24.99 – 12.49 Lei Premiul Nobel pentru Literatură, 1982 De Alexandru Cristian „pentru romanele și povestirile sale în care fantasticul și realul se îmbină într-o bogată lume imaginară ce reflectă viața și conflictele unui continent”. O lume tristă, un regat al tristeţii, o lume în care binele este uitat şi unde visul este atât de prezent ca şi mizeria. Un dictator este o fiinţă care îşi uită sufletul şi locul în viaţă. Lumea nu trebuie condusă, după vise şi în splendidă izolare, pentru a o conduce trebuie să trăieşti în mijlocul ei, izolarea înseamnă pierderea contactului cu realitatea şi autozeificarea unui conducător fără judecată. O democraţie înseamnă discurs public şi relaţii interpersonale, o dictatură tăcere şi ascundere. Aceaste este atmosfera romanului Toamna Patriarhului(El otoňo del patriarca), un roman despre adevăr şi trădare. Romanul începe cu imaginea palatului prezidenţial în ruine şi cu trupul fără viaţă al dictatorului, un film derulat în sens invers. Simţindu-se mereu în primejdie dictatorul are o dublură oficială, este înconjurat de un câine, se închide cu trei zăvoare şi trei lacăte în cameră. Destinul său a fost influenţat de fineţea mâinii lui, fără să aibă liniile sorţii el a fost predestinat să fie un rege. Pentru a putea conduce singur şi absolut îşi va lichida toţi colaboratorii, în afară de Saturno Santos un general indian îmbrăcat în poncho şi care umblă desculţ, îngerul păzitor al bătrânului dictator.Cu o vârstă neidentificată dar destul de mare între 107 şi 232 de ani, dictatorul este condus de pasiuni erotice nefireşti, degradarea sa putem să o comparăm cu limita de jos a degenerării umane, de la proxenetism la pedofilie. Desfrâul este o caracteristică proprie conducătorilor puternici şi fără limite, aceştia în cele din urmă ajung zei peste o ţară sfărâmată sub greutatea mâinii lor plină de cruzime. Marele Cezar la triumfuri sau alte celebrări, avea un preot care îi...
