Herta Müller: “În România, dictatura trăieşte a doua viaţă”

Prezentă la Bruxelles pentru a-şi promova noul volum Atemschaukel (Leagănul respiraţiei),  Herta Müller a criticat naivitatea occidentalilor de a integra nişte ţări incapabile să se purifice, oferind exemplul României, unde “o mulţime de oameni care au lucrat pentru Securitate se află acum în poziţii înalte, fără ca acest lucru să deranjeze pe cineva. Nu e un lucru important pentru societate”. “Aceşti oameni au câştigat atâta influență încât au reuşit să repună în funcţiune vechea reţea de putere, în care toţi se cunosc şi se servesc între ei. În România, dictatura trăieşte a doua viaţă. Fără ideologie. Fără socialism”, a declarat Muller, citată de EUobserver. „Radu Tinu, în Decembrie ne-a asigurat moartea, acum ne asigură viaţa” Scriitoarea nu s-a limitat la simpla semnalare a cancerului clientelar produs de metastazele comunismului. A mers mai departe, oferind exemplul lui Radu Tinu, ofiţerul de Securitate care planta microfoane în casa sa, în perioada în care aceasta nu evadase încă din purgatoriul României ceauşiste. Mai mult, omul care declara anul trecut că laureata Nobelului suferă de psihoză, că exagerează în descrierea trecutului sau şi că, de fapt, Securitatea ar fi urmărit-o doar pentru că “avea legături cu spioni”. Prezenţa lui Radu Tinu în fruntea sucursalei Asirom din Timişoara (n.r. deţinută de o firmă austriacă) a fost exemplul oferit ieri de  Herta Müller la Bruxelles pentru a acuza incapacitatea României de a a-și regla conturile cu trecutul. “M-a iritat enorm. Nu faptul că Radu Tinu există, ci faptul că el deţine acest post, că cea mai mare companie de asigurări din Austria angajează astfel de oameni. Mai mult, faptul că o persoană ca Tinu are o asemenea vizibilitate în România, acolo unde se poate exprima liber în toate ziarele. Acest lucru n-ar fi fost posibil în Germania”, şi-a încheiat acuzaţia Herta Müller. Cunoscutul disident Doru Braia, care a trăit mult timp în Germania, fiind ţinta...

Romancierul pentru care talentul nu înseamnă nimic fără muncă

Emile Zola (n. 2 aprilie 1840, d.29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al şcolii naturaliste şi o figură majoră a eliberării politice a Franţei. Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola şi-a petrecut copilăria în Aix-en-Provence şi a învăţat la Collège Burbon. La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Lycée Saint-Louis. După ce a lucrat în diverse posturi de funcţionar mărunt a început să scrie pentru coloana literară a unui ziar. Controversat de la bun început, el nu şi-a ascuns dispreţul faţă de Napoleon al III-lea al Franţei, care s-a folosit de a doua revoluţie franceză ca de un vehicul pentru a deveni împărat. Mai mult de jumătate dintre romanele sale sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele de Les Rougon-Macquar. Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, urmăreşte influenţa eredităţii asupra violenţei, alcoolismului şi prostituţiei în două ramuri ale unei familii, respectabilii Rougon şi infamii Macquart, timp de cinci generaţii. După propria mărturie „Doream să ilustrez, la începutul unui secol de libertate şi adevăr, o familie care nu se poate abţine în goana de a poseda toate bunurile pe care progresul le pune la dispoziţie şi care deraiază din cauza propriului avânt; convulsia fatală ce însoţeşte naşterea unei noi lumi.” Zola şi pictorul Paul Cézanne au fost prieteni în copilărie şi în tinereţe, dar relaţia s-a răcit mai târziu din pricina descrierii fictive de către Zola a lui Cézanne şi a vieţii boeme a pictorilor în romanul L’Oeuvre (Opera, 1886). Zola şi-a riscat cariera şi chiar viaţă pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său J’acusse a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L’Aurore. Ziarul era condus de Ernest Vaughan şi Georges Clemenceau, care au decis că acel controversat articol va avea forma unei scrisor deschise către preşedinte, Félix Faure. J’accuse...

Vasilievici, in memoriam! (video)

Ediţia a lV-a Ringului de vorbe, o iniţiativă a generaţiei tinere din literatura română, se va desăşura vineri 16 aprilie, ora 20.00, în Old School Pub (totul se englezizează:P), din clădirea Casei de Cultură a Studenţilor Grigore Preoteasa. Reuniunea îl va comemora pe poetul George Vasilievici (1978-2010), recent trectul în lumea umbrelor. El a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa, la fel ca Virgil Bănescu, anul trecut. Doi tineri, în plină ascensiune, cu un ritm autentic – vorba unui mucalit „nişte particulari ai scrisului”, au pus penele în cui şi nu numai. La reuniunea de vineri se va citi din romanul YOYO al lui Vasilievici, publicat integral şi pe net. Citiţi aici. A scris șase cărți: Gabi78 (poezie, ed. Vinea, 2001) Featuring (poezie, ed. Vinea, 2004) Cerneală (poezie, ed. Pontica, 2004) O cameră cu două camere (poezie, ed. Tomis, 2006) W.C-rul (poezie, ed. Vinea, 2007) YoYo (roman, ed. Tomis, 2007) Viseptol (fragment din roman, încă nepublicat), ultima carte la care lucra. Conform Agenţiei de carte, Viseptol ar fi avut  şi adagio-ul „Roman tânăr caut editură”. Început: „Sunt dependent de creier. Am realizat această stare când a devenit imposibil de găsit. Şi nu sunt dependent de creier în general ci de creier uman. Această dependenţă este criminală, sevrajul va ţine cât voi trăi. Am ajuns într-un aşa hal de disperare încât sunt gata să investesc tot în construirea unei fabrici de creiere. Să iasă creierele pe bandă rulantă. Creiere goale, fără om, altfel nu  sunt bune de nimic. Vreau creiere chimice şi mai ales nefolosite.  Creierul folosit este ca pâinea veche de o lună. Numai bun de dat la porci. Dar nici lor nu le foloseşte la nimic. El nu foloseşte nimănui. Neprodus în laborator, pe căi artificiale el, creierul, învaţă ce înseamă să fie creier de la alte creiere. Nu, merci. Mă pot tăvăli pe jos de disperare dar...

Stand-up comedy pe cărţi

Aristocraţii, trupa de stand-up comedy formată din Toma, Sergiu şi Radu, s-au gândit să dea o mână de ajutor campaniei organizată de Civika Donează o carte şi au chemat publicul lor fidel să aducă un volum, în loc să plătească biletul la spectacolul de sâmbătă din club Prometheus. Astfel, artiştii Bucureşteni au iniţiat conceptul de spectacol: râzi şi dai o...

Clădiri stil bibliotecă

Ole Bouman, directorul Institutului Olandez de Arhitectură, în noua sa carte Architectuur als noodzaak („Arhitectura ca necesitate„, publicată de NAI Uitgevers, există o versiune în limba engleză, Architecture of Consequence), consideră că breasla sa ar fi contribuit la actuala criză globală, construind „clădiri fără a se preocupa de probleme cum ar fi accesibilitatea, rentabilitatea socială, consumul de energie şi gestiunea în viitor„, informează PRESS Europe. Chiar dacă, pentru Bouman, arhitectura este în mare parte responsabilă pentru actuala criză globală,  arhitecţii sunt cei care pot şi oferi soluţii. Dar ar trebui ca ceva să se schimbe în această profesie. Pentru început, arhitecţii trebuie să termine cu cearta dintre arhitectura modernă şi tradiţie, care durează de aproape un veac. În al doilea rând, în loc să inventeze „concepte ingenioase„, după care aleargă mulţi arhitecţi, aceştia ar trebui să se dedice lucrurilor de care societatea are nevoie. În condiţiile criticii formulate de Bouman, avizat în domeniu, pe Scheepstimmermanstraat din Amsterdam ultimele clădiri construite sunt sub formă de...

La Ikea, o bibliotecă se produce în trei secunde

National Geographic a pătruns zilele trecute în tainele celei mai cunoscute fabrici de mobilă din lume, Ikea. În Suedia se produc peste 10.000 de propduse pentru 600 mil de  clienţi din toată lumea. Biblioteca reprezintă, conform documentării jurnaliştilor, produsul care se produce cel mai repede. La fiecare trei secunde roboţii industriali mai „nasc” un nou raft pentru cărţi. Marca cea mai renumită a fabricii scandinave este Billy, biblioteca vândută în peste 40 de milioane de exemplare. După ce rumeguşul sau buştenii intră pe la un capăt al insta laţiei automatizate şi ies, la celălalt capăt, sub formă de plăci, acestea sunt imediat expediate către duzina de furnizori din Scandinavia pentru a fi transformate într-un produs clasic al fabricii: biblioteca...