexualitatea. Istoricii pun aceste aprecieri în gura adversarilor politici. Nu prea puţini. „I’m just a gigolo!” It’s enough! ar zice simplu, criticul simandicos. It’s just about sex! sare cititorul. Şi aici Lorena Lupu reuşeşte o partitură interesantă. Prin Dona, ea este dirijorul. Soliştii i se supun. Patronul clubului Alfonsinho e fără chip, uşor de citit ca profil psihologic, după modul în care a montat pişoarele în forma buzelor Angelinei Jolie. Dudettele (probabil amfitrioanele) sunt personaje auxiliare, în timp ce clienţii sunt „ciudaţii fără viaţă socială reală, care se mint că în spaţiul clubului se pot impregna cu esenţa coolness-ului, toţi nebunii benigni cu lumi paralele în creiere.” În piesa jucată apare Gloria şi scena de sado-masochism. Nimic ultragiant pentru spectatorii convinşi că scenograful nu se schimbă. Dacă „pulifricii” sunt ridiculizaţi, gemenii gay, Carol şi Silvian, au o fizionomie ştearsă, de dansatori fără identitate. Anton, ţigănuşul slăbănog de la spălătorul de vase, identificat spre final cu numele de botez Confort, primeşte o atenţie specială. La fel ca şi Virgil, şoferul de taxi. Restul e …cancan. Şirul confesiv din spatele butaforiei clubului gay se întrerupe dintr-o scenă de gelozie. Apare Mircea, un băiat de bani gata, care-i suceşte mintea lui Sysy, şi-i propune o Thailandă cu mult sex. Patronul înnebuneşte şi decide să închidă acaretul. În final,...
